Doi oameni au murit și nouă au fost răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime. A târât victimele 500 de metri pe trotuar

×
Publicitate

Doi bărbaţi au murit şi nouă persoane au fost rănite după ce au fost lovite luni de o camionetă în micul oraş canadian Amqui, în provincia Quebec, a anunţat poliţia, scrie AFP.  

Un individ de 38 de ani a fost arestat la faţa locului şi o anchetă este în desfăşurare pentru a stabili circumstanţele tragediei, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale, Hélene St-Pierre.

"Totul indică faptul că acesta este un eveniment izolat. Nu ar mai fi niciun pericol în zonă şi ar fi un singur suspect", a spus ea.

Tragedia a avut loc la scurt timp după orele 15.00 (19.00 GMT) în centrul oraşului Amqui, localitate cu puţin peste 6.000 de locuitori situată la nord-est de oraşul Quebec.

Martorii au declarat presei locale că o camionetă a lovit mai multe persoane pe un trotuar înainte de a continua pe aproape 500 de metri, trântind alte persoane.

Cele două persoane care au murit sunt doi bărbaţi de 60 de ani şi respectiv de 70 de ani, în timp ce trei copii se numără printre răniţi, a mai spus poliţia.

În februarie, un bărbat a intrat intenționat cu autobuzul într-o grădiniță din Montreal

"Sunt cu tot sufletul alături de cetăţenii din Amqui, în Quebec", a declarat prim-ministrul Justin Trudeau pe Twitter.

"Mă gândesc la toţi cei afectaţi în timp ce aşteptăm informaţii suplimentare despre evenimentele tragice de astăzi", a adăugat el.

La începutul lui februarie, un bărbat a intrat intenţionat cu autobuzul în clădirea unei grădiniţe de lângă Montreal, ucigând doi copii de patru ani şi rănind alţi şase, într-un act "deliberat".

În 2018, la Toronto, cel mai mare oraş al Canadei, un bărbat a lovit cu maşina o mulţime de pietoni în centrul oraşului, făcând 11 morţi şi 16 răniţi în cel mai mortal atac cu maşină-berbec din istoria oraşului.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62331193
Case rase de pe fața pământului, după o explozie la o conductă de gaze. O persoană a murit, mai multe au fost rănite. VIDEO

O persoană a murit și alte trei au fost transportate de urgență la spital, după ce o explozie la o conductă de gaz a distrus trei case, în Swansea, Țara Galilor.

62331172
Doi tineri de 19 și 20 de ani, găsiți spânzurați, sprijinindu-se unul pe celălalt, într-o pădure. Ce a dezvăluit autopsia

Doi tineri de 19 și 20 de ani au fost găsiți spânzurați, sprijinindu-se unul pe celălalt, într-o pădure din Shenley, Anglia, la cinci zile de la dispariția lor de Halloween, din 2017.

62331170
Oamenii care sunt obligații să se înregistreze într-o aplicație dacă vor să meargă la biserică

Un grup pentru drepturile omului activ și în China susține că oamenii dintr-o provincie chineză sunt obligați să se înregistreze pe o aplicație guvernamentală pentru a participa la serviciile de cult.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.