GALERIE FOTO. Imaginile dezastrului din Fâșia Gaza. Noi tiruri cu rachete duminică dimineață

62190290
Getty

În Fâșia Gaza au avut loc noi atacuri aeriene israeliene duminică dimineață. Armata israeliană a anunţat că a efectuat un tir cu rachetă asupra domiciliul liderului biroului politic al Hamas în Fâşia Gaza, Yahya Sinwar.

Israelul nu a precizat dacă acesta se afla sau nu în locuinţă, scrie Agerpres, care citează AFP.

Armata "a atacat domiciliul lui Yahya Sinwar şi al fratelui său, un militant terorist", a postat armata pe Twitter, unde a publicat şi o înregistrare cu o casă pulverizată într-un nor de praf.

Martori din apropiere au confirmat pentru AFP că domiciliul lui Sinouar din Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, a fost vizat de un tir aerian.

În martie, el a fost reales în fruntea biroului politic al Hamas în Fâşia Gaza.

Încarcerat timp de peste 20 de ani de Israel şi eliberat în urma unui schimb de prizonieri, Yahya Sinwar a fost ales în această funcţie în februarie 2017.

Anterior, armata israeliană a anunţat că a vizat locuinţa lui Khalil al-Hayya, adjunctul şefului biroului politic al Hamas.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, în jur de 145 de palestinieni au fost ucişi şi 1.100 răniţi după escaladarea luptelor, luni.

Armata israeliană a lovit circa 150 de ţinte în cursul nopţii, potrivit informaţiilor publicate duminică de Jerusalem Post, relatează dpa.

Cinci case distruse în cursul nopţii şi cel puţin 8 morţi

 

Cinci case din Fâşia Gaza au fost distruse în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în cursul luptelor dintre armata israeliană şi militanţii Hamas, relatează dpa, citând martori oculari.

Există temeri că mulţi oameni au murit sau sunt prinşi sub dărămături, notează agenţia de ştiri germană.

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza informează că în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică opt persoane au murit şi 45 au fost rănite. Un medic din cel mai mare spital din Fâşia Gaza este printre cei ucişi, a precizat sursa citată.

Netanyahu: Operaţiunea militară împotriva Hamas va continua atâta timp cât va fi necesar

 

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis, într-un discurs susţinut sâmbătă noapte, că armata ţării sale va lovi mişcarea Hamas, care a continuat atacurile cu rachete asupra Israelului în cursul weekendului, atâta timp cât va fi necesar, relatează dpa.

"Vom răspunde focului cu foc", a spus Netanyahu în discursul video.

"Această operaţiune militară va continua atâta timp cât va fi necesar până când ne îndeplinim scopurile şi obţinem pace şi securitate pentru toţi cetăţenii israelieni", l-a citat Jerusalem Post pe premierul israelian.

Cabinetul de securitate israelian se va reuni duminică, potrivit aceleiaşi surse.

Rachetele trase de militanţii palestinieni au continuat să lovească oraşele israeliene sâmbătă, unde sirenele de avertizare s-au auzit în oraşul Beersheba din sudul Israelului şi în zone de frontieră din apropiere de Gaza, a anunţat armata israeliană.

Alarmele s-au auzit de mai multe ori şi la Tel Aviv, ultima dată sâmbătă seara târziu. Cel puţin o persoană a fost ucisă sâmbătă într-un atac cu rachetă în zona oraşului Tel Aviv.

Sediul agenției de presă Associated Press şi al postului Al Jazeera din Gaza, distruse de o rachetă

 

Armata israeliană a lovit noi ţinte pe teritoriul palestinian, inclusiv lansatoare de rachete şi două unităţi de luptă ale mişcării Hamas.

Aviaţia israeliană a distrus şi un bloc din Fâşia Gaza în care se aflau mai multe organizaţii media. Potrivit armatei israeliene, clădirea adăpostea şi "bunuri militare" ale Hamas, iar civilii au fost avertizaţi înainte de tirul aerian pentru a avea timp să evacueze.

"Este o evoluţie incredibil de îngrijorătoare. Am evitat la limită o pierdere teribilă de vieţi omeneşti", a spus şeful Associated Press (AP), Gary Pruitt, la New York.

Agenţia de ştiri americană a fost informată în avans despre lovitura aeriană, a spus el. O duzină de jurnalişti ai AP şi independenţi au putut fi evacuaţi în siguranţă.

Armata israeliană susţine că a vizat locuinţa Khalil al-Hayya, adjunctul şefului biroului politic al Hamas şi alţi oficiali de rang înalt.

Potrivit serviciului de salvare Magen David Adom, zece persoane au fost ucise şi 636 rănite în Israel în urma tirurilor cu rachete din ultimele câteva zile.

Militanţii palestinieni au lansat continuu rachete asupra Israelului de luni. Peste 2.300 de rachete au fost lansate, potrivit armatei israeliene, deşi circa 20% cad în Fâşia Gaza, fără a lovi teritoriul israelian.

Israelul a răspuns cu lovituri aeriene şi tiruri de artilerie, lovind peste 650 de ţinte, a declarat un ofiţer al armatei israeliene.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
O mașină a luat foc după ce șoferul a folosit dezinfectant în timp ce fuma o țigară

Un bărbat din SUA a suferit arsuri după ce a decis să-și curețe mâinile cu un dezinfectant extrem de inflamabil chiar în timp ce fuma. Mașina sa a fost complet cuprinsă de flăcări, transmite NY Post.

Explozie de infectări într-una din țările cu cele mai mari rate de vaccinare. Ce seruri au primit oamenii

Seychelles, una dintre ţările cu cea mai mare rată de vaccinare din lume, se confruntă cu creşteri ale numărului cazurilor de Covid-19, potrivit CNN.

Plajă pentru turiștii cu câini, deschisă lângă Roma. „Câinii sunt liberi şi fericiţi”

Italia revine uşor la normalitate, după luni întregi de carantină. Duminică își deschide graniţele pentru turiștii din UE, care nu trebuie să mai stea în carantină dacă prezintă la intrare un test negativ pentru COVID sau dovada că s-au vaccinat.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.