Doi copii au fost arși de vii într-un incendiu care a izbucnit în nord-vestul Franței. Un alt minor a fost grav rănit

62312748
Profimedia

Doi copii au murit, sâmbătă, în nord-vestul Franţei, într-un incendiu care a cuprins casa în care se aflau împreună cu familia pentru sărbătorile de sfârşit de an, a anunțat prefectura departamentului Eur.

Victimele, o fetiţă de 8 ani şi un băiat de 10 ani, nu au putut să iasă din casa în flăcări şi se aflau în stop cardio-respirator atunci când pompierii au reuşit să-i evacueze, informează Agerpres, care citează AFP.

Un al treilea copil, o fată de 12 ani, şi ea în stop cardio-respirator, a putut fi reanimată şi a fost transportată ulterior către un spital din Paris "în urgenţă absolută".

În total, cinci adulţi şi cinci copii, patru generaţii din aceeaşi familie reunită de Crăciun, se aflau în această casă de vacanţă din Selles, în Normandia, a precizat Isabelle Dorliat-Pouzet, secretar general al prefecturii departamentului Eure.

Cei cinci adulţi, printre care străbunica nonagenară, şi alţi doi copii au reuşit să iasă la timp din imobil, a precizat ea.

Pompierii au fost alertaţi în jurul orei locale 03.45 (02.45 GMT) şi au sosit rapid la faţa locului, dar focul era deja foarte avansat.

A fost deschisă o anchetă pentru stabilirea cauzei incendiului, care "rămâne necunoscută în acest stadiu", a adăugat reprezentanta prefecturii.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62311232
Suspectul atacului armat din Paris a declarat când a fost arestat că a acţionat în acest mod pentru că este „rasist”
Bărbatul în vârstă de 69 de ani care a ucis vineri trei persoane şi a rănit alte trei în apropierea unui centru cultural kurd, la Paris, i-a spus unui poliţist, la arestare, că a acţionat în acest mod pentru că este „rasist”.
62312742
O mambă neagră, al cărei venin este mortal, găsită sub bradul unei familii. „Moșul mi-a lăsat mai devreme cadoul de Crăciun”
O mambă neagră, al cărei venin este mortal, a fost găsită sub bradul unei familii, în Queensburgh, Africa de Sud.
62305986
Scurgeri de informații de la oficialii chinezi din domeniul sănătății. Câți oameni s-ar fi infectat, de fapt, cu Covid-19
Documente care arată scurgeri de informații de la oficialii chinezi din domeniul sănătății estimează că 250 de milioane de oameni s-au infectat cu Covid-19 în decembrie.