Doctorii indieni i-au reataşat mâna unui poliţist, retezată într-o misiune pentru respectarea izolării

62120270
Getty

Medicii din India au reuşit să îi reataşeze mâna retezată unui poliţist, care fusese atacat în timp ce supraveghea respectarea măsurilor de izolare impuse din cauza pandemiei de coronavirus în statul Punjab.

 

Atacul asupra subinspectorului Harjeet Singh a avut loc duminică în cartierul Patiala.

Unsprezece persoane din secta religioasă Nihang Sikh au fost arestate în legătură cu acest atac.

Potrivit relatărilor apărute în presă, Singh şi-ar fi mustrat atacatorii pentru că nu respectau regulile de izolare.

Operație de aproape 8 ore

Medicii au povestit că intervenţia chirurgicală a durat aproap opt ore și a fost una extrem de complexă şi de provocatoare, însă poliţistul ar putea avea parte de o recuperare completă.

După ce i-au retezat mâna poliţistului, atacatorii s-au refugiat într-un loc de rugăciune dintr-un sat din apropiere, de unde au tras în poliţie. În cele din urmă, atacatorii s-au predat după ce poliţia a solicitat întăriri.

Carantină până pe 3 mai

Marţi, premierul indian Narendra Modi a anunţat prelungirea până cel puţin pe 3 mai a măsurilor de carantină în ţara sa, cu o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori, pentru a combate pandemia de coronavirus.
O carantină severă fusese impusă la nivel naţional începând din 25 martie.
India a înregistrat până luni circa 10.500 de contaminări şi 358 de decese cauzate de COVID-19.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62120264
Un englez și-a colorat toată casa în semn de mulțumire pentru cadrele medicale

Un englez și-a manifestat într-un mod inedit susținerea pentru cadrele medicale care luptă împotriva Covid-19.

62120263
S-a catapultat din greșeală dintr-un avion de vânătoare. Ce a pățit un francez de 64 de ani

O anchetă a unei agenții guvernamentale din Franța a prezentat un incident inedit. Un bărbat în vârstă de 64 de ani a scăpat cu răni minore, după ce s-a catapultat din avion.

62120248
Polonia își repornește economia și cere celor vindecați de coronavirus să doneze sânge

Polonia își repornește economia începând cu 19 aprilie, în timp ce autoritățile cer celor vindecați de coronavirus să done sânge pentru ca anticorpii lor să-i ajute și pe ceilalți să treacă peste boală.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.