Știau exact unde le ține proprietarul și au avut grijă să le fure pe cele mai valoroase. Prin urmare, anchetatorii bănuiesc că hoții fie sunt apropiați ai păgubitului, fie au primit ajutorul cuiva care îl cunoștea pe acesta.
Proprietarul încă nu își revine din șocul de a-și pierde, în doar câteva minute, întreaga colecție de cartonașe Pokemon.
Myke Petel, colecționar profesionist de cartonașe Pokemon: ”Au luat absolut tot ce au găsit. Au lăsat câteva cartonașe care nu valorează nimic”.
Bărbatul era singur acasă, când un necunoscut i-a bătut la ușă. L-a amenințat cu un pistol și l-a legat la ochi. Un complice i-a venit hoțului în ajutor.
Myke Petel: ”M-am întors chiar aici și l-am găsit pe acest tip stând în fața mea, cu o armă îndreptată spre mine. A început să strige: „Înapoi, înapoi, la pământ!”, așa că m-am retras chiar aici”.
Cei doi hoți știau exact ce caută: colecția de cartonașe Pokemon, expusă într-una din camere. Proprietarul le prezentase pe cele mai valoroase în clipuri publicate pe rețelele sociale.
”Nu a mai avut loc în Franța un jaf în care să fie furate cartonașe Pokemon”
Myke Petel: ”Aveam în jur de 40 de cartonașe foarte scumpe, cu o valoare totală de aproape 200.000. Dar aveam și alte mii de cartonașe, cu valoare medie. Cumulat, se ajunge la o pagubă mare”.
Franciza Pokemon sărbătorește anul acesta trei decenii de existență, motiv pentru care toate obiectele tematice de colecție și-au sporit valoarea. Proprietarul era conștient de tentația pe care o reprezintă colecția lui, așa că și-a montat camere de supraveghere.
Myke Petel: ”Azi a fost trecut un prag, întrucât, din câte știu eu, până acum nu a mai avut loc în Franța un jaf în care să fie furate cartonașe Pokemon”.
Una dintre camerele din curtea locuinței i-a surprins pe hoți în acțiune. Imaginile au fost predate autorităților, care au deschis o anchetă pentru tâlhărie.