După câteva săptămâni de la armistițiu, au izbucnit din nou atacurile între Israel și Fâșia Gaza

×
Publicitate

Israelul a lansat atacuri aeriene asupra Fâşiei Gaza, după ce militanţii palestinieni au trimis baloane incendiare peste graniţă.

 

La primele ore ale zilei de miercuri, au fost auzite explozii în Gaza City. Oficialii israelieni au spus că au fost vizate ţinte Hamas din Fâşie, relatează BBC.

Mai multe baloane au fost trimise din Gaza în Israel, marţi, provocând incendii, potrivit serviciului israelian de pompieri.

Aceasta este cea mai importantă confruntare după cele 11 zile de lupte de luna trecută care s-au închiat cu un armistiţiu, pe 21 mai, amintește News.ro.

Vine în urma unui marş de marţi al naţionaliştilor evrei în Ierusalimul de Est ocupat, care a atras ameninţări din partea Hamas, gruparea militară care conduce Gaza.

Într-un comunicat al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) a fost transmis că avioanele sale de luptă au lovit tabere militare operate de Hamas în Khan Yunis şi Gaza City.

A fost spus că în tabere a avut loc „activitate teroristă” şi că IDF este „pregătită pentru toate scenariile, inclusiv reluarea ostilităţilor, în contextul actelor continue de teroare din Fâşia Gaza”.

Nu există încă informaţii dacă atacurile aeriene au provocat victime.

Un purtător de cuvânt al Hamas a transmis pe Twitter că palestinienii vor continua să reziste şi să îşi apere drepturile şi locurile sfinte din Ierusalim.

Serviciul israelian de pompieri a spus că baloanele trimise din Gaza au provocat cel puţin 20 de incendii pe câmpuri din sudul Israelului.

Acestea sunt primele schimburi violente de când noul guvern de coaliţie, condus de Naftali Bennett, a fost inslatat în Israel, înlăturându-l astfel pe Benjamin Netanyahu după 12 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62196194
Slovenia declară sfârşitul epidemiei. Unele restricţii rămân în vigoare

Starea de urgenţă epidemică declarată în Slovenia la 18 octombrie 2020 din cauza epidemiei de COVID-19 nu va mai fi prelungită, a declarat marţi un responsabil din Ministerului Sănătăţii, relatează Hina.

62196161
Președintele american Joe Biden a ajuns la Geneva, unde se va întâlni cu Vladimir Putin: ”Este sclipitor, dur”

''Dragă Joe, ne bucurăm că America s-a întors pe scena globală. Ultimii patru ani nu au fost ușori!"

62196160
Actriţa Lisa Banes, cunoscută din filmele "Gone Girl" şi "Cocktail", a murit la vârsta de 65 de ani

Actriţa americană Lisa Banes, cunoscută mai ales pentru rolul din filmul "Gone Girl", a murit la 10 zile după ce a fost lovită de un vehicul pe două roţi în Manhattan, a declarat marţi un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.