Gluma făcută de actorul Mel Gibson când și-a văzut casa făcută scrum de incendiile din Los Angeles. GALERIE FOTO

62512724
Profimedia

Actorul și regizorul Mel Gibson a pierdut în flăcări conacul său din Malibu, evaluat la 14,5 milioane de dolari. Vila s-a transformat într-un morman de cenușă în urma incendiilor care au devastat Los Angeles.

Mel Gibson, în vârstă de 69 de ani, și-a inspectat pentru prima dată locuința miercuri, declarând că atât de puține lucruri au mai rămas din frumoasa proprietate încât „le-ai putea pune într-o urnă”, scrie Daily Mail.

Actorul, cunoscut pentru rolurile din filme precum „Mad Max” sau „Braveheart” și câștigător al premiului Oscar, a fost escortat prin cartier cu un camion de pompieri, apoi a mers pe terenul unde se afla reședința sa de 14,5 milioane de dolari.

„Evident, este devastator. Este emoționant,” a spus el despre distrugere, într-un interviu acordat publicației NewsNation. „Am avut multe lucruri personale acolo, pe care, știți, nu le mai pot recupera.”

Gibson, care a apărut recent în podcastul lui Joe Rogan, a dezvăluit că se simțea „neliniștit” în timpul interviului, deoarece „știam că cartierul meu arde” și se întreba „dacă locuința mea mai este acolo”.

„Dar când am ajuns acasă, sigur, nu mai era,” a spus el, înainte de a observa optimist că măcar acum nu mai are „probleme enervante cu instalațiile sanitare”.

Gibson a fost văzut dând mâna cu pompieri și alți respondenți de urgență, mulțumindu-le pentru eforturile lor de a lupta cu incendiile devastatoare, care au ucis cel puțin 25 de oameni și au distrus peste 12.000 de clădiri.

Actorul este doar unul dintre numeroasele celebrități care și-au pierdut locuințele de milioane de dolari în incendii, printre care Paris Hilton, Eugene Levy, Miles Teller, Spencer Pratt și Heidi Montag, precum și Candy Spelling.

Dezastrul produs de incendii în Pacific Palisades

Rafalele de vânt şi condiţiile de secetă persistă joi în Los Angeles, unde pompierii speră să câştige teren împotriva a două incendii majore care au devastat totul în calea lor, informează Reuters.

Alertele roşii care avertizau împotriva unor incendii de vegetaţie extreme au expirat miercuri în zona Los Angeles, în afara uneia singure, care a rămas în vigoare într-o regiune la est de zona metropolitană a oraşului californian, unde vânturile erau aşteptate să sufle cu viteze de 25-40 de kilometri pe oră şi cu 64 de kilometri pe oră la rafală, a precizat Serviciul naţional de meteorologie din Statele Unite (NWS).

''Vânturile sunt aşteptate să sufle mai mult de-a lungul litoralului joi seară şi pe parcursul zilei de vineri, aducând o umiditate relativ mai mare şi un flux mai puţin haotic, contribuind astfel la diminuarea ameninţării reprezentate de incendii în comparaţie cu zilele precedente'', a precizat NWS.

NWS a adăugat că perioada de respiro pentru Los Angeles-ul devastat de incendii va fi scurtă, iar probabilitatea de emitere a unor noi alerte roşii va creşte - când condiţiile ideale pentru incendii şi anume vânturile puternice şi umiditatea scăzută vor domina - din nou începând de duminică.

Imagini filmate din dronă dezvăluie amploarea distrugerilor cauzate de incendiul care a devastat casele de pe plaja din Pacific Palisades, Malibu. Echipele de salvare continuă să caute printre resturi, în timp ce eforturile de a găsi supraviețuitori persistă în mijlocul distrugerilor extinse.

Pagube imense și 25 de decese

Incendiile care au făcut ravagii în Los Angeles în ultima săptămână şi jumătate au mistuit o suprafaţă de teren aproximativ de mărimea oraşului Washington D.C şi au făcut cel puţin 25 de morţi până acum, potrivit autorităţilor americane.

Incendiile au avariat sau distrus peste 12.000 de locuinţe şi alte structuri şi au forţat până la 200.000 de persoane să-şi evacueze locuinţele. Circa 82.400 de persoane au fost vizate de ordine de evacuare, iar alte 90.400 s-au confruntat cu avertismente de evacuare începând de miercuri, a declarat şeriful comitatului, Robert Luna.

Circa 8.500 de pompieri din vestul Statelor Unite, Canada şi Mexic au ţinut incendiile sub control în ultimele trei zile.

Sute de pompieri şi salvatori veniţi din alte zone sunt cazaţi în faţa stadionului de fotbal Rose Bowl, o tabără unde aceştia construiesc prietenii între turele de 24 de ore, urmate de 24 de ore libere.

Un incendiu care a izbucnit miercuri în comitatul San Bernardino, la est de Los Angeles, a mistuit 14 hectare, potrivit Cal Fire. Alte două incendii din California de Sud au fost, în mare parte, aduse sub control.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Un actor britanic a murit din cauza unei boli respiratorii severe după ce a folosit excesiv dispozitive de vapat

Actorul britanic Paul Danan a murit la vârsta de 46 de ani, a anunțat managementul său în timp ce omagii pentru actorul de televiziune curg pe rețelele sociale.

Un bărbat este acuzat că a comandat asasinarea fostei soții pe Darknet. Ar fi plătit un avans de 23.500 de euro în Bitcoin

Un bărbat din Elveția este acuzat că a comandat asasinarea fostei soții pe Darknet, însă acesta neagă acuzațiile, potrivit ziarului Blick.

Parlamentul Bulgariei a aprobat noul guvern format după luni de negocieri. Prioritățile premierului Rosen Jeliazkov

Parlamentul Bulgariei a aprobat joi un cabinet condus de Rosen Jeliazkov, fost preşedinte al parlamentului, punând capăt lunilor de negocieri pentru formarea unui guvern de coaliţie, relatează 24ur.com.  

Recomandări
Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Siegfried Mureșan, primele declarații după desemnarea ca premier, de la 13:00. Va fi însoțit de liderii PNL, USR și UDMR

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, va susţine vineri, la ora 13:00, declaraţii de presă alături de liderii PNL, USR şi UDMR, la Palatul Parlamentului.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.