Interdicția copiilor sub 16 ani la rețelele sociale a intrat în vigoare în Australia. Ce fac marile platforme

×
Publicitate

Copiii din Australia s-au trezit miercuri fără acces la rețelele sociale, după ce autoritățile au impus o interdicție fără precedent pentru cei sub 16 ani, menită să îi protejeze de riscurile mediului online.

Nicio altă naţiune nu a luat măsuri atât de drastice, iar punerea în aplicare a noii legi stricte este urmărită cu atenţie de legislatorii din întreaga lume.

Cele 10 platforme interzise – Instagram, Facebook, Threads, Snapchat, YouTube, TikTok, Kick, Reddit, Twitch şi X – spun că vor respecta interdicţia, folosind tehnologia de verificare a vârstei pentru a identifica persoanele sub 16 ani şi a le suspenda conturile, dar nu cred că acest lucru va spori siguranţa copiilor.

Prim-ministrul Anthony Albanese a declarat că este o „zi mândră” pentru Australia.

„Aceasta este ziua în care familiile australiene recâştigă puterea de la aceste mari companii de tehnologie. Ele afirmă dreptul copiilor de a fi copii şi al părinţilor de a avea mai multă linişte sufletească”, a declarat Albanese, miercuri, pentru postul public de televiziune ABC.

El a recunoscut însă că „nu va fi simplu”.

Conform legii, platformele trebuie să demonstreze că au luat „măsuri rezonabile” pentru a dezactiva conturile utilizate de persoanele sub 16 ani şi pentru a împiedica deschiderea de conturi noi, pentru a evita amenzi de până la 49,5 milioane de dolari australieni (32 de milioane de dolari americani).

Se aşteaptă ca unii copii – şi părinţii lor – să încalce interdicţia, dar nu există consecinţe pentru niciuna dintre părţi.

Ce fac platformele

Conturile utilizatorilor Snapchat vor fi suspendate timp de trei ani sau până când aceştia vor împlini 16 ani.

Conturile YouTube vor fi deconectate automat pe 10 decembrie. Canalele nu vor mai fi vizibile, însă datele vor fi salvate, astfel încât utilizatorii îşi vor putea reactiva conturile când vor împlini 16 ani. Copiii vor putea în continuare să vizioneze YouTube fără a se conecta.

TikTok afirmă că toate conturile utilizate de persoanele sub 16 ani vor fi dezactivate pe 10 decembrie. Compania susţine că nu contează ce adresă de e-mail este utilizată sau al cui nume figurează pe cont – tehnologia sa de verificare a vârstei va determina cine îl foloseşte. Conţinutul postat anterior de utilizatorii tineri nu va mai putea fi vizualizat. Platforma încurajează, de asemenea, părinţii care cred că cei mici au minţit în privinţa vârstei la crearea contului să îi raporteze.

Twitch afirmă că, începând cu 10 decembrie, niciun minor sub 16 ani din Australia nu va mai avea voie să creeze conturi noi pe platformă, însă conturile existente ale minorilor nu vor fi dezactivate până pe 9 ianuarie. Compania nu a răspuns solicitărilor de a explica întârzierea.

Meta a început să elimine conturile adolescenţilor sub 16 ani de pe Instagram, Facebook şi Threads încă din 4 decembrie. Utilizatorii au fost invitaţi să îşi descarce conţinutul, care va rămâne disponibil în vederea reactivării atunci când vor împlini 16 ani.

Reddit a declarat că va suspenda conturile utilizatorilor sub 16 ani şi va împiedica deschiderea unor conturi noi.

X nu a răspuns întrebărilor privind modul în care va respecta interdicţia, dar se opune vehement legislaţiei, considerând-o o încălcare a libertăţii de exprimare.

Kick, un serviciu de streaming live similar cu Twitch, nu a răspuns solicitărilor de comentarii.

Ce platforme nu sunt incluse?

Alături de lista site-urilor interzise există şi o listă de platforme care nu sunt vizate – deocamdată. Acestea sunt: Discord, GitHub, Google Classroom, LEGO Play, Messenger, Pinterest, Roblox, Steam şi Steam Chat, WhatsApp şi YouTube Kids.

Decizia de a omite Roblox a fost criticată, având în vedere rapoartele recente privind prădători care au vizat copii în cadrul jocurilor de pe platformă.

Comisarul pentru siguranţa electronică, Julie Inman Grant, a declarat că discuţiile cu Roblox au început în iunie şi că s-a convenit introducerea unor noi controale, care vor fi implementate luna aceasta în Australia, Noua Zeelandă şi Ţările de Jos, iar în ianuarie în alte ţări.

Utilizatorii vor trebui să îşi verifice vârsta pentru a activa funcţiile de chat şi vor putea discuta doar cu persoane de vârstă similară.

Cum identifică platformele conturile persoanelor sub 16 ani?

Platformele interzise aveau deja o idee despre cine le folosea serviciile, pe baza datei de naştere introduse la crearea contului, însă noua lege le impune să verifice activ vârsta utilizatorilor.

Acest lucru a provocat obiecţii din partea unor adulţi îngrijoraţi de necesitatea verificării vârstei. Testul tehnologic efectuat la începutul anului a convins guvernul că verificarea vârstei poate fi realizată fără a compromite confidenţialitatea.

Platformele verifică vârsta prin selfie-uri video live, adrese de e-mail sau documente oficiale. Potrivit Yoti, o companie de verificare a vârstei care colaborează şi cu Meta, majoritatea utilizatorilor aleg un selfie video care utilizează date faciale pentru a estima vârsta.

Cum reacţionează copiii?

Unii caută platforme alternative care oferă servicii similare şi care nu sunt interzise.

Yope, o platformă de partajare a fotografiilor, a declarat că a atras 100.000 de utilizatori australieni noi, în mare parte prin recomandări, pe măsură ce interdicţia se apropia. Lemon8, o platformă similară TikTok, deţinută de ByteDance, a devenit de asemenea populară în rândul adolescenţilor.

Ambele platforme au fost avertizate de comisarul eSafety. Lemon8 afirmă că va respecta noile legi, iar Yope susţine că interdicţia nu i se aplică, deoarece nu permite trimiterea de mesaje către necunoscuţi.

Comisarul eSafety afirmă că lista site-urilor interzise este în continuă evoluţie şi că noi platforme pot fi adăugate pe măsură ce câştigă popularitate sau introduc noi funcţii.

Criticii consideră însă că guvernul riscă să intre într-un joc de „whack-a-mole” imposibil de câştigat, având în vedere ritmul rapid de apariţie a platformelor alternative.

Consilierii pentru tineret şi organizaţiile de sprijin se tem că minorii care depindeau de reţelele sociale pentru incluziune vor ajunge în spaţii digitale nereglementate, cu şi mai puţine măsuri de protecţie, şi urmăresc cu atenţie unde migrează aceştia.

Ce se va întâmpla în continuare?

Una dintre motivaţiile interdicţiei a fost aceea de a-i determina pe copii să petreacă mai puţin timp online şi să se implice mai mult în lumea reală, iar autorităţile intenţionează să măsoare acest lucru.

„Vom analiza totul, de la faptul dacă copiii dorm mai mult, dacă interacţionează mai mult, dacă iau mai puţine antidepresive, dacă citesc mai multe cărţi, dacă ies afară să facă sport”, a declarat săptămâna trecută comisarul pentru siguranţă electronică, Inman Grant, la Sydney Dialogue.

Ea a precizat însă că vor monitoriza şi eventualele consecinţe neintenţionate.

„Se îndreaptă către zone mai întunecate ale internetului şi care este rezultatul?”, a adăugat.

Şase experţi de la Laboratorul de Social Media al Universităţii Stanford vor colabora cu comisarul pentru siguranţă electronică pentru a colecta datele, iar întregul proces va fi analizat de un grup consultativ academic format din 11 specialişti din Statele Unite, Regatul Unit şi Australia.

Universitatea Stanford a anunţat că abordarea, metodele şi concluziile vor fi publicate pentru a fi analizate de cercetători, public şi factorii de decizie la nivel global.

„Sperăm că dovezile generate vor putea sprijini şi informa în mod direct procesul decizional al altor ţări care încearcă să promoveze siguranţa online a copiilor în jurisdicţiile lor”, a precizat universitatea într-un comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Drone detectate în apropierea avionului lui Zelenski la Dublin. Rusia susține că nu se află în spatele incidentului

Preşedintele Consiliului European, António Costa, a acuzat marţi Rusia că s-ar afla în spatele dronelor apărute la sosirea în Irlanda a avionului lui Volodimir Zelenski.

Peste jumătate de milion de persoane, evacuate în Cambodgia şi Thailanda în urma conflictelor legate de frontieră

Peste 500.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele pentru a se refugia, în Thailanda şi Cambodgia, de la începutul conflictului legat de frontieră, au declarat miercuri cele două guverne.

„Este ca în perioada Covid”. „Supergripa” se răspândește în Europa: spitale pline, școli închise și revin măștile

Marea Britanie se confruntă cu un val sever și timpuriu de „supergripă”, care pune presiune pe spitale și provoacă absențe masive în școli, în timp ce autoritățile medicale recomandă măști și vaccinare, iar valul începe să se extindă și în Europa.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.