John Bolton, ex-consilierul lui Donald Trump, recunoaște: Lovituri de stat au fost organizate de SUA

62271768
IMAGO

Lovituri de stat au fost orchestrate de SUA în lume, recunoaște fostul consilier al ex-președintelui Donald Trump. Asaltul de la Capitoliu nu se încadrează însă aici, consideră John Bolton.

John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională sub administraţia Trump, a afirmat marţi, după audierile comisiei parlamentare privind atacul Capitoliului, că el însuşi "a participat la planificarea unor lovituri de stat" în afara Statelor Unite, transmite AFP, citat de Agerpres.

În faţa afirmaţiei prezentatorului CNN că cineva nu trebuie „să fie strălucit pentru a încerca o lovitură de stat", John Bolton a răspuns pe un ton firesc: „Nu sunt de acord. Ca cineva care a ajutat la planificarea loviturilor de stat, nu aici, dar ştiţi, în altă parte, pentru asta este nevoie de multă muncă".

John Bolton susţine astfel că asaltul de la 6 ianuarie 2021 nu a fost o tentativă de lovitură de stat din partea lui Donald Trump, care nu făcea decât „să treacă de la o idee la alta".

Cunoscut pentru poziţiile sale beliciste în diplomaţie, John Bolton, care a fost consilier pentru securitate naţională al Casei Albe în 2018 înainte de a fi demis de preşedintele republican în septembrie 2019, nu a precizat despre ce lovituri de stat vorbea.

Dar el s-a referit la tentativa eşuată de a-l înlătura pe Nicolas Maduro de la putere în Venezuela, în 2019, de liderul opoziţiei Juan Guaido, susţinut de Washington, arată sursa citată.

Alături de neoconservatori, John Bolton, foarte dur în privinţa Iranului, Afganistanului şi Coreii de Nord, a fost mai ales unul dintre arhitecţii invaziei Irakului în 2003.

Comentariile lui John Bolton au fost făcute în timp ce aşa-numita comisie parlamentară "6 ianuarie" încearcă să stabilească rolul lui Donald Trump şi al celor colaboratorilor săi în asaltul asupra Capitoliului.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62271758
Președintele din Sri Lanka a aterizat în Maldive. Alungat din țară și umilit pe aeroport

Președintele din Sri Lanka a ajuns în Maldive, la bordul unui avion cu care a fugit din țară, după violentele mișcări populare de acolo.

62266904
Zelenski: Războiul continuă, bombardamentele rușilor nu se opresc nici măcar o zi

Rusia se laudă că a ucis 21 de mercenari români și 23 de britanici, care luptau alături de ucraineni, potrivit unor surse neconfirmate încă.

62269426
Miniştrii de finanţe ai UE au dat undă verde unui ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Ucraina

Miniştrii de finanţe ai UE au dat marţi undă verde pentru un ajutor financiar de 1 miliard de euro, susţinut de bugetul UE, transmite Euractiv.com, conform news.ro.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.