Haos în sudul Beirutului, după ce armata israeliană a ordonat evacuarea urgentă. Mii de oameni blochează străzile. FOTO&VIDEO

Evacuare beirut 1 4
Profimedia

Un avertisment al armatei israeliene de evacuare a aproape întregului sud al Beirutului a declanşat scene de haos şi panică joi seară, când zeci, dacă nu sute de mii de locuitori au blocat drumurile încercând să fugă din zonă, relatează CNN.

„Am văzut oameni alergând afară din clădiri desculţi”, a declarat pentru CNN Hussein, proprietarul unei florării.

Grupurile de chat ale familiilor s-au umplut de apeluri disperate către rude să fugă. Dar evacuarea a fost îngreunată de traficul complet blocat şi de dificultatea de a evacua persoanele în vârstă sau imobilizate.

Exploziile au început să zguduie sudul Beirutului după lăsarea nopţii şi au continuat până în orele dinaintea zorilor.

Suburbiile sudice ale Beirutului poartă încă urmele bombardamentelor intense ale Israelului din timpul războiului de 66 de zile din 2024 împotriva miliţiei Hezbollah, susţinută de Iran.

Citește și
Lituania suspectează implicarea unor forțe străine pentru o breșă masivă de date care vizează peste 600.000 de conturi

Cartiere întregi, evacuare de urgență

Însă ordinul de evacuare emis joi pentru cartiere întregi, despre care se crede că găzduiesc peste o jumătate de milion de oameni, a ridicat nivelul temerilor la un nou nivel. În trecut, avertismentele armatei israeliene vizau de obicei o singură clădire înaintea unui atac aerian.

Teama a fost amplificată de o declaraţie video făcută joi de ministrul israelian de finanţe, Bezalel Smotrich.

„Suntem aici, la frontiera de nord, după ce IDF a emis un ordin de evacuare pentru toţi locuitorii din Dahieh (suburbiile sudice ale Beirutului)”, a spus Smotrich, stând în faţa unui gard. „Aţi vrut să aduceţi iadul asupra noastră şi aţi adus iadul asupra voastră. Dahieh va arăta ca Khan Younis”, a avertizat el.

Khan Younis este oraşul din sudul Fâşiei Gaza care a fost în mare parte distrus în timpul războiului Israelului împotriva Hamas. Oficialii militari israelieni au recunoscut că aproximativ 70.000 de palestinieni au murit în acel război.

„Israelienii încearcă să recreeze exemplul Gaza în suburbii”, a scris Michael Young, editor senior la Carnegie Middle East Center.

Deşi Israelul şi Libanul au convenit asupra unui armistiţiu în 2024, avioanele israeliene au continuat să bombardeze sudul Libanului şi Valea Bekaa aproape zilnic de atunci.

Gruparea libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, le-a cerut la rândul lor locuitorilor din nordul Israelului să părăsească zonele de graniţă, mişcarea şiită avertizând că atacurile lansate de armata israeliană în Liban nu vor rămâne fără răspuns, relatează vineri dpa.

Hezbollah a cerut populaţiei să evacueze toate aşezările israeliene aflate pe o distanţă de cinci kilometri de graniţă, în primul avertisment de acest gen al grupării libaneze de la ultima escaladare a violenţelor.

Luptele s-au intensificat

Luptele s-au intensificat dramatic luni, când Hezbollah a anunţat că a lansat rachete asupra Israelului, la câteva ore după ce liderul miliţiei, Naim Qassem, a promis că va „îndeplini datoria de a confrunta agresiunea” după atacul comun Israel–SUA în care a fost ucis liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei.

Atacurile cu rachete ale Hezbollah au provocat reacţii negative în societatea libaneză şi din partea guvernului libanez. În premieră, preşedintele a anunţat interzicerea operaţiunilor militare şi de securitate ale Hezbollah. Cu toate acestea, armata libaneză, susţinută de SUA, nu a reuşit să oprească miliţia să lanseze atacuri asupra unor ţinte din nordul Israelului şi asupra trupelor israeliene care desfăşoară incursiuni în sudul Libanului.

În orele care au urmat ordinului de evacuare emis de armata israeliană pentru sudul Beirutului, guvernul libanez a anunţat retragerea regimului de călătorie fără viză pentru cetăţenii iranieni care vizitează ţara.

Articol recomandat de sport.ro
"Am venit la Fundeni, nimeni n-a putut să-mi zică ce probleme am. Apoi mi-au pus diagnosticul în cinci secunde" Moment de răscruce al marelui anrtrenor român
"Am venit la Fundeni, nimeni n-a putut să-mi zică ce probleme am. Apoi mi-au pus diagnosticul în cinci secunde" Moment de răscruce al marelui anrtrenor român
Citește și...
Teheranul ameninţă că ambasadele Israelului din întreaga lume ar deveni ţinte dacă ambasada din Beirut este atacată

Teheranul a avertizat miercuri că, dacă Israelul va decide să atace ambasada Iranului din Beirut, toate ambasadele Israelului din întreaga lume vor deveni ținte.

Israelul a atacat cu rachete capitala Libanului, Beirut. Armata susține că ținta principală este ”un terorist din Hezbollah”

Armata Israelului a lansat un atac aerian asupra Beirutului, primul de la începutul lunii iunie, având ca țintă a doua persoană în rang din gruparea militară Hezbollah.

VIDEO. Israelul a atacat cu rachete capitala Libanului, Beirut. Armata israeliană susține că ținta principală este Hezbollah

Israelul a bombardat, duminică, sudul Beirutului, încălcând astfel acordul de încetare a focului cu Libanul. Nu au fost înregistrate victime în urma atacului, despre care Israelul a afirmă că a vizat un depozit cu rachete Hezbollah.

Recomandări
Un nou draft al legii salarizării bugetarilor. Sporurile scad la 20%, dispare indemnizația de hrană

Noul draft al viitoarei legi a salarizării bugetarilor, care ar urma să intre în vigoare din iulie 2027, prevede reducerea sporurilor, eliminarea indemnizației de hrană și introducerea unui sistem unitar de salarizare în sectorul public.

Barometru INSCOP. Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui Nicușor Dan

Institutul de cercetare sociologică INSCOP a întrebat 1100 de români cum ar vota dacă duminica viitoare ar fi organizat un referendum privind demiterea președintelui României, Nicușor Dan.

„Au dat peste mine, ăsta a fost singurul lor ghinion”. Cămătarii, premieră pe PRO TV și VOYO

În această seară, de la ora 23:30, la PRO TV, telespectatorii vor putea urmări primul episod al serialului documentar CĂMĂTARII.