Grecia și Turcia, lovite de furtuna „Epida”. Mii de oameni au rămas blocați în mașini, iar traficul aerian a fost perturbat

×
Publicitate

În timp ce noi tremurăm din toate încheieturile din cauza gerului, Grecia și Turcia au fost lovite de furtună denumită „Epida”.

 

Zăpada a paralizat Grecia

Un strat serios de zăpadă a cotropit Atena de pe colina Acropole și până pe coasta din sud. Traficul aerian a fost perturbat, transportul public a paralizat, iar mii de oameni au rămas blocați în mașini, peste noapte, pe autostrada de centură a capitalei elene. Și pe marele aeroport al Istanbulului au fost oprite toate zborurile din cauza ninsorii abundente.

Echipe de salvare, inclusiv ale armatei elene, au intervenit toată noaptea pentru a evacua mii de greci blocați în mașini, ore în șir, pe autostrada de centură a Atenei.

Soldații le-au împărțit oamenilor apă, alimente și pături

Aproximativ 1.200 de mașini au rămas pe autostrada înzăpezită Attiki Odos, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului și peste 3.500 de oameni au fost evacuați până marți dimineață, unii abandonându-și mașinile și plecând pe jos.

La Atena, Acrople a fost acoperită de zăpadă, iar soldații în uniforme tradiționale de gardă din fața Parlamentului, au înfruntat cu greu ninsoarea care nu se mai oprea.

Iulia Belogianni: „Gândește-te că eu îți arăt departe, la 2 km vezi marea și ăsta e drumul de la noi spre mare."

Iulia Belogianni este din Pitești și este căsătorită cu un grec, care a făcut facultatea în România. De 30 de ani de când este în Grecia, nu a văzut o asemenea ninsoare.

Costa Belogianni: „Niciodată nu am crezut să trăiesc o ninsoare ca asta. Mi-am adus aminte zilele frumoase din România. A fost o cantitate foarte mare de zăpadă, într-un timp foarte scurt. Și nu au avut timp nici plugurile care există să intre să curețe drumurile, iar lumea nu este învățată cu zăpada și a fost foarte mare aglomerație. Eu am rămas blocat 7 ore."

Autoritățile au declarat zi liberă pentru marți și le-au cerut locuitorilor capitalei elene să rămână acasă

Au fost închise școlile, centrele de vaccinare, instituțiile publice și afacerile private în zona metropolitană a Atenei, cu excepția supermarketurilor, farmaciilor și benzinăriilor.

A nins peste măsură și în insulele grecești din Marea Egee, unde a fost decisă o mobilizare specială a protecției civile din cauza „riscului crescut de dezastre naturale", după cum avertiza alerta meteo.

Mihaela Stamatiou este din Piatra Neamț și locuiește de 24 de ani în insula Evia. Nu doar potopul de zăpadă i-a speriat pe localnici, ci și o trombă marină.

Mihaela Stamatiou: „De 3 zile la noi ninge, căderi mari de ninsoare, pomii sunt înfloriți, unii, alții sunt cu portocali, măslini, florile sunt înflorite. Mai la deal, la munte s-a oprit lumina, apa a înghețat.”

Viscolul a închis unul dintre cele mai mari și mai aglomerate aeroporturi din Europa

Acoperișul unuia dintre terminalele cargo s-a prăbușit sub greutatea zăpezii. Din fericire, fără să fie victime. A fost pentru prima oară când s-a închis noul aeroport internațional al metropolei cu 16 milioane de locuitori întinsă pe două continente.

Guvernatorul Istanbului a anunțat că funcționarii publici pot sta acasă marți, cu excepția celor angajați în domeniile securității, sănătății și transporturilor. Școlile din Turcia sunt închise pentru că este perioada vacanței de iarnă, dar univeristățile au sistat cursurile pentru două zile.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
Citește și...
62222701
Investigație BBC: Cum sunt racolați și traficați copiii din România în Marea Britanie

O investigaţie BBC, care a durat doi ani, a dezvăluit cum copii din România ar fi racolaţi şi traficaţi de proxeneţi în Marea Britanie.

62238373
Amenințată de spectrul războiului cu Rusia, Ucraina se confruntă și cu violențe interne. Motivul incredibil al protestelor

Mii de protestatari au luat cu asalt parlamentul ucrainean, iar cel puțin un om a murit în urma violențelor extrem de marți, de la Kiev. Oamenii protestează față de o lege care prevede obligativitatea casei de marcat.  

62238372
Croația amenință că își va retrage toate trupele din NATO, până la ultimul soldat. „Nu intrăm în jocul politic al lui Biden”

Croația își va retrage toate trupele din NATO dacă Rusia va invada Ucraina, a anunțat, marți, președintele croat Zoran Milanovic.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.