Jihadiștii „Beatles” ar putea fi trimiși la închisoarea Guantanamo

61777448

Administrația Donald Trump analizează trimiterea unor membri ai grupării Stat Islamic, între care și jihadiștii din așa-numita celulă „Beatles”, în închisoarea de la Guantanamo.

Respectivul centru ar putea fi utilizat pentru a închide pe termen nedefinit unii combatanţi străini "de mare valoare" capturaţi în Irak şi Siria, în timp ce deţinuţi de o anvergură mai mică, refuzaţi de ţările de origine, ar urma să fie trimişi într-o închisoare gestionată de irakieni, a relevat canalul american, citând oficiali americani şi diplomaţi străini neidentificaţi, informează NBC, conform Agerpres.

Conform NBC, Alexanda Amon Kotey şi El Shafee el-Sheikh - doi supravieţuitori ai unei unităţi de patru oameni care a răpit jurnalişti străini şi a torturat şi decapitat prizonieri - ar putea figura printre jihadiştii transferaţi la Guantanamo. Ei au fost porecliţi „The Beatles" de către victimele lor, din cauza accentului britanic.

Astfel de transferuri spre Guantanamo ar consemna o schimbare în politica americană: centrul de detenţie, care a numărat până la 780 de prizonieri, nu a avut niciun nou sosit din 2008.

Acolo se mai află acum doar 40 de prizonieri, dintre care mai multe personaje importante din Al-Qaida, acuzate de implicare, printre altele, în atentatele din 11 septembrie din SUA.

O purtătoare de cuvânt a Pentagonului, Sarah Higgins, a afirmat că "nimeni nu a fost identificat la acest moment pentru transferul la Guantanamo".

„Centrul de detenţie Guantanamo Bay este o opţiune la dispoziţie pentru încarcerarea pe termen lung a combatanţilor inamici. Alte variante includ transferul către alţi parteneri străini sau urmărirea penală în Statele Unite", a adăugat Higgins.

Armata SUA a repatriat recent doi cetăţeni americani arestaţi în Siria, ale căror dosare au fost trimise către justiţia obişnuită, ce ar urma să-i judece pentru susţinerea grupării SI.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61982013
Trump anunță condițiile în care s-ar putea retrage din Organizația Mondială a Comerțului

Președintele american Donald Trump a avertizat, joi, că Statele Unite s-ar putea retrage din Organizația Mondială a Comerțului (OMC). 

61973834
Raport despre Coreea de Nord, blocat de Rusia la ONU. Care e motivul

Rusia a blocat, joi, la Urganizația Națiunilor Unite un raport al experților însărcinați cu aplicarea sancțiunilor internaționale împotriva Coreei de Nord, pe prima oară de când au fost adoptate sancțiunile din 2017.

61982898
Român ucis de doi adolescenți într-un parc din Suedia. De cât timp era plecat din țară

Doi adolescenţi suedezi sunt suspectaţi de uciderea unui român fără adăpost în oraşul Huskvarna, la începutul acestei luni, procurorii urmând să ceară menţinerea în arest a unuia dintre ei, informează joi site-ul de ştiri thelocal.se.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.