Epopeea lui Novak Djokovic continuă. Spania, Serbia și Australia ridică acuzații grave împotriva sportivului

62235823
StirilePROTV

Epopeea lui Novak Djokovic în Australia are un nou episod: trei țări, Spania, Serbia și Australia, ridică acuzații grave. Ministrul australian pentru Imigrări ar putea să anunțe vineri dacă sportivul va fi sau nu expulzat.

Surse guvernamentale au declarat că viza lui Djokovic va fi anulată pentru a doua oară, caz în care avocaţii tenismenului vor depune un nou apel în instanţă. Openul australian începe luni, iar Novak Djokovic a intrat deja în tragerea la sorţi.

Pentru a treia zi consecutiv, Novak Djokovic s-a antrenat pe arena care va găzdui meciurile de la Australian Open. Tenismenul sârb mai are de aşteptat cel puţin până vineri ca să afle dacă poate participa în competiţie.

Nole e deja pe tabloul principal de la Australian Open. Tragerea la sorţi a avut loc joi dimineaţă, iar sârbul îl va avea ca adversar in primul tur pe compatriotului său, Miomir Kecmanovic.

Surse guvernamentale au declarat că viza lui Djokovic va fi, până la urmă, anulată, însă momentul e amânat pentru că oficialii australieni vor să pună la punct un dosar imbatabil în instanţă. Asta şi pentru că se aşteaptă ca avocaţii tenismenului să depună un nou apel la tribunal, dacă sportivul rămâne iar fără viză.

Premierul australian nu a vrut să discute subiectul, însă adjunctul său a fost mai tranşant: Djokovic trebuie să respecte regulile, la fel ca oricine altcineva.

Cei mai mulți dintre australieni nu apreciază ideea că o persoană, fie ea un jucător de tenis sau regele Spaniei sau regina Angliei poate să vină aici și să aibă parte de un set de reguli diferite față de cele pentru restul lumii”, a declarat vicepremierul australian.

În Australia, opinia publică este, în marea ei majoritate, în favoarea anulării vizei lui Nole. 80% dintre australieni sunt de părere că sportivul nu ar trebui să primească un tratament special din partea autorităţilor, potrivit unui sondaj apărut în publicaţia The Guardian.

Acel turneu este mult mai important decât o singură persoană. Se numește un turneu de Mare Șlem cu un motiv: e mai important decât un singur individ. La fel cum și siguranța comunității noastre e mai importantă decât oricine”, a declarat premierul statului Victoria.

Şi premierul sârb a declarat că Djokovic a încălcat flagrant regulile anti-COVID, dacă într-adevăr a ieşit în public după ce a aflat că e infectat cu COVID. Pe de altă parte, președintele sârb Aleksandar Vucic s-a declarat mulțumit de discuțiile duse de oficialii sârbi, care au intervenit frecvent în favoarea lui Djokovic, cu omologii lor australieni.

Ne-am făcut datoria de a-i ajuta pe cetățenii sârbi. Sunt mândru că ne-am implicat și l-am ajutat pe unul dintre cei mai buni, dacă nu cel mai bun sportiv din țara noastră”, a transmis președintele Serbiei.

După ce a recunoscut că a greşit în respectarea regulilor sanitare, Djokovic este investigat în trei ţări diferite pentru 3 acuzații diferite.

Mai nou, Spania analizează dacă sportivul a încălcat luna trecută regulile de intrare în ţară, atunci când a vizitat Marbella.

Serbia verifică dacă a încălcat reglementările anti-COVID atunci când s-a întâlnit cu un jurnalist francez, deși știa deja că este infectat cu virusul.

Iar Australia îl poate acuza pe Djokovic de fals în declarații pentru eroarea din formularul de călătorie.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ministrul german al Sănătății, despre dozele de vaccin cumpărate din România: Acolo nu era nevoie de ele

Ministrul german al Sănătății, Karl Lauterbach, a comentat achiziția celor 5 milioane de doze de vaccin Pfizer din România.

Studiu: Riscul de deces în cazul variantei Omicron este cu 91% mai mic decât la Delta

Varianta Omicron provoacă o boală semnificativ mai puţin severă în comparaţie cu cele cauzate de tulpinile de SARS-CoV-2 care au apărut până acum, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite.

Fortele militare ruse au început să se retragă din Kazahstan

Forţele militare din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), conduse de Rusia, au început joi retragerea din Kazahstan, a anunţat Ministerul Apărării rus.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.