Fost consilier pentru securitate din SUA, despre rachetele cu rază lungă: Este o decizie corectă, dar mă tem că e prea târziu

×
Publicitate

"Rachetele vor vorbi de la sine", spune liderul ucrainean Volodimir Zelenski, după ce președintele Joe Biden a dat undă verde Kievului să folosească rachete americane cu rază lungă de acțiune pentru a lovi în interiorul Rusiei.

Vladimir Putin încă nu a reacționat. Dar, într-un comunicat al Kremlinului, Biden este acuzat că „toarnă gaz peste foc" și caută să escaladeze războiul din Ucraina.

Rachetele ATACMS, furnizate de Statele Unite Kievului, pot lovi ținte la distanțe de până la 300 km, iar viteza mare le face greu de interceptat. Acum, la final de mandat, președintele Biden a permis Kievului să lovească, pe teritoriul Rusiei, cu aceste arme redutabile. Încă NU există o confirmare oficială în acest sens.

Volodimir Zelenski: ”Loviturile nu se fac cu vorbe. Astfel de lucruri nu se anunță. Rachetele vor vorbi de la sine”.

Totuși, ucrainenii nu au primit aprobarea pentru a lovi - oricum - pe teritoriul Rusiei, în limita razei de acțiune a rachetelor ATACMS

Potrivit unor surse, inițial, Washingtonul va permite Ucrainei să folosească aceste arme doar pentru a menține - cât mai mult posibil - controlul asupra unei mici porțiuni din regiunea rusă Kusk, teritoriul de dincolo de graniță pe care ucrainenii au reușit să îl ocupe.

În orice caz - aprobarea loviturilor cu rachete ATAC-MS pe teritoriul Rusiei înseamnă o schimbare majoră în politica administrației Biden de ajutor militar pentru Ucraina.

Președintele Biden a decis astfel după ce Moscova a permis trupelor nord-coreene să lupte alături de ruși în Kursk.

Cedric Leighton, colonel în retragere în cadrul armatei americane:
„Ceea ce vrea să semnaleze administrația Biden este faptul că o astfel de suplimentare a mașinăriei de război a Rusiei este inacceptabilă, nu vor ca trupe străine să vină în Rusia și să îi sprijine în război".

John Bolton, Fost consilier pentru securitate națională al președintelui Trump:
„Este o decizie corectă, dar mă tem că e prea târziu. Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple acum doi ani. Mai sunt două luni până când Donald Trump va fi învestit în funcție și cred că sunt puține îndoieli cu privire la ce se va întâmpla. Cel mai probabil, ajutorul pentru Ucraina se va diminua semnificativ".

Semnalul de la Washington - scrie presa occidentală - ar fi determinat și Parisul, și Londra, să acorde Ucrainei permisiunea de a folosi rachetele franceze SCALP, și pe cele britanice Storm Shadow pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei. Dar NU sunt confirmări oficiale în acest sens,

Ucraina ar trebui să poată folosi armele pe care noi le-am furnizat nu doar pentru a opri săgețile (atacurile ruse), dar și pentru a-i lovi pe arcași (cei care lansează atacurile). Cred în continuare că asta trebuie făcut.

La doar 8 kilometri de pozițiile ruse, Volodimir Zelenski a fost pe front, vizitându-i pe apărătorii orașului Pokrovsk, din regiunea Donetsk, un nod rutier şi feroviar crucial pentru Ucraina.

Controlul orașului, pe care presa rusă îl numește "poarta către Donetsk", ar permite Moscovei să perturbe grav liniile de aprovizionare ale Ucrainei pe frontul de est.

Între timp, continuă atacurile brutale și sângeroase cu rachete și drone. Sunt cel puțin zece morți și zeci de răniţi după ce o rachetă rusească a lovit mai multe clădiri la Odesa, în sudul Ucrainei.

Aseară, o rachetă rusească a lovit şi un bloc la Sumî, în nord-est. Cel puțin 11 locatari au fost uciși, printre ei și doi copii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62499165
”Dynamic Front 25”. Exercițiu NATO de amploare în Finlanda cu muniţie reală. Printre participanți se numără și țara noastră

Finlanda găzduieşte - primul său exerciţiu de artilerie la scară mare - organizat de NATO după ce această ţară nordică a aderat la Alianţa Nord-Atlantică, anul trecut, la care au loc exerciţii de tragere cu muniţie reală, care au început duminică, scrie AFP.

62444892
Răspunsul Rusiei după ce SUA au dat voie Kievului să atace cu rachete ATACMS. „Va provoca pagube”

Rusia ar putea folosi noi sisteme de arme în Ucraina dacă armata ucraineană va lovi teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acţiune, a declarat luni preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, un aliat al preşedintelui rus.

62150584
Emmanuel Macron avertizează: Putin nu vrea pace şi nu este pregătit să o negocieze

Preşedintele rus Vladimir Putin "nu vrea pace" cu Kievul şi "nu este pregătit să o negocieze", a apreciat duminică preşedintele francez Emmanuel Macron, reacţionând la atacul masiv rusesc de noaptea trecută asupra reţelei energetice ucrainene.

 

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.