Donald Trump urmează să fie pus oficial sub acuzare. Fostul președinte este așteptat la Washington

×
Publicitate

Securitatea a fost sporită, joi, la Washington D.C., unde fostul preşedinte american Donald Trump va fi pus oficial sub acuzare, în cadrul unei audieri în instanţă.  

Donald Trump va fi pus sub acuzare pentru complot în vederea anulării înfrângerii sale în alegerile prezidenţiale din 2020, relatează BBC și news.ro. 

Miercuri, înainte de a fi inculpat oficial, el a criticat din nou cazul ca fiind o dovadă a „corupţiei, scandalului şi eşecului" SUA sub preşedinţia lui Joe Biden.

Trump, singurul preşedinte american inculpat penal, are deja alte două dosare în care a fost pus sub acuzare oficial, iar în acest timp.

Cu toate acestea, Trump este în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Măsuri de securitate sporite la Washington

În faţa tribunalului federal, unde joi este aşteptat Trump pentru a-i fi citite oficial acuzaţiile din cel de-al treilea dosar, au fost instalate bariere metalice, iar structuri similare au fost ridicate şi în jurul clădirilor de pe Dealul Capitoliului, unde este sediul Congresului american.

Secret Service, care asigură protecţia preşedinţilor şi foştilor preşedinţi, a emis un comunicat în care avertizează publicul că, temporar, traficul din centrul Washingtonului va fi afectat.

Miercuri, un aparent apel fals la 911 care anunţa un schimb de focuri activ la Capitoliu a declanşat închiderea şi izolarea a trei clădiri de birouri ale Senatului american şi o intervenţie pentru „urgenţă majoră” a poliţiei. Vorbind cu reporterii în timpul alertei, şeful poliţiei Capitoliului SUA, Tom Manger, a declarat că forţa de poliţie care s-a confruntat cu rebelii în urmă cu doi ani şi jumătate este acum bine antrenată şi pregătită pentru exerciţii de tragere activă.

Protecţia judecătorilor implicaţi în acest caz ar fi fost, de asemenea, sporită. Printre aceştia se numără judecătoarea districtuală Tanya Chutkan, care i-a spus unui avocat - într-un caz fără legătură cu acesta - că nu a mai dormit de când a fost repartizată la cazul lui Donald Trump.

Trump va pleda nevinovat

Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, urmează să se prezinte la tribunalul federal din Washington DC joi, la ora locală 16:00 (23:00, ora României). Deşi avea opţiunea de a apărea de la distanţă prin intermediul unei transmisii video, el ar urma să fie prezent în persoană.

Un purtător de cuvânt al US Marshals Service, o agenţie federală de aplicare a legii care asigură paza instanţelor, a declarat pentru agenţia de ştiri Reuters că lui Trump i se vor lua amprentele digitale şi i se va cere să furnizeze informaţii de bază, cum ar fi data naşterii şi numărul de identificare pentru securitate socială.

Cel mai probabil, Trump va pleda nevinovat, conform sursei citate.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62372898
Un avion lipit cu bandă adezivă a stârnit revoltă pe rețelele sociale. „Este peticit în mod scandalos” | VIDEO

O înregistrare video cu un avion de pasageri cu destinaţia Roma, peticit cu bandă adezivă, a devenit virală, joi, în Italia, stârnind o dezbatere despre siguranţă pe reţelele sociale, relatează site-ul Wanted in Rome.

 

62372893
Peste zece persoane, înjunghiate pe stradă într-un oraş din zona metropolitană a Seulului. Presupusul atacator, arestat

Peste zece persoane au fost rănite, joi, după ce un bărbat a început să înjunghie oameni, aparent la întâmplare, în apropierea unui centru comercial şi lângă staţia de metrou Seohyeon din oraşul Seongnam.

62372890
„Eram plină de sânge”. O femeie acuză polițiștii care au reținut-o că au drogat-o și violat-o. Ce s-a văzut pe filmare VIDEO

La mai bine de doi ani de când Zayna Iman susține că a fost drogată și violată într-o celulă de poliție, ea încă așteaptă răspunsuri.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.