Iranul a bombardat baze din Irak în care se aflau militari americani. Trump anunță sancțiuni

×
Publicitate

La aproape 5 zile de la moartea generalului Qasem Soleimani, au venit și represaliile iraniene. Două baze americane din Irak au fost ţinta unor tiruri cu rachete balistice iraniene.

CITIȚI în acest articol:

-► Trump, prima reacție oficială după atacul din partea Teheranului: „Iranul nu va fi lăsat să aibă o armă nucleară”
-► Iranul a atacat cu rachete balistice, drept răzbunare, baze militare din Irak cu soldați americani
-► Trump, după atacul Iranului: ”Totul e bine!”
-► Iranul a ameninţat din nou că va ataca Israelul şi “aliaţii Statelor Unite ale Americii”
-► Liderul suprem al Iranului: Iranul a dat Statelor Unite „o palmă peste față noaptea trecută”
- Un avion Boeing 737 cu 180 de pasageri la bord s-a prăbuşit miercuri dimineaţă pe aeroportul din Teheran

Este cea mai directă agresiune a Iranului împotriva Statelor Unite, de la criza ostaticilor de la ambasada americană din Teheran, acum mai bine de 40 de ani. Totuși, analiști și politicieni deopotrivă atrag atenția că dacă Donald Trump a provocat în mod necugetat Teheranul.

Iranul și-a dozat foarte atent riposta astfel încât să nu alimenteze o spirală a violențelor. Potrivit unor surse militare, înainte lansării atacului, Iranul i-a avertizat pe irakieni, care, la rândul lor, i-ar fi anunțat pe americani.

22 de rachete a lansat Iranul miercuri dimineaţă, cam pe la ora la care vinerea trecută americanii l-au ucis pe generalul Qassem Soleimani. De altfel, atacul care a ţintit bazele americane Assad şi Erbil din Irak chiar aşa a fost denumit: "Operaţiunea Martirul Soleimani".

Rachetele balistice sol-sol au fost lansate din Iran, de la Tabriz şi Kermanshah şi au fost identificate drept Fateh-110 şi Qiam-1, cu rază scurtă de acţiune, între 300 şi 500 de kilometri.

Atacul pare să fi fost suficient mediatizat, încât să satisfacă orgoliul rănit al şefilor religioşi, civili şi miitari de la Teheran, dar nu atât de distrugător încât să ducă la atacuri masive ale americanilor, urmate, în bucla de riposte iraniene. E mai degrabă vorba de ceea ce strategii numesc operaţiuni militare "calibrate atent" şi nicidecum un zid de foc, cum ameninţa maşina de propagandă iraniană.

Nick Paton Walsh, CNN: „Dormitoarele militarilor americani sunt protejate de obicei de bariere de beton. Și cele mai multe baze unde sunt dislocați au un nivel ridicat de alertă, cu sisteme sofisticate de avertizare pentru rachete. Probabil cei mai mulți dintre ei s-au pus la adăpost când sirenele au început să sune.”

Declarând că atacul cu rachete a fost "un act proporţional de auto-aparare", responsabilii iranieni au avertizat că, dacă americanii vor riposta, Iranul va ţinti oraşele Dubai, din Emiratele Arabe Unite, şi Haifa, din Israel.

În mod neaşteptat pentru impulsivitatea lui binecunoscută, preşedintele american a aşteptat mai bine de 16 ore înainte să aibă o reacţie oficială.

„Cât sunt eu preşedinte al SUA, Iranului nu i se va permite să deţină arma nucleară. Sunt încântat să vă informez că poporul american ar trebui să fie foarte recunoscător şi fericit pentru că niciun american nu a avut de suferit după atacul ordonat azi-nopate de regimul iranian. Iranul pare să dea înapoi, ceea ce este un lucru bun pentru părţile implicate şi pentru lumea întreagă. În timp ce evaluam în continuare opţiunile de ripostă față de agresiunea iraniană, Statele Unite vor  impune noi sancţiuni economice împotriva regimului iranian”, a spus Donald Trump.

O schimbare frapantă de ton din partea liderului american, care zilele trecute ameninţa cu riposte disproporţionate.

Preţul petrolului a crescut după salvele de rachete iraniene asupra bazelor din Irak. Date fiind aşa-numitele investiţii pentru vremuri grele, au crescut de asemenea preţul aurului, dar şi valoarea yenului japonez.

Cronologia evenimentelor - Iranul a atacat o bază cu soldați americani:

ora 18.30 Președintele SUA, Donald Trump, a făcut primele declarații oficiale, după ce Iranului a atacat, în noaptea de marți spre miercuri, mai multe baze militare americane de pe teritoriul Irakului.

„Atât timp cât sunt președintele SUA, Iranul nu va fi lăsat să aibă o armă nucleară”, a declarat Donald Trump.

Președintele SUA a adăugat că niciun american nu și-a pierdut viața în atacurile din partea Iranului.

„Cetățenii americani ar trebui să fie fericiți, pentru că nici un american nu a fost victimă a atacului de noaptea trecută. Forțele noastre militare sunt pregătite pentru orice. Nicio viață americană și irakiană nu a fost pierdută datorită sistemului de alertă care a funcționat foarte bine”, a declarat Donald Trump.

„Iranul a fost un sponsor principal al terorismului și a încercării de a deveni putere nucleară, pentru a amenința lumea civilziată. Asta nu se va mai întâmpla niciodată”, a mai spus președintele SUA.

ora 11.15 Fostul vicepreşedinte american şi aspirant din partea democraţilor la funcţia de preşedinte al SUA, Joe Biden, l-a calificat pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, drept "incompetent periculos" şi "lider mondial incapabil", transmite EFE.

Într-o intervenţie la New York pentru a-şi explica poziţia privind actuala escaladare a tensiunilor cu Teheranul, Biden l-a acuzat pe Trump că nu are nicio strategie şi că pune SUA în situaţia de a avea "foarte puţine opţiuni de a merge înainte" iar multe dintre ele sunt proaste.

khamenei

"Nimeni nu vrea război. Dar va fi necesar să muncim din greu pentru a ne asigura că nu vom ajunge acolo în mod accidental", a spus Biden.

Acesta, care conduce în sondajele privind cursa democrată pentru participarea la scrutinul prezidenţial, i-a reproşat lui Trump că a omis Congresul când a lansat atacul în care a fost ucis comandantul iranian Qassem Soleimani şi că nu a furnizat până în prezent dovezi privind atacurile iminente pe care le-ar fi plănuit generalul în cauză asupra unor obiective americane.

ora 10.30 Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Iranul a dat Statelor Unite „o palmă peste față noaptea trecută”, prin atacurile asupra celor două baze militare din Irak.

Parada militara la Teheran

Acțiunea militară nu este suficientă. Ceea ce contează este ca prezența Americii, care este o sursă de corupție în această regiune, să ajungă la un final”, a declarat Khamenei - DETALII AICI.

ora 09.00 Secretarul de stat american Mike Pompeo a discutat la telefon cu premierul guvernului regional kurd, Masrour Barzani, despre atacul cu rachete iranian, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, informează dpa şi Reuters.

Pompeo l-a pus la curent pe Barzani cu privire la atacurile cu rachete ale Iranului asupra bazelor americane din Irak, inclusiv cea din Erbil, a precizat Ortagus în comunicat.

atac iran

"Secretarul de stat (Pompeo) şi premierul Barzani au convenit să rămână în contact permanent în contextul evoluţiei situaţiei" în zonă, a spus purtătorul de cuvânt. "Am convenit asupra importanţei detensionării situaţiei din Irak prin reţinere şi dialog", a notat la rândul său Barzani pe Twitter.

ora 08.30 Televiziunea de stat iraniană a anunţat că cel puţin 80 de "terorişti americani" au fost ucişi în atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak, adăugând că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată, transmite Reuters.

Mike Pompeo

Televiziunea de stat, citând un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a relevat de asemenea că Iranul are în vedere alte 100 de ţinte în regiune dacă Washingtonul recurge la orice represalii. De asemenea, a indicat că elicoptere americane şi echipament militar au fost "grav avariate".

ora 06.30 Un avion Boeing 737 cu 180 de pasageri la bord s-a prăbuşit miercuri dimineaţă pe aeroportul din Teheran, la scurt timp de la decolare și la puțin timp după atacul declanșat de Iran.

soldati Iran

ora 06.00 Președintele Donald Trump, după atacul efectuat de Iran: „Totul e bine!”

În mod surprinzător, preşedintele american Donald Trump nu a ieşit să facă declaraţii, însă a scris un mesaj pe Twitter în care a transmis că "Totul e bine!" - precizând că va face declarații miercuri dimineață. DETALII AICI

Un avion ucrainean cu 180 de persoane la bord s-a prăbușit în Iran. Toți pasagerii au murit - 4

ora 04.00 Iranul a ameninţat că va ataca Israelul şi “aliaţii Statelor Unite ale Americii”

Gardienii Revoluţiei iraniene au ameninţat, miercuri, că vor ataca Israelul şi “guverne aliate” ale Americii, după ce au lovit, marți noaptea, baze militare din Irak utilizate de Statele Unite.

ora 02.30 Primele rachete balistice iraniene au lovit baza aeriană Ain Al Assad, din centrul Irakului. În acelaşi timp, alte rachete s-au prăbuşit în baza aeriană Irbil, din Kurdistanul irakian.

Ambele găzduiesc militari americani, în timp ce în Ain Al-Assad sunt unităţi irakiene, iar în Irbil trupe kurde.

Televiziunea naţională de la Teheran a transmis imagini din timpul lansărilor de rachete şi a anunţat că armata iraniană a atacat bazele în care se aflau militari americani drept răzbunare pentru uciderea generalului Kasem Soleimani.

Donald Trump, steag

În total, ar fi fost lansate peste 30 de rachete balistice, dintre care cel puţin o duzină au lovit cele două baze aeriene.

O parte dintre rachete ar fi fost lansate din Iran, dar există şi rapoarte potrivit cărora mai multe rachete au fost trase din interiorul Irakului.

Ministrul de Externe al Iranului a declarat că ţara sa nu doreşte escaladarea conflictului, iar oficialii de la Teheran au avertizat Statele Unite să nu riposteze - altfel vor urma atacuri chiar pe teritoriul american.

Aproape imediat după atac, preţul petrolului a crescut ușor iar bursa din Asia a deschis în scădere.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone! 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
"Am venit la Fundeni, nimeni n-a putut să-mi zică ce probleme am. Apoi mi-au pus diagnosticul în cinci secunde" Moment de răscruce al marelui anrtrenor român
"Am venit la Fundeni, nimeni n-a putut să-mi zică ce probleme am. Apoi mi-au pus diagnosticul în cinci secunde" Moment de răscruce al marelui anrtrenor român
Citește și...
Un agent de poliție din Argeș ar fi cerut 12.000 de euro unui coleg pentru a-i facilita mutarea la un alt inspectorat

Un agent de poliţie din municipiul Câmpulung Muscel, cercetat pentru trafic de influenţă, a fost arestat preventiv, a anunţat, luni, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Primarul din al doilea oraș ca mărime din Polonia a fost destituit în urma unui referendum municipal

Primarul Cracoviei, Aleksander Miszalski, o personalitate de marcă în partidul premierului centrist Donald Tusk, a fost destituit din funcţie.

Povestea unei femei din China care a transformat un deșert într-o pădure cu ajutorul unei donații de 5.000 de dolari

O femeie din China care a transformat deșertul din Mongolia Interioară într-o pădure de peste 50.000 de copaci l-a contactat pe profesorul american care i-a donat 5.000 de dolari, invitându-l să vadă cum sprijinul său a devenit un ecosistem real.

Recomandări
Un nou draft al legii salarizării bugetarilor. Sporurile scad la 20%, dispare indemnizația de hrană

Noul draft al viitoarei legi a salarizării bugetarilor, care ar urma să intre în vigoare din iulie 2027, prevede reducerea sporurilor, eliminarea indemnizației de hrană și introducerea unui sistem unitar de salarizare în sectorul public.

Barometru INSCOP. Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui Nicușor Dan

Institutul de cercetare sociologică INSCOP a întrebat 1100 de români cum ar vota dacă duminica viitoare ar fi organizat un referendum privind demiterea președintelui României, Nicușor Dan.

Cât vor costa în această vară biletele de avion. Zborurile care ar putea fi afectate de scumpirea kerosenului

Problemele din piața carburanților pentru aviație și tensiunile geopolitice internaționale i-au făcut pe mulți români să se întrebe dacă vacanțele de vară ar putea fi afectate de anulări sau întârzieri de zboruri.