I-a turnat zilnic soțului clor în cafea pentru că voia să divorțeze de ea. Descoperirea șocantă care a trimis-o la închisoare

62390976

O femeie în vârstă de 39 de ani a fost acuzată de tentativă de omor după ce a turnat în repetate rânduri clor în cafeaua soțului ei.

 

În Tucson, Arizona, Melody Felicano Johnson, în vârstă de 39 de ani, a fost acuzată de tentativă de omor după ce i-a turnat clor în cafea soțului său, Roby Johnson, într-un plan sinistru de a-l ucide, sperând să scape de orice urmă, scrie Mirror.

Cei doi, care se aflau în mijlocul unui divorț, nu mai puteau să-și vadă viitorul împreună, iar Melody a recurs la un gest extrem. Însă, planul ei malefic a fost dat peste cap de un gest neașteptat al soțului.

După câteva săptămâni în care Roby a remarcat un miros și un gust neobișnuit a cafelei lui, acesta a luat inițiativa și a cumpărat benzi de testare pentru substanțele chimice de la piscină. Testarea ibricului de cafea a dezvăluit prezența unor niveluri ridicate de clor, în ciuda faptului că apa de la robinet era normală.

Pentru a-i aduce dovezi incontestabile, Roby a instalat o cameră ascunsă în bucătărie. Această decizie s-a dovedit a fi vitală, deoarece camera a surprins momentul în care Melody turna substanța chimică în cafeaua soțului ei.

Bărbatul, simțind pericolul, a încetat să bea cafeaua, dar a continuat să se prefacă că o bea, pentru a obține dovezi concludente. Imaginile video obținute au devenit mărturie crucială împotriva Melody, demonstrând intenția ei malefică.

După ce a văzut ce face soția lui, bărbatul a luat filmările și le-a prezentat ca probe la poliție. În ciuda unor imagini nu tocmai clare, agenții au confirmat intenția criminală a femeii.

Pentru a se asigura că acest caz va fi rezolvat, bărbatul a achiziționat mai multe camere, care au surprins din nou încercarea femeii de a-și ucide soțul.

Într-un moment șocant, bărbatul a remarcat: „Îl poți mirosi de aici”, arătând astfel gravitatea situației.

Melody a fost imediat arestată și este acuzată de tentativă de omor de gradul întâi. 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62390968
Peste 100 de vieți distruse într-un incendiu devastator la o nuntă din Irak. Mireasa este în șoc și nu mai poate vorbi

O nuntă aparent fericită s-a transformat într-un dezastru de proporții, lăsând-o pe mireasă mută și pe mire profund afectat.  

62390967
Bilanțul incendiului de la Murcia a crescut la 13 morți. Au fost decretate trei zile de doliu național

Cel puţin 13 persoane au murit într-un incendiu, într-un club de noapte, la Murcia, în sud-estul Spaniei, potrivit unui nou bilanţ anunţat, duminică, de către autorităţi.  

62390966
Anchetă la Ankara după atentatul sinucigaş. „Unul dintre terorişti s-a detonat, iar altul a fost neutralizat”

Parchetul General din Ankara a anunţat deschiderea unei anchete şi a interzis accesul în sectorul în care a avut loc un atentat sinucigaş în cartierul în care se află sediile Parlamentul şi unor ministere, complet izolat, relatează AFP, citat de news.ro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.