Am simțit cum coboară pulsul și scade nivelul de stres cu fiecare minut pe care l-am petrecut în joc. Aici e locul în care îți construiești habitatul perfect pentru pokemoni, așa cum îți dorești, fără nicio presiune.

Tu îl controlezi pe Ditto și te folosești de meșteșug și de tot felul de abilități, precum plantare ori udare, ca să înfrumusețezi locul care va fi invadat de pokemoni.

Pe măsură ce progresezi în joc, poți să îți construiești clădiri și zone de distracție pentru creaturi. Iar tu ești acolo să le faci viața mai bună, pas cu pas.

Jocul rulează pe un ciclu de 24 de ore în timp real, cu vreme care se schimbă natural. Nu simți că ești presat de nimic. E unul dintre rarele jocuri în care poți să pui consola jos fără să te simți frustrat. Și pentru că uneori trebuie să aștepți și o zi ca anumite clădiri să fie gata, te îndeamnă să mai trăiești și în viața reală.

Citește și
iLikeIT. Emisiunea integrală din 18 aprilie 2026 - Știrile ProTV

Pokémon Pokopia este cel mai bine cotat joc Pokémon din toate timpurile pe Metacritic. Și tocmai acest tempo lent îl face un succes. Sunt peste 300 de pokemoni pe care trebuie să-i atragi în această lume. Pokémon Pokopia este exclusiv pe Nintendo Switch 2.