Încă o țară din Europa le dă voie minorilor să-și schimbe sexul. Vârsta a fost redusă la 16 ani

×
Publicitate

Decizie îndelung dezbătută în Suedia. Parlamentul a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani.

Cei sub vârsta majoratului care vor să apeleze la această metodă au totuși nevoie de aprobarea unui tutore legal. Suedia se alătură astfel altor țări cu legi similare, printre care Danemarca, Norvegia, Finlanda și Spania.

Andreas Norlen, speaker al parlamentului suedez: ”34 de deputați au votat „da” și 94 au votat „împotrivă”. Parlamentul a aprobat propunerea comitetului”.

Rezultatul vine după 6 ore de discuții aprinse. Chiar dacă Suedia a fost prima țară care a legalizat schimbarea sexului, în 1972, - noua lege, care vizează să simplifice procedura, a stârnit intense dezbateri politice.

Leonid Yurkovskiy, deputat democrat: „Acest lucru deschide o ușă către o mulțime de întrebări, care trebuie discutate. Există oameni care se identifică ca animale la vârste diferite, așa cum există și oameni care se consideră obezi, când în realitate sunt subnutriți”.

Johan Hultberg, deputat, partidul Moderat: „Cred că noi, cei din această cameră, trebuie să luăm situația acestor oameni mai în serios și să nu vorbim despre „a te simți obez”. Găsesc declarația anterioară respingătoare”.

Coaliţia de centru-dreapta a premierului conservator a fost împărţită pe această temă. Membrii partidului Moderat şi liberalii au susţinut în mare parte legea, în timp ce creştin-democraţii s-au opus.

Democraţii Suedezi, partidul populist cu rădăcini de extremă-dreapta care susţine guvernul în parlament, dar nu face parte din guvern, s-a opus şi el.

Minorii între 16 și 18 ani vor avea nevoie și de aprobarea părinților și a autorităților

Jimmie Akesson, liderul partidului Democrații Suedezi: „Cred că acest lucru este prost gândit la multe nivele. Această decizie este un lucru care, sunt sigur, va afecta multe persoane negativ într-o categorie de vârstă a tinerilor, care sunt deja foarte vulnerabili”.

Johan Hultberg, un deputat care reprezintă partidul conservator Moderat: „Există o tonalitate diferită între partidele noastre în prezent”.

Dar și în rândul populației. Un sondaj recent realizat de televiziunea de stat a arătat că 59% dintre suedezi consideră că e o măsură neinspirată, în timp ce 22% cred că este una benefică.

Conform noii legi, care va intra în vigoare în iulie, anul viitor, cei care au între 16 și 18 ani și vor să-și schimbe sexul vor avea nevoie de aprobarea părinţilor, a unui medic şi a Consiliului Naţional de Sănătate şi Bunăstare.

Totuși, nu va mai fi necesară o diagnosticare a „disforiei de gen”, definită de medici ca fiind o suferință psihologică experimentată de cei care au dileme între sexul lor biologic şi genul cu care se identifică.

Suedia se alătură astfel vecinilor săi nordici și altor țări europene care au deja implementate proceduri prin care o persoană poate să-și schimbe legal sexul. În Germania, vinerea trecută, a fost aprobată o legislaţie similară, facilitând persoanelor transsexuale, intersexuale şi non-binare să îşi schimbe numele şi sexul în registrele oficiale - direct la birourile de evidenţă a populației.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62294598
Raport: Un val de căldură sângeros, la începutul lui aprilie, în Sahel, cu un vârf de 48,5°C

Valul de căldură - care a paralizat electricitatea, sisteme de sănătate, a ucis oameni şi le-a afectat activităţile agricole - care a afectat Sahelul la începutul lui aprilie este legat de modificările climatice ”de origine umană”. 

62442812
Fulgere violet în noapte și imagini desprinse parcă din altă lume. A erupt vulcanul Ruang: ”Fugim, oameni buni!” FOTO&VIDEO

Indonezia a închis un aeroport şi a evacuat sute de persoane din vecinătatea vulcanului Ruang după ce acesta a expulzat lavă, roci şi cenuşă timp de mai multe zile, au precizat joi oficialii locali, care au declarat cel mai înalt nivel de alertă.

62438857
NYT: Israelul a lovit consulatul Iranului „după două luni de planificări”, dar nu a anticipat un răspuns atât de puternic

Israelul a atacat complexul ambasadei Iranului în Siria după două luni de planificare, relatează New York Times, citând doi oficiali israelieni.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.