Joe Biden a împlinit 82 de ani, fiind cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA. GALERIE FOTO

62304460
Shutterstock

Joseph Robinette Biden este cel al 46-lea preşedinte al SUA, reprezentant al statului Delaware timp de 36 de ani în Senatul SUA şi cel de-al 47-lea vicepreşedinte al Statelor Unite, timp de opt ani în cadrul Administraţiei Barack Obama.

El s-a născut în Scranton, Pennsylvania, la 20 noiembrie 1942, fiind primul dintre cei patru copii ai Catherinei Eugenia Finnegan Biden şi ai lui Joseph Robinette Biden, Sr. În 1953, familia Biden s-a mutat în Claymont, statul Delaware.

Şi-a început educaţia la Şcoala "Saint Helena" din Wilmington şi a făcut studiile liceale la Archmere Academy din Claymont, Delaware, potrivit biografiei publicate pe site-ul https://bioguideretro.congress.gov. S-a înscris apoi la Universitatea din Delaware, pe care a absolvit-o în 1965, cu licenţa atât în istorie cât şi în ştiinţe politice. Trei ani mai târziu, în 1968, obţine licenţa în drept la Universitatea Syracuse, statul New York. A intrat în baroul din Delaware, anul următor, începând să practice avocatura la Wilmington. Activ membru al Partidului Democrat, el a lucrat în cadrul Consiliului regional din New Castle, în perioada 1970-1972.

În 1972, Partidul Democrat din Delaware l-a încurajat pe Biden, în vârstă de 29 de ani, să candideze împotriva republicanului J. Caleb Boggs pentru Senatul Statelor Unite. Deşi puţini credeau că are vreo şansă, Biden a condus o campanie organizată în mare parte de membrii familiei, sora sa, Valerie Biden Owens, fiind managerul său de campanie. În noiembrie, într-o cursă strânsă, Biden a câştigat confruntarea, devenind al cincilea cel mai tânăr senator american ales din istoria naţiunii, notează https://www.biography.com/.

La doar câteva săptămâni, o tragedie a lovit familia Biden. Soţia sa, Neilia, şi fiica lor de un an, Naomi, au murit într-un accident de maşină, în timp ce, ceilalţi doi copii - Joseph Robinette "Beau" şi Robert Hunter - au fost grav răniţi. Joe Biden a depus jurământul de senator lângă patul de spital al fiilor săi şi a început să facă naveta la Washington în fiecare zi cu trenul, o practică pe care a menţinut-o de-a lungul perioadei în care a fost senator, conform https://www.bidenschool.udel.edu/.

În 1977, Joe Biden s-a recăsătorit cu Jill Jacobs, profesoară de limba engleză. În 2007 ea a obţinut un doctorat în ştiinţe ale educaţiei, iar din 2009 predă la Northern Virginia Community College. Au împreună o fiică, Ashley, asistent social, director executiv al Centrului pentru Justiţie din Delaware (2014-2019). Fiul său cel mare, Beau, a fost procurorul general al statului Delaware (2007-2015) şi a fost timp de un an (2008-2009) în Irak ca membru al Gărzii naţionale din Delaware. În 2015, Beau a murit de cancer cerebral. Al doilea fiu al preşedintelui, Hunter, este avocat şi conduce o firmă cu capital privat, notează https://www.bidenschool.udel.edu/..

Joe Biden a fost reales senator şi în 1978, 1984, 1990, 1996, 2002 şi 2008. Practic, mandatul său a cuprins perioada 3 ianuarie 1973 - 15 ianuarie 2009, când a demisionat pentru a prelua mandatul de vicepreşedinte al Statelor Unite.

Ca senator al statului Delaware, Joe Biden s-a impus în confruntarea cu unele dintre cele mai importante provocări interne şi internaţionale ale Statelor Unite. În calitate de preşedinte sau membru de rang al Comitetului judiciar din Senat timp de 16 ani, i-a fost fost recunoscută activitatea sa în probleme de justiţie penală - Actul de referinţă privind criminalitatea din 1994 şi Legea privind violenţa împotriva femeilor, care a înăsprit pedepsele pentru violenţele împotriva femeilor, a creat resurse fără precedent pentru supravieţuitorii agresiunii şi a modificat dialogul naţional privind agresiunile domestice şi sexuale. În calitate de preşedinte sau membru de rang al Comisiei de Relaţii Externe a Senatului timp de 12 ani, Biden a jucat un rol esenţial în modelarea politicii externe americane. S-a aflat în fruntea demersurilor privind legislaţia legată de terorism şi de armele de distrugere în masă şi faţă de situaţiile din Europa, după încheierea Războiului Rece, din Orientul Mijlociu şi din Asia de Sud-Vest, arată https://www.whitehousehistory.org şi https://www.whitehouse.gov/.

În 1987 a avut o tentativă nereuşită de a fi candidatul democrat la prezidenţiale. În 2007, Biden a decis din nou să candideze pentru preşedinţia SUA, dar a renunţat după ce a primit mai puţin de unu la sută din voturi în ''caucus-urile'' (adunările electorale) din Iowa. În august 2008, în cadrul unui discurs susţinut la Springfield, Illinois, candidatul democrat în cursa pentru Casa Albă, Barack Obama, l-a desemnat pe senatorul de Delaware, Joe Biden, drept candidat la postul de vicepreşedinte. La 20 ianuarie 2009, Obama a depus jurământul devenind cel de-al 44-lea preşedinte al SUA. La rândul său, într-o ceremonie separată, Joe Biden a depus jurământul de vicepreşedinte al SUA, devenind cel de-al 47-lea vicepreşedinte. Joe Biden a fost reales în funcţia de vicepreşedinte la 17 decembrie 2012. Mandatul său a început la 20 ianuarie 2009 şi s-a încheiat la 20 ianuarie 2017.

În calitatea sa de vicepreşedinte al SUA, Joe Biden a convocat sesiuni ale Cabinetului Preşedintelui, a condus relaţiile interinstituţionale şi a lucrat cu Congresul SUA, privind reducerea violenţei armate precum şi a celei îndreptate împotriva femeilor. A susţinut trecerea prin Congres a Actului de recuperare şi reinvestire (Recovery and Reinvestment Act) al preşedintelui Obama, şi apoi a supravegheat punerea în aplicare a legii. L-a sfătuit pe preşedintele american cu privire la deciziile cheie de politică externă, având roluri deosebit de active în formularea politicilor federale referitoare la Irak şi Afganistan. Preşedintele Obama şi vicepreşedintele Biden au asigurat, de asemenea, aprobarea Affordable Care Act, care a redus numărul de americani neasiguraţi şi a interzis companiilor de asigurări să refuze acoperirea din cauza condiţiilor preexistente. A fost reprezentantul diplomaţiei americane în toată emisfera vestică, a consolidat relaţiile cu aliaţii atât din Europa, cât şi din Asia-Pacific. Vicepreşedintele Joe Biden a jucat un rol în încheierea războiului din Irak, efectuând, până în decembrie 2011, opt vizite în zonă, pentru a marca finalizarea formală a acestuia. La sfârşitul anului 2012, a fost selectat să conducă un grup special de lucru cu scopul de a formula propuneri referitoare la legislaţia privind controlul armelor de foc. Măsura a survenit ca urmare a atacului din 14 decembrie, când, într-o şcoală din Connecticut, au fost ucise 26 de persoane, între care 20 de copii, cu vârste de 6 şi 7 ani, cu o armă de foc. În ultimul an de mandat, vicepreşedintele Joe Biden a coordonat "Cancer Moonshot", un program internaţional de stopare a cancerului, potrivit https://www.whitehouse.gov/.

La 12 ianuarie 2017, preşedintele Barack Obama i-a acordat vicepreşedintelui Joe Biden cea mai înaltă distincţie civilă a SUA, Medalia Libertăţii, într-o ceremonie desfăşurată la Casa Albă. Între numeroasele premii şi distincţii pe care le-a primit, de-a lungul anilor, se numără şi Premiul pentru Libertate al Muzeului Naţional al Drepturilor Civile.

După încheierea mandatului de vicepreşedinte, Joe Biden şi Jill Biden au pus bazele unor organizaţii non-profit, centre şi institute care le poartă numele (Biden Foundation, Biden Cancer Initiative, the Penn Biden Center for Diplomacy and Global Engagement, the Biden Institute - University of Delaware). În noiembrie 2017, Joe Biden a lansat cartea "Promise Me, Dad: A Year of Hope, Hardship, and Purpose", care i-a urmat celei lansate în 2007 - "Promises to Keep: On Life and Politics", notează www.bidenschool.udel.edu.

La 25 aprilie 2019, Joe Biden şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite. La 12 august 2020 a anunţat că a ales-o pe senatoarea de culoare Kamala Harris, în calitate de coechipieră a sa şi candidată la postul de vicepreşedinte al SUA. Câteva zile mai târziu, Partidul Democrat l-a nominalizat oficial candidat în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 2020.

Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 2020, devenind cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite. Mandatul său a fost inaugurat la 20 ianuarie 2021, când a depus jurământul în faţa judecătorului Curţii Supreme, John Roberts. De asemenea, Kamala Harris a depus jurământul în calitate de vicepreşedinte al SUA. Joe Biden şi soţia sa, Jill Biden, au intrat în Casa Albă pentru prima dată ca preşedinte şi primă doamnă, după o vizită la Cimitirul Naţional Arlington, unde au depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. La câteva ore de la preluarea funcţiei, preşedintele Joe Biden a semnat o serie de ordine executive, printre care pe cel vizând revenirea SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, potrivit Reuters şi AFP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Papa Francisc a anunțat cum vrea să fie înmormântat. Suveranul pontif renunță la o practică veche de secole

Papa Francisc, care a evitat în timpul pontificatului său o mare parte din fastul şi privilegiile asociate liderului global al Bisericii Catolice, şi-a anunţat dorinţa de a fi înmormântat într-un sicriu simplu, din lemn, informează Reuters.

 

Republica Moldova se va dota cu sisteme anti-dronă, după ce drone ruseşti au căzut pe teritoriul său

Republica Moldova intenţionează să achiziţioneze două sisteme pentru detectarea şi distrugerea dronelor, în contextul în care mai multe drone ruseşti au pătruns în spaţiul aerian al acestei ţări.

Emmanuel Macron: „Îl îndemn pe domnul Putin la raţiune şi la o dezescaladare. Noi dorim o pace în 2025”

Preşedintele francez Emmanuel Macron denunţă marţi, după summitul G20 de la Rio în Brazilia, o ”poziţie care escaladează” a Rusiei şi-l îndeamnă pe omologul său rus Vladimir Putin la ”raţiune”, relatează AFP.

 

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.