„Israelul a ameninţat că va viza ambasada iraniană din Liban”, a spus purtătorul de cuvânt al Forţelor Armate ale Republicii Islamice Iran, generalul de brigadă Abolfazl Shekarchi.

„Dacă Israelul atacă ambasada Iranului, toate ambasadele acestui regim vor deveni ţinte legitime”, a avertizat el.

Generalul de brigadă a subliniat că Israelul nu are limite în acţiunile sale. El a menţionat că, în pofida capacităţii sale militare relevante, Republica Islamică a „respectat” până acum regulile dreptului internaţional.

Shekarchi a adăugat: „În afară de Statele Unite şi Israel, Republica Islamică Iran nu are nici conflicte, nici ostilitate faţă de alte ţări ale lumii şi îşi desfăşoară relaţiile pe baza cooperării.”

Citește și
Vladimir Putin: Consecinţele războiului din Iran ar putea fi la fel de grave ca cele ale pandemiei de Covid-19
Vladimir Putin: Consecinţele războiului din Iran ar putea fi la fel de grave ca cele ale pandemiei de Covid-19

El a subliniat că o eventuală lovire de către Israel a ambasadei Iranului din Liban ar constitui o crimă, care ar oferi Forţelor Armate iraniene un motiv „legitim” pentru a întreprinde o acţiune de răspuns, potrivit Tasnim.

Generalul de brigadă a accentuat: „Teheranul este hotărât să aducă regimul sionist şi pe susţinătorul său, Statele Unite, în genunchi şi nu va da înapoi în niciun fel de pe acest drum.”