Elon Musk vrea „o zonă de liber schimb” între UE și SUA la câteva zile după ce Trump a anunțat taxe vamale de 20%

62533370
Getty

Elon Musk a declarat că speră ca în viitor să vadă o libertate totală a comerţului între Statele Unite şi Europa, vorbind la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat impunerea de taxe vamale partenerilor comerciali.

Musk, un consilier al lui Trump care s-a străduit să elimine risipa din cheltuielile publice americane, a vorbit prin legătură video la un congres din Florenţa al partidului italian de dreapta Lega.

„Până la urmă, sper că se va conveni că atât Europa, cât şi Statele Unite ar trebui să treacă în mod ideal, în opinia mea, la o situaţie cu zero taxe vamale, creând efectiv o zonă de liber schimb între Europa şi America de Nord”, a declarat Musk.

Taxele vamale anunțate de Donald Trump

Conform planurilor lui Trump anunţate miercuri, Italia, care are un mare excedent comercial cu Statele Unite, va fi supusă unui tarif general de 20 % împreună cu alte ţări din Uniunea Europeană.

Intervievat de liderul Lega Matteo Salvini, Musk, care şi-a exprimat în mod repetat sprijinul pentru partidele de dreapta din întreaga Europă, a declarat că speră, de asemenea, să vadă o mai mare libertate de circulaţie între Europa şi Statele Unite.

„Dacă oamenii doresc să lucreze în Europa sau doresc să lucreze în America de Nord, ar trebui să li se permită acest lucru, în opinia mea”, a spus Musk. „Acesta a fost cu siguranţă sfatul meu pentru preşedinte”, a adăugat el.

Musk, care a fost apropiat în trecut de premierul italian de dreapta Giorgia Meloni şi de partidul său Fratelli d'Italia, şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru Lega lui Salvini.

Ambele formaţiuni au o agendă de dreapta dură bazată pe lege şi ordine, reduceri de taxe şi reprimarea imigraţiei ilegale.

Ministrul italian al economiei, Giancarlo Giorgetti, care face parte din Lega, a declarat mai devreme sâmbătă că guvernul doreşte o "dezescaladare" cu SUA după anunţul lui Trump privind tarifele şi a avertizat împotriva impunerii de tarife de retaliere.

Luna trecută, Musk şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Salvini după ce şeful Lega a declarat că Italia ar trebui să aleagă compania sa Starlink pentru a obţine un sistem pentru comunicaţii prin satelit.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Polonia, în alertă după un nou atac al rușilor în Ucraina. NATO și-a ridicat în aer avioanele de luptă

Trei persoane au fost rănite la Kiev într-un "atac cu rachete", a anunţat duminică primarul capitalei ucrainene Vitali Kliciko, la două zile după moartea a 18 oameni, dintre care jumătate copii, într-un atac rus asupra oraşului Krivoi Rog.

Guvernul de la Paris, nemulțumit de sprijinul lui Donald Trump pentru Marine Le Pen: Este o „ingerinţă”

Sprijinul acordat liderei extremei drepte franceze Marine Le Pen de către Donald Trump, care a considerat că aceasta este victima unei "vânători de vrăjitoare", este o "ingerinţă", a declarat premierul francez François Bayrou, conform AFP.

Israelul recunoaște că soldații săi au ucis 15 medici în Gaza. Ce li s-a părut „suspect” trupelor israeliene

Armata israeliană a recunoscut că soldaţii săi au făcut greşeli în uciderea a 15 angajaţi ai serviciilor de urgenţă, în 23 martie, în sudul Gaza, scrie BBC.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.