John Bolton, demis de Donald Trump. Gestul care l-a înfuriat pe liderul american

61994556
Getty

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi eliberarea din funcţie a consilierului său pentru securitate naţională, John Bolton, invocând ''puternice dezacorduri'' faţă de ''multe dintre sugestiile sale''.

''L-am informat aseară pe John Bolton că nu mai este nevoie de serviciile sale la Casa Albă. Am avut puternice dezacorduri faţă de multe dintre sugestiile sale, la fel ca alţii din Administraţie'', a scris Trump pe Twitter.

CNN relatează că Trump a fost înfuriat de informațiile scurse presei de către John Bolton referitoare la summitul de la Camp David. Presa americană a scris că  vicepreşedintele Mike Pence, dar şi John Bolton s-au opus venirii talibanilor la Camp David, reşedinţa secundară a preşedinţilor americani şi scena mai multor summituri istorice. 

Donald Trump a dezvăluit sâmbătă, tot pe Twitter, că organizase o întâlnire secretă cu liderii talibanilor, care ar fi urmat să aibă loc duminică la Camp David. Cu aceeaşi ocazie, el a anunţat că a anunţat că a anulat această întâlnire din cauza unui atentat sângeros revendicat de insurgenţii afgani, atentat în care a fost ucis şi un soldat american, joi, la Kabul.

Bolton, cunoscut drept un 'hawk'' (şoim - termen care îi desemnează pe adepţii unei linii dure în politica externă americană n.red), a fost al treilea consilier pentru securitate naţională al lui Trump şi s-a remarcat prin presiunile exercitate asupra preşedintelui de a fi mai ferm în chestiuni precum abordarea faţă de Coreea de Nord, scrie Agerpres.

El a preluat acest post în aprilie 2018, înlocuindu-l pe H.R. McMaster. Bolton a avut divergenţe şi cu secretarul de stat Mike Pompeo, considerat a fi printre politicienii cei mai loiali lui Trump.

Avansând o versiune diferită faţă de cea a preşedintelui, Bolton a scris pe Twitter: "Mi-am oferit aseară demisia şi preşedintele Trump a spus 'hai să vorbim despre ea mâine".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62076017
Scene dramatice în parlamentul britanic. Momentul în care se cântă "rușine lui Boris Johnson"

Scene dramatice în Camera Comunelor. Parlamentarii britanici au cântat și au strigat "rușine lui Boris Johnson", protestând pentru că, în plină criză în privința Brexit-ului, premierul a suspendat parlamentul pentru următoarele cinci săptămâni.

62063785
Aeroport din Danemarca, evacuat din cauza unui „obiect suspect”

Aeroportul din Aarhus, localitate situată în vestul Danemarcei, a fost parțial evacuat marți, după descoperirea unui „obiect suspect”.

62076021
Momentul în care un vas "Greenpeace" e luat cu asalt de trupe comando

La fel ca într-o acțiune a trupelor de comando, militari ai Pazei de Coastă poloneze au luat cu asalt un vas cu pânze al organizației ecologiste "Greenpeace", în largul portului Gdansk.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.