Mesaj RO-ALERT în Râmnicu Vâlcea, din cauza unor scăpări de clor pe platforma chimică: 260 de persoane, evacuate

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Shutterstock

Pompierii militari vâlceni au intervenit de urgență, vineri, după ce au fost semnalate scăpări de clor la un compresor aflat pe platforma chimică a unui operator economic din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Potrivit ISU Vâlcea, la locul evenimentului au fost mobilizate echipaje de stingere, de prim ajutor SMURD și de intervenție în cazul incidentelor chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), precum și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea.

Echipajele medicale ajunse la fața locului au identificat trei persoane care necesitau îngrijiri medicale, dintre care două conștiente și cooperante, iar una în stare de semiconștiență. Toate cele trei victime au fost evaluate medical, stabilizate și transportate de echipajele SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Râmnicu Vâlcea, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Comandantul intervenției a semnalat prezența mirosului de clor și în exteriorul amplasamentului, motiv pentru care echipajul CBRN a efectuat măsurătorile specifice și verificarea eventualei prezențe a substanței în atmosferă.

Pentru avertizarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție, a fost transmis un mesaj prin intermediul sistemul RO-ALERT, pe o rază de 5 km: „Adăpostiți-vă în locuințe, evitați activitățile în aer liber, închideți uşile și ferestrele, astupați gurile de aerisire și opriți functionarea instalațiilor de ventilație!”

De asemenea, forțele de intervenție au fost suplimentate cu echipajele CBRN de la ISU Argeș și ISU Dolj.

În urma măsurătorilor efectuate de echipajul specializat CBRN a fost înregistrată o concentrație de clor de 10 ppm în exteriorul amplasamentului industrial, iar ca măsură de siguranță, a fost dispusă evacuarea personalului către partea de est a amplasamentului.

La fața locului a fost constituită o zonă de decontaminare a personalului aflat pe amplasament, iar ca măsură preventivă, la acest moment, au fost evacuate 260 de persoane din incinta operatorului economic - au mai precizat reprezentanții ISU.

Totodată, a fost emis un nou mesaj RO-ALERT pentru informarea și avertizarea populației din zona potențial afectată.

„Sfătuim populația să respecte recomandările autorităților, să rămână în spații închise, care să le asigure protecția”, au recomandat autoritățile.

Ulterior, ISU Vâlcea a anunțat că, în urma măsurătorilor efectuate de echipajele CBRN, pe distanțe cuprinse între 2 și 4 km față de obiectiv, valorile înregistrate au fost zero.

Pentru gestionarea eficientă a situației și coordonarea optimă a echipajelor de intervenție, în afara amplasamentului a fost operaționalizat un punct de comandă mobil.

Efectuarea măsurătorilor de către echipajele CBRN continuă.

Măsurile transmise anterior rămân în vigoare până la finalizarea intervenției și asigurarea că nu mai există niciun pericol.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62588398
Alertă la un liceu din Neamț: 22 elevi au ajuns la spital după ce au acuzat stări de rău. Planul Roşu a fost activat
Mai mulţi elevi de la Liceul "Vasile Alecsandri" din Săbăoani, colegi de clasă, au acuzat, joi, dureri de cap, usturime în gât şi ameţeli, fiind activat Planul Roşu.
62584237
Mesaj RO-Alert privind posibila incursiune a unor drone, în zona de nord-est a judeţului Tulcea
Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi, pentru locuitorii din zona de nord-est a judeţului Tulcea, din cauza unei posibile incursiuni a dronelor. 
Sisteme antidrona romania
Încă un mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea, la mai puţin de 2 ore de la unul similar emis pentru estul judeţului
Autorităţile au emis, duminică după-amiază, un nou mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea, la mai puţin de două ore de la unul similar emis pentru estul judeţului.