Europarlamentare 2024. Noi atacuri asupra politicienilor din Germania, în ajunul alegerilor europene

62455724
Shutterstock

Politicieni din formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) au fost atacaţi sâmbătă, incidentele fiind semnalate la Karlsruhe (sud-vest) şi Dresda (est), relatează duminică dpa.

Incidentele au loc în continuarea unei întregi serii de violenţe împotriva politicienilor din diferite partide aflaţi în campanie în Germania şi în ajunul alegerilor europene de duminică la care coaliţia de centru-stânga a cancelarului Olaf Scholz este de aşteptat să piardă teren, în timp ce AfD ar putea deveni al doilea cel mai puternic partid.

Doi consilieri municipali ai AfD au fost atacaţi de persoane mascate în faţa unei cafenele centrale din Karlsruhe, a indicat poliţia. În urma atacului, trei persoane au fost uşor rănite şi cinci arestate; potrivit reprezentanţilor AfD din consiliul local, atacul a venit din partea stângii radicale şi au fost implicate în total zece persoane.

Mai devreme sâmbătă, un reprezentant al AfD în parlamentul regional din Saxonia în vârstă de 70 de ani a fost lovit cu pumnul în faţă de un alt bărbat la un stand de informare din Dresda. Atacatorul, în vârstă de 47 de ani, a fost inculpat pentru asalt.

În cel mai grav incident din cursul violenţelor împotriva politicienilor germani înregistrate în ultimele săptămâni, un candidat social-democrat, Matthias Ecke, a fost bătut acum o lună la Dresda, necesitând spitalizare, aminteşte dpa.

În Germania, ţara cu cea mai mare populaţie a UE şi care ocupă 96 din cele 720 de locuri ale Parlamentului European, votul de duminică este primul şi singurul scrutin pe plan naţional, după alegerile federale din 2021 şi înaintea celor din 2025. Cei 65 de milioane de alegători pot vota până la ora locală 18.00 (16.00 GMT), rezultatele finale fiind aşteptate după ora 23.00.

Ultimele sondaje pentru alegerile europene arătau 15% pentru Partidul Social-Democrat al lui Scholz, mult sub cele 25,7% de la scrutinul din 2021, 15% pentru Verzi, de la 20,5% la alegerile europene din 2019, şi doar 5% pentru Partidul Liberal Democrat, cele trei fiind membre ale actualei coaliţii guvernamentale.

În fruntea preferinţelor pentru alegerile europarlamentare se află blocul opoziţiei CDU/CSU, cu circa 30%, iar AfD concurează la locul al doilea, cu 14%. Formaţiunea populistă nou creată Sahra Wagenknecht (BSW) este cotată cu circa 7%.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62455683
Armata americană anunţă reluarea ajutorului umanitar în Gaza după eliberarea a patru ostatici israelieni

Livrarea de ajutoare umanitare în Gaza a fost reluată sâmbătă prin intermediul debarcaderului american temporar, a anunţat armata americană.

62455684
Scandalul baloanelor cu deșeuri continuă. Coreea de Nord a trimis aproape 330 de noi baloane cu gunoi în Coreea de Sud

Armata sud-coreeana a estimat duminică la aproape 330 numărul de noi baloane cu deşeuri care au fost trimise sâmbătă de Phenian, ca răspuns la trimiterea de pliante de propagandă în Nord de către militanţi sud-coreeni, relatează AFP.

62354399
Presupusul atacator al premierului danez Mette Frederiksen a fost arestat preventiv

Bărbatul în vârstă de 39 de ani, suspectat că a atacat-o vineri, într-o piaţă din Copenhaga, pe premierul danez Mette Frederiksen, a acţionat probabil fără motivaţie politică, au declarat sâmbătă autorităţile, relatează AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.