Joe Biden insistă ca Israelul să acorde o pauză „tactică” în Gaza. Premierul Netanyahu îl ignoră pe liderul SUA
Primii cetățeni români care au reușit să iasă din Fâșia Gaza vor ajunge în țară miercuri seară.
Pe lista anunțată, miercuri, de autorități figurează alți 51 de români care ar putea părăsi zona de război. Pe front, armata israeliană a intrat până în mijlocul orașului Gaza, unde se duc lupte aprinse.
Mai mult, potrivit presei israeliene, armata ar fi încercuit buncărul unuia dintre liderii Hamas, pe care l-a și eliminat. Iar liderii G7 cer și ei la unison o pauză umanitară.
Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
93 de cetățeni români și rudele acestora au ieșit până acum din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah și au fost duși la Cairo. Aeronava care îi va aduce în țară este așteptată pe aeroportul Otopeni, miercuri seară. Alături de ei vor călători și premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Externe, Luminița Odobescu.
Un alt lider Hamas a fost ucis
Evacuarea cetățenilor va continua și în următoarele zile.
În acest timp, tancurile armatei israeliene au pătruns până în zona de coastă a orașului Gaza. Iar între timp, israelienii folosesc roboți și câini de urmă pentru a depista intrările în tuneluri și adăposturi subterane.
Într-unul dintre buncărele înconjurate de forțele israeliene a fost găsit și ucis și unul dintre cei mai importanți liderii Hamas aflat pe teritoriul Fâșiei Gaza. Mohsen Abu Zina se ocupa cu aprovizionarea de armament a grupării.
Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării: „Gaza e cea mai mare bază teroristă creată vreodată de om. Acest întreg oraș e o bază teroristă. Am intrat dinspre nord și dinspre sud. Avansăm spre centrul orașului și purtăm lupte în zona urbană”.
Într-o primă fază, militarii Israelului realizează raiduri de recunoaștere, menite să pregătească intrarea în oraș a forțelor care l-au înconjurat. Israelienii spun că luptătorii Hamas lansează atacuri inclusiv din spitale.
Hagari, purtator de cuvânt al armatei israeliene: „Teroriștii Hamas atacă cu cinism forțele israeliene din interiorul spitalului finanțat de Qatar, sperând să ne provoace și să atacăm spitalul. Nu vom cădea în această capcană”.
Soldații israelieni au descoperit intrări în tunelurile Hamas în locul unde, cândva, se afla un parc de distracții, dar și aproape de clădirea unei universități. Armata israeliană spune că a distrus peste 100 de construcții subterane și a capturat 4.000 de arme.
Israelul, inclusiv prin vocea premierului, le-a cerut din nou civililor din nordul enclavei să se îndrepte spre sud. Oamenii pot pleca în timpul unui interval de patru ore stabilit zilnic de armata israeliană, care asigură trecerea din orașul Gaza și împrejurimile sale - spre sud.
Dar și acolo situația e disperată. În școlile ONU care adăpostesc palestinieni strămutați există o singură toaletă la 600 de persoane și fiecărui om îi revine un spațiu de numai doi metri pătrați. Drumul de zeci de kilometri până acolo este istovitor.
Femeie: „Mi s-a spus că ar trebui să un act de identitate curat pentru a fi în siguranță. Am venit din Al-Shati, am mers pe jos mult, mult de tot”.
„Mergem spre sud. Dar drumul este foarte periculos. Eu car apă să avem ceva de băut. Nu găsim apă pe nicăieri, abia am reușit să fac rost și de asta”, a spus o altă femeie.
SUA au cerut o pauză „tactică” de trei zile în Gaza
Președintele american Joe Biden i-a cerut încă o dată premierului israelian o pauză "tactică" de câteva zile a luptelor, pentru a permite intrarea de ajutoare și eliberarea unor ostatici.
Reporter: I-ați cerut prim-ministrului Israelului o pauză de trei zile?
Joe Biden: Nu am avut ocazia să vorbesc cu el astăzi. Dar i-am cerut o pauză, în trecut, ieri de exemplu. Încă aşteptăm răspunsul.
Antony Blinken, secretar de stat al SUA: „Suntem cu toții (liderii G7) de acord că pauzele umanitare fac parte din obiectivele cheie de protejare a civililor palestinieni, de creștere a fluxului de ajutoare, să permitem cetățenilor noștri și străinilor să iasă din Gaza și să faciliteze eliberarea ostaticilor”.
Cât despre Gaza post-razboi, Biden insistă că ar fi o greșeală ca Israelul să reocupe Fâșia Gaza. Iar liderii Uniunii Europene sugereaza că o variantă ar fi ca Autoritatea Palestineană să revină la conducere enclavei. Dar...
Mark Regev, consilier principal al premierului israelian: „Nu vorbim despre vreun fel de ocupare permanentă a Fâșiei Gaza. Încă o dată, vrem ca locuitorii din Gaza să se guverneze singuri și credem că va exista un efort internațional pentru ca asta să se întâmple. Dar dacă aducem în discuție Autoritatea Palestiniană, vreau să spun ce trebuie spus. Am împlinit o lună de la acele teribile masacre din 7 octombrie, iar Autoritatea Palestiniană încă refuză să le condamne. Așa că îmi pare rău, dar tăcerea lor spune multe”.
Marți seară, la Zidul Plângerii din Ierusalim au răsunat din nou cântece și rugăciuni în memoria celor 1.400 de victime și pentru eliberarea celor 240 de răpiți.
Printre cei în custodia teroriștilor Hamas se află și 30 de copii, inclusiv un bebeluș de zece luni.