Discurs agresiv al lui Joe Biden despre Starea Uniunii: ”Să ne amintim cine suntem”. Mesaj către Putin și miliardarii din SUA

×
Codul embed a fost copiat

Președintele american Joe Biden a ținut vineri dimineață faimosul discurs despre Starea Uniunii, în fața Congresului. Liderul de la Casa Albă a vorbit încă de la început despre situația din Ucraina.  

L-a avertizat pe Vladimir Putin că America nu renunță să-și ajute aliații și nici nu se va retrage din NATO, așa cum a amenințat la un moment dat Donald Trump.

Pe de altă parte, Biden a anunțat că armata americană va construi un port temporar în Gaza, pentru a înlesni intrarea ajutoarelor.

Cât despre câmpul de luptă de acasă, Biden l-a acuzat - fără să-l numească - pe Trump că a mințit în legătură cu rezultatele alegerilor din 2020 și că îi face jocurile lui Putin.

Joe Biden, președintele SUA: ”Ucraina poate să-l oprească pe Putin dacă o susținem și îi oferim armele necesare ca să se apere. Asta e tot ce ne cere Ucraina. Nu ne cere soldați americani. De altfel, nu e niciun soldat american în războiul din Ucraina și sunt hotărât să păstrez această situație de fapt. Numai că, acum, ajutorul pentru Ucraina e blocat de cei care ar vrea să renunțăm la rolul nostru de lider global. Istoria ne privește. Dacă Statele Unite își întorc spatele, Ucraina e în pericol. Europa e în pericol, lumea liberă ar fi în pericol și i-ar convinge pe alții să facă ce vor. Să ne facă rău. Mesajul pentru pentru președintele Putin, pe care îl cunosc de multă vreme, e simplu. Nu vom renunța”.

Citește și
Elon Musk
Elon Musk a declarat miercuri că nu va dona bani pentru campaniile electorale ale lui Biden sau Trump
Xi Jinping a făcut cea mai mare restructurare a armatei chineze din ultimul deceniu. Strategia din spatele deciziei sale

Preşedintele Joe Biden a început, joi, cu o întârziere de aproape jumătate de oră faţă de ora prevăzută, discursul despre Starea Uniunii, ultimul pe care îl-a rostit în actualul mandat.

”Când ajungi la vârsta mea, anumite lucruri devin mai clare ca niciodată”

Discursul lui Joe Biden despre Starea Uniunii a fost construit pe o retorică agresivă, care a avut ca scop clar să-i convingă pe democraţii care erau îngrijoraţi şi aveau dubii că prezumtivul lor candidat este pregătit să se confrunte cu Donald Trump. Din acest punct de vedere, a fost un succes, scrie BBC.

Preşedintele a tunat, a parat şi, uneori, şi-a exprimat indignarea cu forţă retorică şi aparent fără să se încurce.

"Aţi fost la înălţime", i-a spus un congresman democrat preşedintelui după încheierea discursului său. Pentru un preşedinte în vârstă de 81 de ani care se confruntă cu îndoieli despre vârsta şi energia sa, este exact ceea ce Casa Albă a vrut să transmită.

Joe Biden a vorbit puţin peste o oră şi şi-a încheiat discursul, aşa cum presa a scris deja, făcând aluzie la vârsta sa, în fapt, elefantul din cameră, după cum scrie BBC; pentru că este un motiv de nemulţumire pentru mulţi americani.

Permiteţi-mi să închei cu acest lucru. Ştiu că poate nu arăt ca atare - dar sunt aici de ceva vreme. Şi când ajungi la vârsta mea - anumite lucruri devin mai clare ca niciodată”, a spus preşedintele, care are 81 de ani.

Cred în voi, popor american”, a spus el. „Voi sunteţi motivul pentru care nu am fost niciodată mai optimist cu privire la viitorul nostru”, a spus Biden, îndemnându-i pe americani să „construiască împreună acel viitor”.

Ton aspru către Israel: ”Singura soluție reală este o soluție cu două state””

Să ne amintim cine suntem”, a spus el. „Noi suntem Statele Unite ale Americii. Nu există nimic dincolo de capacitatea noastră, atunci când acţionăm împreună”, şi-a încheiat Biden discursul, părând să fi ascultat de sfatul pe care i l-a dat în weekend unul dintre actorii americani care au jucat un rol de preşedinte.

Biden a avut un ton aspru către liderii Israelului, spunându-le să nu reţină ajutorul umanitar pentru palestinieni în scopuri politice.

"Liderilor din Israel le spun următorul lucru: Asistenţa umanitară nu poate fi o consideraţie secundară sau o monedă de schimb", a spus Biden. „Protejarea şi salvarea vieţilor nevinovate trebuie să fie o prioritate. În timp ce privim spre viitor, singura soluţie reală la această situaţie este o soluţie cu două state”, a punctat şeful Casei Albe.

El s-a confruntat cu o presiune tot mai mare din partea colegilor democraţi în legătură cu sprijinul său pentru răspunsul Israelului la atacurile Hamas din 7 octombrie.

Am lucrat non-stop pentru a stabili o încetare imediată a focului care să dureze şase săptămâni”, a spus el, reiterând politica americană, dar folosind cuvântul „armistiţiu” de care administraţia sa se ferea cândva.

În timpul discursului, preşedintele Joe Biden a ţinut în mână o insignă cu numele lui Laken Riley, o studentă de 22 de ani care a fost găsită moartă luna trecută când făcea jogging în apropierea unui lac din campusul Universităţii din Georgia. Poliţia spune că bărbatul care a ucis-o pe Riley a intrat ilegal în ţară.

Nu vrea să ”demonizeze imigranții”

Reprezentanta republicană radicală Marjorie Taylor-Greene a împărţit insigne cu numele lui Riley colegilor republicani înainte de discursul din această seară, i-a dat una şi lui Biden şi i-a cerut să abordeze problema acestei crime.

În timp ce Biden vorbea despre politicile sale privind frontierele, Greene l-a întrerupt pe preşedinte şi a părut să-l îndemne să menţioneze numele lui Laken Riley. Biden a răspuns ţinând în mână o insigna pe care Greene i-a dat-o. "Laken Riley a fost ucisă de un ilegal", a spus Biden, adăugând că inima sa este alături de părinţii care şi-au pierdut copiii, el însuşi trecând prin aceeaşi pierdere.

Statutul său de migrant venezuelean fără acte al presupusului autor al crimei este invocat de mai mulţi lideri republicani la nivel statal şi naţional pentru a-şi susţine apelurile în favoarea unei securităţi mai stricte a frontierelor - deşi există puţine dovezi care să indice o legătură directă între imigraţie şi criminalitate, ceea ce a scos în evidenţă şi Joe Biden. El a spus că mii de oameni sunt ucişi de rezidenţi "legali" ai SUA.

Biden a revenit rapid la discursul său, promiţând să nu "demonizeze imigranţii" prin a spune că aceştia "otrăvesc ţara" - o altă lovitură la adresa lui Donald Trump.

Preşedintele Joe Biden a propus impozitarea mai mare a celor mai bogaţi oameni din ţară, argumentând că banii ar putea fi folosiţi pentru a continua reducerea deficitului federal şi pentru a finanţa iniţiative federale.

Preşedintele i-a criticat pe republicani - spunând că politicile ultimei administraţii au adus profit celor mai bogaţi 1% dintre cetăţeni. El propune creşterea impozitelor pentru miliardari. "Un cod fiscal corect este modul în care investim şi facem această ţară măreaţă. Sănătatea, educaţia, apărarea şi multe altele", a declarat Biden.

”Niciun miliardar nu ar trebui să plătească o rată de impozitare mai mică decât un muncitor”

Biden spune că miliardarii sunt impozitaţi "mult mai puţin" decât majoritatea americanilor. "Niciun miliardar nu ar trebui să plătească o rată de impozitare federală mai mică decât un profesor, un muncitor în domeniul sanitar sau o asistentă medicală", a spus el în aplauzele mulţimii.

Preşedintele Joe Biden spune că va reduce costurile medicamentelor pe bază de reţetă pentru americani prin legislaţia pe care a propus-o şi semnat-o.

"Americanii plătesc mai mult pentru medicamentele pe bază de reţetă decât oriunde în lume", a declarat Biden. "Este greşit şi voi pune capăt acestui lucru. Cu o lege pe care am propus-o şi am semnat-o, şi pentru care niciunul dintre voi, prieteni republicani, nu a votat. În sfârşit, am învins Big Pharma", spune Biden.

De asemenea, el a glumit despre cât de scumpe sunt medicamentele pe bază de reţetă în America în comparaţie cu alte ţări, o promovare a planului său de a lăsa guvernul să negocieze preţurile medicamentelor. "Vrea vreunul dintre voi să se urce în Air Force One cu mine şi să zboare la Toronto, Berlin, Moscova? Adică, scuzaţi-mă - şi, ei bine, chiar şi Moscova, probabil". El a spus că medicamentele de acolo ar fi mult mai ieftine decât în Statele Unite.

Preşedintele Joe Biden spune, de asemenea, că decizia "Roe v. Wade avea dreptate" în ceea ce priveşte libertatea de reproducere şi a promis să readucă dreptul la avort "din nou în legea ţării". El îl atacă din nou pe fostul preşedinte Donald Trump, fără a-l numi, acuzându-l pentru decizia Curţii Supreme de a anula Roe vs. Wade.

El a spus că probabilul său adversar din 2024 "se laudă cu asta". Cei care se laudă cu anularea protecţiei avortului "nu au nicio idee despre puterea femeilor", spune Biden, şi subliniază că această problemă a mobilizat alegătorii în timpul alegerilor de la mijlocul mandatului din 2022.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A comis-o! Mihai Stoica, plin de sânge la sărbătoarea de titlu a FCSB-ului
FOTO A comis-o! Mihai Stoica, plin de sânge la sărbătoarea de titlu a FCSB-ului
Citește și...
Port în Gaza înființat de armata americană, cu o capacitate de „sute de camioane de ajutoare”
Port în Gaza înființat de armata americană, cu o capacitate de „sute de camioane de ajutoare”

Armata americană va înființa un port în Gaza pentru a aduce pe mare ajutor umaniatar, a ordonat președintele Joe Biden, care își anunță decizia joi, în Congres.

Elon Musk a declarat miercuri că nu va dona bani pentru campaniile electorale ale lui Biden sau Trump
Elon Musk a declarat miercuri că nu va dona bani pentru campaniile electorale ale lui Biden sau Trump

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a declarat miercuri că nu va dona pentru campaniile electorale ale preşedintelui Joe Biden sau fostului preşedinte Donald Trump, transmite CNBC.

Donald Trump, pregătit pentru o dezbatere cu Joe Biden ”oriunde, oricând”
Donald Trump, pregătit pentru o dezbatere cu Joe Biden ”oriunde, oricând”

Donald Trump, candidat republican la alegerile americane, a afirmat miercuri că este pregătit pentru o dezbatere cu rivalul său democrat, preşedintele Joe Biden, "oriunde, oricând", relatează AFP.

Ce spune Michelle Obama despre candidatura sa în locul lui Joe Biden pentru președinția SUA: ”Trebuie s-o ai în sânge”
Ce spune Michelle Obama despre candidatura sa în locul lui Joe Biden pentru președinția SUA: ”Trebuie s-o ai în sânge”

Fosta Primă Doamnă Michelle Obama a spulberat speranţele celor care sperau să candideze la învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale.

 

Joe Biden l-a atacat pe Trump, după ”Super Tuesday”: Este ”hotărât să distrugă democraţia” americană
Joe Biden l-a atacat pe Trump, după ”Super Tuesday”: Este ”hotărât să distrugă democraţia” americană

Preşedintele american Joe Biden, care candidează la un al doilea mandat în noiembrie, îl acuză pe rivalul său Donald Trump, ziua alegerilor primare ”Super Tuesday” de faptul că este ”hotărât să ne distrugă democraţia”, relatează AFP.

Recomandări
Demonstrație de forță a trupelor NATO, cu ”dedicație” pentru Rusia: Această zonă rămâne sub protecţia Alianţei!
Demonstrație de forță a trupelor NATO, cu ”dedicație” pentru Rusia: Această zonă rămâne sub protecţia Alianţei!

Alianța NATO a încheiat un exerciţiu militar, "Brave Griffin", la frontiera dintre Polonia şi Lituania privind securizarea faimosului Coridor Suwalki.

Pacienții români, trimiși de la spitalele de stat la cele private. Cum se întâmplă, de fapt, în alte țări din UE
Pacienții români, trimiși de la spitalele de stat la cele private. Cum se întâmplă, de fapt, în alte țări din UE

În multe state, medicii lucrează și la stat și la privat, iar interzicerea acestei practici ar goli spitalele publice. Doar că în alte țări, situația este bine reglementată și pacienții nu sunt forțați să meargă la privat.

Ca să prindă viteză în cursa pentru Primăria Capitalei, liberalul Sebastian Burduja a venit cu motocicleta să se înscrie
Ca să prindă viteză în cursa pentru Primăria Capitalei, liberalul Sebastian Burduja a venit cu motocicleta să se înscrie

Ca să prindă viteză în cursa pentru primăria Capitalei, liberalul Sebastian Burduja a venit cu motocicleta să își depună candidatura.