Tot mai mulți adulți cumpără jucării fără să se uite la bani. Cardurile Pokémon și jocurile de societate, printre preferate

×
Publicitate

Piața jucăriilor este în creștere și datorită adulților, care vor să retrăiască perioada copilăriei. Fără să se uite la bani, cei mari colecționează figurine din piese de construcție, carduri Pokémon sau... plușuri în miniatură.

La mare căutare sunt și jocurile de societate, care promit seri de distracție cu prietenii, dar și o detașare de stresul cotidian.

Andreea are 26 de ani și o întreagă colecție de flori făcute din piese de construcție.

Prețul unei astfel de jucării pornește de la 50 de lei și poate ajunge la 350, în funcție de complexitate.

Andreea Epure: „Poți să îl faci într-o oră maxim, multe dintre ele durează și mai mult pentru că e făcut de la zero. Îți dau o stare de bine."

Un studiu de piață arată că interesul adulților pentru aceste construcții s-a dublat față de anii trecuți. 85 la sută dintre ei spun că se simt iar copii. Chiar dacă, acum, jucăriile sunt mai degrabă colecționate.

Cardurile Pokémon, un fenomen cu vânzări record

O situație asemănătoare regăsim și în librăriile care expun carduri Pokémon. Vânzările s-au dublat față de anul trecut, iar comercianții vor să pună limită de maxim 10 pachete pentru un singur client.

Alexandru Baltag, reprezentant librărie: „Nostalgia are un element covârșitor în acest sens. Producătorii trimit aceste cartonașe în ritm galopant, dar nu fac față cererii. Am întâlnit situații în care abia puneam la raft marfa, șase cutii cu mai multe pliculețe și în 2 minute luate toate integral."

Și Labubu, niște jucării de pluș de colecție, au devenit virale pe internet. Unele se pot vinde și cu 2.500 de lei.

Manu Patru: „M-am îndrăgostit pe loc. După cum observi, le-am pus și hăinuțe, că mi se pare mult mai adorabil. Accesoriul perfect sau pur și simplu îi țin pe birou și mă uit la ei pentru că îmi bucură privirea."

Unii preferă jucării mai serioase. Cum ar fi roboții sau dronele.

Andrei Baciu: „Caut piese. E mult mai mișto să-ți faci propria dronă. Ar fi foarte amuzant să vedem care este mai rapidă și zboară la o altitudine mai mare."

Vânzările au crescut cu 25% în rândul adulților

Datele unei platforme de vânzări arată că, în primele 5 luni ale anului, cei mari au cumpărat cu 25 la sută mai multe jucării față de aceeași perioadă a anului trecut. Piesele de construcție, machetele de colecție și jocurile de societate au înregistrat vânzări mai mari cu 35 la sută. Valoarea medie a unei comenzi a fost de 146 de lei.

Ana: „De obicei aleg jocurile de echipă care implică cât mai mulți jucători, jocuri cu zaruri, jocuri cu cărți care să fie interactive, care să stimuleze competiția dintre noi. Mă face să mă deconectez de problemele cotidiene, să trăiesc mai mult prezentul."

La nivel global, adulții au acoperit aproximativ 28 la sută din totalul vânzărilor de jucării în 2024, arată datele companiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Bravebots, echipa de robotică din Ploiești: Curajul de a câștiga, puterea de a inspira

În perioada 2–5 iulie 2025, la Campionatul European de Robotică din cadrul competiției FTC (FIRST Tech Challenge), echipa BraveBots din Ploiești a scris istorie.

Legătura uluitoare dintre Mihai Viteazul și fondarea Statelor Unite ale Americii

Unul dintre primii coloniști americani și o figură-cheie în fondarea celor ce vor urma să devină Statele Unite ale Americi a fost căpitan în oastea lui Mihai Viteazu, ne amintește Ambasada SUA la București.

 

A doua seară de Neversea Kapital. Zeci de mii de oameni au dansat pe Arena Națională. „Nu m-am distrat niciodată mai tare”

Arena Națională a fost, pentru a doua seară la rând, centrul distracției, cu ocazia Neversea Kapital. DJ precum Salvatore Ganacci sau Don Diablo au urcat pe scenă și au ținut zeci de mii de petrecăreți în picioare.

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.