Donald Trump a declarat că tarifele americane aplicate Chinei vor fi reduse de la 57% la 47%

62587103
AFP

Preşedintele american a părăsit joi oraşul sud-coreean Busan la bordul avionului Air Force One, îndreptându-se spre Washington, după o întâlnire de 1 oră şi 40 de minute cu omologul său chinez.

Liderii celor două mari economii mondiale, care nu s-au mai întâlnit faţă în faţă de şase ani, s-au strâns mâna, dar nu au făcut nicio declaraţie presei. La bordul Air Force One, preşedintele SUA a declarat reporterilor că tarifele americane aplicate Chinei vor fi reduse de la 57% la 47%.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a oferit o evaluare pozitivă a întâlnirii sale cu liderul chinez Xi Jinping, afirmând că au ajuns la un acord comercial care ar putea fi semnat în curând, deşi nu a oferit detalii suplimentare, scrie CNN.

Întrebat de un reporter la bordul avionului Air Force One cât de repede crede că se va ajunge la un acord, Trump a răspuns: „Cred că destul de repede, nu avem prea multe obstacole majore”.

Apoi a adoptat un ton mai categoric, declarând: „Avem un acord. Acum, vom renegocia acordul în fiecare an, dar cred că acesta va rămâne în vigoare pentru o lungă perioadă de timp”.

„Este un acord pe un an şi îl vom prelungi după un an”, a adăugat el.

Trump a precizat că el şi Xi au căzut de acord asupra „aproape tuturor aspectelor”, inclusiv asupra comerţului cu soia şi a tarifelor legate de fentanil.

Discuții despre comerț, soia și tarife

„Am discutat despre multe dintre elementele despre care vorbiţi tot timpul”, a spus Trump.

„După cum ştiţi, am impus Chinei o taxă vamală de 20% din cauza importurilor de fentanil, ceea ce reprezintă o taxă mare”, a declarat Trump reporterilor aflaţi la bordul avionului Air Force One, după ce a părăsit Coreea de Sud, potrivit CNN.

„Am redus-o cu 10%, astfel încât să fie de 10% în loc de 20%, cu efect imediat”, a adăugat el.

Preşedintele american a mai spus că Xi „va depune eforturi susţinute pentru a opri moartea care se apropie”.

Trump a declarat că el şi liderul chinez au convenit asupra „multor puncte foarte importante” în cadrul întâlnirii lor din Coreea de Sud, printre care şi reluarea achiziţiilor de soia.

„Suntem de acord asupra multor elemente — cantităţi mari, cantităţi enorme de soia şi alte produse agricole vor fi achiziţionate imediat, începând chiar de acum”, a precizat Trump.

Tarifele impuse de administraţia sa au determinat China să înceteze achiziţionarea de soia din SUA în luna mai, lăsând fermierii americani cu miliarde de dolari în culturi nevândute, iar unii dintre ei punând la îndoială politicile preşedintelui.

Trump a adăugat că problema pământurilor rare a fost rezolvată şi că nu mai există obstacole în acest sens.

Perspective diplomatice și colaborare internațională

Preşedintele SUA a spus că va merge în China în aprilie, iar Xi Jinping va veni în Statele Unite la un moment dat după aceea.

De asemenea, Trump a declarat la bordul avionului Air Force One că SUA şi China vor „colabora” în ceea ce priveşte războiul din Ucraina.

Înainte de întâlnire, liderul american — care tocmai anunţase reluarea imediată a testelor nucleare — l-a numit pe omologul său „un negociator redutabil”, exprimându-şi aşteptarea pentru o întâlnire „foarte reuşită”.

Xi Jinping a spus că era „o plăcere să-l revadă” pe Donald Trump, în timp ce cei doi pozau pentru fotografi într-o clădire austeră a aeroportului din Busan (sud-estul Coreei de Sud).

„China şi Statele Unite pot să-şi asume împreună responsabilităţile de mari puteri şi să colaboreze la realizarea unor proiecte mai ambiţioase şi mai concrete, pentru binele celor două ţări şi al întregii lumi”, a afirmat liderul chinez.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62587099
Descoperirea făcută de polițiștii din Italia într-un depozit abandonat. Doi români, arestați, iar al treilea este căutat

Două mii de colete Amazon, interceptate în timpul depozitării și care nu au mai ajuns la destinatari, reprezintă prada unei presupuse serii de furturi descoperite de carabinieri, care au arestat luni seară două persoane la Rodano, în Milano.

62587100
Ministrul belgian al Apărării a amenințat Moscova că va fi ștearsă de pe hartă dacă va ataca NATO. Rusia i-a răspuns rapid

Ministrul belgian al Apărării, Theo Francken, a declarat că „Moscova va fi ștearsă de pe hartă” dacă președintele rus Vladimir Putin va hotărî să atace capitala unui stat membru NATO, cum ar fi Bruxelles.

62587098
Noul război purtat de SUA. Trump a mutat din Europa cea mai avansată navă americană, ca să îl câștige

Decizia lui Trump de a muta cel mai avansat portavion al națiunii în America de Sud face parte din campania sa împotriva cartelurilor de droguri.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.