Supermarketurile din Grecia au început să reducă prețurile la o serie de produse esențiale în urma negocierilor cu guvernul, unele reduceri fiind aplicate chiar înainte ca acordul oficial să intre în vigoare, scrie agenția bulgară Novinite.
Uniunea Consumatorilor a raportat că reducerile de preț au început deja la mai multe categorii de produse. Comparativ cu luna iulie a anului trecut, prețurile la fructe și legume au scăzut cu 7%, cele la brânzeturi au coborât cu 2%, iar prețul pastelor s-a redus cu 5%.
Se preconizează că acest proces va continua pe parcursul lunii august, potrivit Ministerului Dezvoltării din Grecia. Ministrul Dezvoltării, Takis Theodorikakos, a declarat că, până la sfârșitul lunii august, prețurile tuturor produselor de bază vor fi reduse cu cel puțin 5%.
Turiștii români își fac stocuri de ulei de măsline
Reducerile urmează să fie menținute pentru o perioadă cuprinsă între două și patru luni și vor viza o gamă largă de produse, inclusiv carne, pâine, făină, ouă și produse de curățenie.
Retailerii își ajustează prețurile în încercarea de a-și păstra clienții fideli și de a atrage noi cumpărători, pe fondul presiunilor legate de costul vieții.
Cu toate acestea, se estimează că prețurile la uleiul de măsline vor evolua în sens invers. Producătorii avertizează că seceta ar putea duce la o creștere semnificativă a prețului acestui popular produs grecesc.
Fermierii din Halkidiki au declarat că turiștii, în special cei din Bulgaria și România, cumpără deja cantități mari de ulei de măsline cât timp prețurile sunt încă scăzute, făcându-și stocuri pentru sezonul de iarnă.