Decizia luată de femeia care a cumpărat tabloul lui Banksy, care s-a autodistrus

61992513
youtube.com

Femeia care a plătit 1,18 milioane de euro pentru o lucrare Banksy care s-a autodistrus imediat după finalizarea licitației, a precizat că va continua procesul de achiziție, chiar dacă tabloul a fost distrus pe jumătate.

Scena incredibilă s-a petrecut la sediul londonez al casei Sotheby's. Lucrarea a fost realizată în 2006 şi reprezintă cea mai cunoscută imagine a lui Banksy - ”Girl With Balloon".

Cumpărătoarea, o colecționară de artă, a precizat că va achita suma promisă la licitație. ”Când lucrarea a început să fie mărunțită, am fost inițial șocată, dar treptat am început să-mi dau seama că voi avea acasă propria mea piesă de artă istorică”.

Nu este încă clar dacă casa de licitații era conștientă de faptul că tabloul conținea în spate un tocător de hârtie, iar un purtător de cuvânt a afirmat că a fost o ”surpriză”.

Un videoclip postat pe social media de către artistul Banksy arată că dispozitivul a fost construit în secret în tablou "cu câțiva ani în urmă, în cazul în care va fi pus vreodată la licitație”, scrie The Guardian.

În 2017, a fost aleasă de britanici drept opera de artă favorită. Originar din Bristol, Banksy - despre a cărui identitate există doar speculaţii - a devenit cunoscut pentru graffiti-urile făcute în diverse oraşe ale lumii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61992500
ISS, în pericol. Ce se întâmplă cu cei trei astronauți aflați deja în spațiu

Staţia Spaţială Internaţională a rămas - până la noi dispoziţii - fără "taxiuri" după incidentul de joi când astronautul american Nick Hague şi cosmonautul rus Aleksei Ovcinin au efectuat o aterizare de urgență în Kazahstan.

61992464
Jurnalista Viktoria Marinova, condusă pe ultimul drum. Mărturia agresorului. FOTO

Familia, prietenii, dar şi numeroşi bulgari se despart vineri de jurnalista Viktoria Marinova, a cărei înmormântare are loc în Ruse.

61992449
Povestea supraviețuitorului a 2 tsunami: „Am văzut cum valul s-a izbit de ziduri”. Cum s-a salvat

Un bărbat din Indonezia se poate considera cu adevărat binecuvântat după ce a scăpat cu viață din două dezastre naturale care au făcut mii de victime.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.