Încă o fată de 19 ani a murit după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță, în Laos. În total, șase turiști au decedat

62500327
Facebook

O a doua australiancă în vârstă de 19 ani a murit vineri într-un spital thailandez, ridicând la şase numărul turiştilor care au murit după ce s-au intoxicat cu alcool contrafăcut în Laos, potrivit presei britanice şi australiene, citate de AFP.

Celelalte victime au fost doi danezi, o englezoaică şi un american.

Potrivit mai multor rapoarte media, aceştia au murit după o seară de petrecere în Vang Vieng, un popular oraş pentru excursionişti, situat la nord de capitala Vientiane.

Originară din Melbourne, tânăra călătorea împreună cu prietena ei cea mai bună, care a murit în aceleaşi circumstanţe, după ce s-a cazat la o pensiune de tineret din Vang Vieng. „Toţi australienii au inima frântă la aflarea veştii despre moartea tragică a lui Holly Bowles” într-un spital din Bangkok, în Thailanda, a declarat ministrul australian de externe, Penny Wong. „Holly îşi pierduse chiar ieri cea mai bună prietenă, Bianca Jones. Toţi australienii se gândesc la aceste două familii”, a adăugat ea.

Canberra a cerut Laosului să efectueze o anchetă „completă şi transparentă” cu privire la circumstanţele acestor două decese. Într-o declaraţie făcută sâmbătă, guvernul din Laos s-a declarat „profund întristat de moartea turiştilor străini”, exprimându-şi „simpatia sinceră” şi oferind „condoleanţe familiilor celor decedaţi”. Acesta a adăugat că o anchetă este în curs de desfăşurare „pentru a determina cauzele incidentului şi a aduce autorii în faţa justiţiei”.

În Laos, managerul vietnamez al pensiunii de tineret a fost reţinut, potrivit poliţiei turistice laoţiene. Nu au fost formulate acuzaţii în acest stadiu.

Potrivit mai multor rapoarte media, un grup de 12 de turişti s-a îmbolnăvit pe 12 noiembrie în Vang Vieng. Ministerul britanic de Externe a declarat doar că „sprijină familia unei femei britanice care a murit în Laos”. Presa britanică a identificat-o ca fiind Simone White, o avocată în vârstă de 28 de ani din Kent, în sud-estul Angliei. Părinţii ei au descris-o ca fiind „o fată frumoasă, bună şi iubitoare”, potrivit agenţiei de presă britanice PA. „Simone era unică şi poseda cea mai minunată energie şi scânteie de viaţă”. Guvernele danez şi american nu au precizat cauza decesului cetăţenilor lor.

Cele două australience au început să se simtă rău la hostelul Nana Backpackers din Vang Vieng, unde erau cazate, potrivit Sydney Morning Herald. Cele două femei consumaseră alcool în barul hostelului înainte de a ieşi în oraş, a precizat ziarul australian. Potrivit presei australiene, la 13 noiembrie, personalul hostelului, alertat pentru că acestea nu plecaseră aşa cum era planificat, le-a găsit în camera lor şi le-a transportat de urgenţă la spital.

De la deschiderea Laosului comunist către turism, Vang Vieng a devenit o destinaţie populară pentru excursioniştii care vizitează Asia de Sud-Est. A devenit un loc de desfăşurare a petrecerilor dezlănţuite organizate în junglă, înainte de a se restabili ca destinaţie de ecoturism. „Am auzit ştirile, dar totul este normal aici”, a declarat pentru AFP Michael, managerul vietnamez al unui alt hostel din Vang Vieng, Rock Backpacker Rooftop Hostel. „Intrăm în plin sezon şi sunt tot mai mulţi turişti în fiecare zi”, a adăugat managerul, care a dorit să fie identificat doar după prenume. „Întotdeauna sunt mulţi turişti în oraş şi petrec”, a declarat pentru AFP recepţionerul unui alt hostel, Vang Vieng Chill House Hostel.

Metanolul, un alcool toxic utilizat în industrie şi în produsele de uz casnic, este folosit la fabricarea antigelului, a lichidului de spălare a parbrizului, a lacului şi a lichidului pentru fotocopiatoare. Acesta poate fi adăugat la alţi alcooli pentru a le creşte puterea sau pentru a le face mai ieftine. Ingestia poate provoca orbire, leziuni hepatice şi deces. Autorităţile britanice şi australiene îşi avertizează cetăţenii cu privire la riscurile de otrăvire cu metanol în recomandările de călătorie pentru Laos.

În Thailanda, cel puţin şase persoane au murit şi alte peste 20 au fost spitalizate în luna august după ce au băut alcool contrafăcut cu metanol.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62044281
SUA au început negocierile cu Insulele Fiji pentru sporirea prezenței militare în regiune

Statele Unite lucrează la un acord cu Fiji care ar putea permite trupelor americane să-şi consolideze prezenţa în ţara insulară din Pacificul de Sud, a declarat sâmbătă ministrul american al apărării, Lloyd Austin, relatează AFP.

62496544
Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria electorală a lui Donald Trump. Ce avere colosală are

Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său xAI la 50 de miliarde de dolari.

62494477
Șeful Pentagonului: Soldaţii nord-coreeni staţionaţi în Rusia vor lupta "în curând" cu armata ucraineană

Statele Unite anticipează că mii de soldaţi nord-coreeni staţionaţi în Rusia vor lupta "în curând" împotriva forţelor ucrainene, a declarat sâmbătă şeful Pentagonului, Lloyd Austin, relatează AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.