Întâlnirea dintre Zelenski și Trump, decisivă pentru Europa. Analist: Continuarea războiului este în defavoarea Rusiei

×
Publicitate

Dacă harta militară ne arată unde ar putea avansa Rusia, întrebarea următoare este cum se vor redesena hărțile politice și de securitate ale Europei, în funcție de deciziile care se iau la Washington.

Pentru a înțelege implicațiile politice ale acestei vizite istorice, am vorbit cu profesorul Cristian Pîrvulescu.

Cosmin Stan: Cum credeți că vor decurge întâlnirile de astăzi? Să ne așteptăm din nou la umilirea lui Zelenski și poate, de data asta, și a liderilor europeni?

Cristian Pîrvulescu: „Din câte înțeleg, va fi întâi o întâlnire bilaterală dimineață, între Zelenski și Trump, la care va participa și vicepreședintele Vance. Ne aducem aminte că, acum șase luni, la acea întâlnire, Vance a declanșat atacul împotriva lui Zelenski, urmat apoi de Rubio și de Trump. Nu știu dacă se va întâmpla același lucru, dar abia după această întâlnire bilaterală va urma întâlnirea comună cu liderii europeni. Deci, este foarte important ca Zelenski să reziste acestui moment, care e un moment dificil. Chiar dacă Rubio, pe care l-ați citat mai devreme, susține că nu există niciun fel de risc, este evident că Donald Trump dorește cu orice preț să obțină concesiile teritoriale care nu pot fi făcute. Deci, cred că această întâlnire este crucială, pentru că ulterior liderii europeni se vor poziționa foarte clar. Cred însă că lecția este foarte bine învățată și Zelenski va rezista oricărei tentații de a i se distrage atenția.”

Cosmin Stan: „Este pregătit președintele Statelor Unite să mai cedeze din cerințele agreate cu Putin și, dacă da, la ce credeți că ar putea renunța?”

Cristian Pîrvulescu: „Important să vedem cum se derulează diferitele momente ale întâlnirii, pentru că va fi o delegație puternică europeană. Steve Witkoff a înțeles ceva, Marco Rubio a înțeles altceva din întâlnirea cu Putin. Este evident că Donald Trump își dorește un acord, dar oricât de bun negociator ar fi, nu va putea să îl oblige pe Zelenski să accepte un acord acum. Deci, cei care se așteaptă la un acord astăzi cred că au așteptări exagerate. Singurul lucru pe care îl poate obține este, eventual, o consultare a populației ucrainiene. Dar nici acest lucru nu este favorabil Ucrainei. Vi s-a explicat, vă spun și eu, încă o dată, o pace pe aliniamentele actuale este în favoarea Rusiei. Continuarea războiului este în defavoarea Rusiei. Chiar dacă, aparent, Rusia are succese militare pe front, pentru că deja vorbim de 1.000.000 de morți și de răniți de partea rusă, vorbim de milioane de familii afectate. Vorbim de o situație economică dificilă. Marco Rubio explica mai devreme toate lucrurile astea ne spun ceva despre urgența cu care Putin vrea să-și impună punctul de vedere.”

Interviul integral acordat de profesorul Cristian Pîrvulescu pentru Știrile ProTV în video-ul alăturat.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62513723
Hamas acceptă încetarea focului propusă de mediatori. Ce include armistițiul care ar putea dura 60 de zile

Hamas a răspuns pozitiv la o nouă propunere de încetare a focului cu Israelul în Gaza, prezentată de mediatorii din Egipt şi din Qatar, a declarat luni pentru AFP un responsabil al mişcării islamiste palestiniene.

62568196
Liderii UE prezenți la Casa Albă, scut în jurul lui Zelenski la întâlnirea cu Trump. Ce nu vor să îl lase să accepte în SUA

Sunt momente decisive pentru Ucraina, devastată atacurile Rusiei. După ce a discutat despre războiul și pacea din Ucraina cu Vladimir Putin, în Alaska, Donald Trump îl primește la această oră, la Casa Albă, pe Volodimir Zelenski.

62565171
Donald Trump a găsit soluții controversate pentru prevenirea fraudei elecorale. „Toate celelalte au renunțat”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că vrea să „aducă onestitate” alegerilor de la jumătatea mandatului printr-un ordin executiv ce va elimina votul prin corespondență și utilizarea controversatelor mașini de vot.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.