FBI a făcut percheziții la fostul consilier al lui Trump, John Bolton. "Miroase a răzbunare pură"

62569241

Poliţia federală americană (FBI) a efectuat vineri percheziţii la locuinţa din Washington DC a fostului consilier în probleme de securitate naţională al lui Donald Trump, John Bolton, devenit între timp un critic al președintelui.

Acţiunea a avut loc în cadrul unei anchete cu privire la documente clasificate, potrivit unei surse anonime citate de The Associated Press, potrivit The Guardian.

Agenţi FBI au intrat vineri dimineaţa devreme (ora locală), din casa lui John Bolton, situată la periferia capitalei federale, în cadrul unei anchete cu privire la securitatea naţională, relatează AFP.

John Bolton a fost ambasadorul Statelor Unite la ONU şi consilier în probleme de Securitate al Casei Albe în primul mandat al preşedintelui Donald Trump (2017-2021).

El a devenit ulterior unul dintre cei mai aprigi critici ai președintelui american.

Directorul FBI, Kash Patel, scrie într-un mesaj enigmatic pe X că „NIMENI nu este mai presus de lege” şi anunţă că „agenţi FBI se află în misiune”.

Adjunctul lui Patel, Dan Bongino, a repostat mesajul acestuia şi a adăugat că „corupţia publică nu va fi tolerată”.

Autorităţile nu oferă niciun detaliu despre acuzaţiile de la baza unui mandat al unui tribunal federal, care este necesar în desfăşurarea unei astfel de percheziţii.

Raidul a început vineri, la ora locală 7.00 (14.00, ora României), dezvăluit de tabloidul New York Post.

CNN scrie că jurnalişti de-ai săi au observat ofiţeri FBI în apropierea reşedinţei lui John Bolton în Maryland.

Contactat de CNN, Bolton a declarat că nu era la curent cu percheziţia.

John Bolton nu se afla acasă la momentul percheziţiei, potrivit CNN.

El a declarat postului că nu ştia despre percheziţia FBI şi că încerca să afle mai multe.

The Associated Press scrie că percheziţia era în curs.

FBI şi Departamentul Justiţiei, contactate de The Guardian, nu au răspuns imediat.

Un purtător de cuvânt al FBI a declarat cotidianului The New York Times (NYT) că agenţi „desfăşoară o activitate autorizată de tribunal în zonă”.

John Bolton nu a fost reţinut sau acuzat de vreo infracţiune în timpul percheziţiei, scrie AP, care citează surse confidenţiale.

Prima administraţie a lui Trump a încercat – în zadar – să oprească publicarea unei cărţi a lui John Bolton, despre care susţinea că conţinea informaţii clasificate.

Donald Trump a revocat, în prima zi în care s-a întors la Casa Albă, abilitările în domeniul securităţii ale peste 40 de foşti oficiali din domeniul serviciilor de informaţii, inclusiv ale lui John Bolton.

Bolton se află, de asemenea, între cei trei oficiali cărora Trump le-a anulat la începutul anului protecţia specială.

Meghan Hays, o fostă consilieră specială a lui Joe Biden, a declarat CNN că percheziţia „pare extrem de politizată, de meschină” şi că miroase a „răzbunare pură” din partea lui Trump, „o proastă folosire a resurselor FBI”.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Lavrov: Agenda summitului Putin-Zelenski „nu este deloc gata”. Președintele Ucrainei a spus „nu la toate”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că nu există o agendă pentru un eventual summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, acuzându-l pe liderul de la Kiev că a spus „'nu' la toate”.

Un prizonier de război nord-coreean în vârstă de 95 de ani vrea să se întoarcă acasă pentru a muri. Coreea de Sud nu îl lasă

Nord-coreeanul Ahn Hak-sop a fost capturat în timpul Războiului din Coreea și întemnițat timp de decenii pentru că a refuzat să-și renege convingerile politice.

ONU declară foamete în Gaza, o premieră în Orientul Mijlociu. 500.000 de persoane se află într-o stare ”catastrofală”

ONU a declarat vineri - în mod oficial, pentru prima oară în Orientul Mijlociu - foametea în guvernoratul Gaza, unde 500.000 de persoane se află într-o stare ”catastrofală”, potrivit unor experţi ONU.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.