Europa, lovită de un val de caniculă extremă și incendii de vegetație. În Norvegia au fost înregistrate 35,6 grade la soare

×
Publicitate

Din vest și până în sud-est, Europa se confruntă cu cel mai intens val de caniculă din această vară, iar incendiile de vegetație fac prăpăd. După Spania, Franța sau Croația, săptămâna viitoare vine rândul Greciei, unde sunt anunțate 4 zile de foc.

De luni, termometrele vor indica până la 44 de grade Celsius. Pe insula croată Brač, flăcările au amenințat o stațiune turistică populară. Zeci de turiști au fost evacuați.

Nina Saracevic, localnic: A fost un incendiu care a început în jurul orei 3 dimineața și, din câte știu, recepționerul de la hotel a sunat la pompieri.

Spela, turistă: Dormeam, pentru că bătea vântul tare și eram într-o rulotă, așa că închisesem toate geamurile. Apoi am auzit niște zgomote, am crezut că sunt animale sălbatice sau poate hoți, nici prin cap nu mi-a trecut că ar putea fi un incendiu. Apoi, soțul meu s-a trezit și a început să strige „Foc, foc, hai să fugim”. Am luat doar câteva lucruri și am scăpat.

Incendiul izbucnit în apropierea unui camping s-a extins rapid pe zeci de hectare de pădure, purtat de vântul puternic. Turistii au fost evacuati inclusiv din hoteluri și nu s-au raportat victime.

În Spania, incendiul izbucnit încă de joi în regiunea Mentrida a fost izolat și e controlat de autorități, dar nu și complet stins.

Și Franța se confruntă cu incendii de vegetație. Unul de proporții a izbucnit joi în regiunea Martigues. Unii localnici au fost evacuați și aproape 150 de clădiri au fost afectate de flăcări.

Record de temperatură în țările nordice

Soarele dogorește inclusiv în țările scandinave. Așa se face că Norvegia a înregistrat cele mai călduroase zile din an. Într-un oraș din centrul țării, termometrele au indicat 34,3 grade Celsius. Asta la umbră! Pentru că în plin soare s-a depășit recordul absolut, de 35,6 grade, înregistrat în 1970.

Dr Mike Kendon, climatolog: Până în 2050, temperaturile extreme de astăzi vor fi devenit unele medii, iar până în 2100, o zi toridă de azi va părea una răcoroasă.

Katharine Hayhoe, cercetător: În privința schimbărilor climatice, avem trei opțiuni: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, adaptarea - adică să ne dezvoltăm rezistență la schimbările deja manifeste și suferința. Cred că va fi o combinație între toate trei. Singura întrebare privește dozajul fiecăreia.

Expertii nu obosesc sa pledeze pentru urgența unor măsuri guvernamentale semnficative care să atenueze impactul încălzirii climatice.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Trump a dat în judecată Wall Street Journal pentru defăimare în cazul Epstein. Cere daune de 10 miliarde de dolari

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal și pe proprietari, cerând cel puțin 10 miliarde de dolari, după un articol despre o felicitare legată de Jeffrey Epstein, potrivit Reuters.

UE caută un compromis pentru a evita noile tarife comerciale americane. Casa Albă a refuzat amânarea

UE încearcă să evite noile tarife de 30% anunțate de Donald Trump pentru 1 august. În timp ce Washingtonul refuză o amânare, Bruxellesul pregătește o strategie în patru puncte ca răspuns la presiunile Casei Albe, potrivit CNBC.

 

Un bărbat a închiriat o dubă pentru o zi, pentru a transporta mobilă. După o săptămână, s-a trezit fără niciun ban în cont

Un bărbat din Viena a închiriat o dubă pentru o zi, pentru a transporta mobilă. La doar o săptămână distanță, a rămas fără niciun ban, toate sumele fiind retrase din contul său bancar.

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.