Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 18 aprilie. Numărul deceselor și al noilor cazuri din Italia, în scădere

×
Codul embed a fost copiat

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 18 aprilie. Până în prezent, pe tot globul au fost confirmate peste 2.26 milioane de cazuri de coronavirus și aproape 155.000 de decese.

În timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunță că focarul pandemiei se va muta în Africa, în Europa situația rămâne delicată.

Marea Britanie este ţara cu cei mai mulţi morţi în ultimele 24 de ore. Au fost 888, însă în total sunt peste 15.000.

Pentru prima dată, în Regat nu se vor mai auzi salve de tun de ziua Reginei pe 21 aprilie, când Suverana împlineşte 94 de ani. Reprezentanţii Casei Regale au transmis că o astfel de ceremonie este nepotrivită în contextul actual.

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 18 aprilie

 

Citește și
Cadre medicale asteapta in fata Spitalului Clinic de Boli Infectioase Brasov. In perioada starii de urgenta Spitalul trateaza doar pacienti infectati cu virusul Covid-19
Coronavirus România, LIVE UPDATE 18 aprilie. 8.418 persoane infectate, 421 au decedat

UPDATE 20:10 - Frontiera dintre Canada şi SUA rămâne închisă încă o lună, a anunţat premierul canadian

 

SUA şi Canada au decis să prelungească închiderea parţială a frontierei lor comune cu încă o lună, din cauza pandemiei cu noul tip de coronavirus, a anunţat sâmbătă premierul canadian Justin Trudeau, informează AFP.

"Confirm astăzi că SUA şi Canada au ajuns la un acord pentru prelungirea cu 30 de zile" a acestei închideri parţiale a frontierei pentru deplasări neesenţiale, a spus Trudeau în timpul conferinţei sale zilnice.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că restricţiile la frontiera dintre cei doi vecini ar fi "printre primele care vor fi ridicate".

Pe 21 martie, cele două ţări au decis de comun acord să închidă frontiera lor pentru o primă perioadă de 30 de zile, cu excepţia transportului de bunuri şi mărfuri.

 

UPDATE 20:00 - Cel puţin 7.000 de oameni au murit în cămine pentru bătrâni în SUA

 

Cel puţin 7.000 de oameni au murit în cămine pentru bătrâni de pe întreg teritoriul SUA din cauza COVID-19, boala respiratorie cauzată de coronavirus, potrivit unui articol publicat vineri în The New York Times, informează sâmbătă dpa.

Virusul s-a propagat în mai mult de 4.100 de cămine pentru bătrâni din SUA, potrivit cotidianului.

SUA sunt cea mai afectată ţară din lume de noul tip de coronavirus, cu peste 700.000 de contaminări şi 37.000 de decese, potrivit celui mai recent raport al Johns Hopkins University.

Azilurile de bătrâni sunt cu precădere vulnerabile în faţa pandemiei, atât pentru că persoanele în vârstă şi cu imunitatea scăzută fac partea din categoria cu cel mai mare risc, cât şi pentru că riscul de infectare este mai ridicat atunci când oamenii locuiesc foarte aproape unii de alţii.

Potrivit The New York Times, restricţiile nu au fost înăsprite şi, chiar dacă ar fi fost, angajaţii care au grijă de persoanele în vârstnice pot fără să vrea să aducă virusul de acasă.

UPDATE 19:40 - Tot mai multe îmbolnăviri în Germania. Autoritățile spun că epidemia e sub control

 

În schimb sunt tot mai multe îmbolnăviri în Germania însă ministrul Sănătăţîi a insistat că epidemia e sub control.

Fred Pleitgen, Corespondent CNN: „Germania a anunţat că a redus factorul de răspândire a COVID-19 sub 1, ceea ce înseamnă că o persoană contagioasă infectează mai puţîn de o persoană. Cu alte cuvinte, măsurile de distanţare socială contribuie la reducerea epidemiei. Autorităţile germane spun că în curând vor ridică unele dintre restricţiile aflate în vigoare aici.”

UPDATE 19:35 - Un cămin de bătrâni din Italia, izolat de armată din cauza numărului mare de infectări

 

O situaţie disperată este într-un cămin de bătrâni din afară Romei, unde 118 pensionari şi 30 de asistenţi sociali au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. Până acum, 5 dintre bătrâni au murit, iar 34 sunt în stare gravă. Nu au fost încă transportaţi la spital, pentru că nu sunt locuri libere. Pentru a preveni răspândirea virusului, căminul a fost izolat de armată.

Veronica Cimino, primarul localităţii Rocca di Papa: „În acest moment sunt îngrijorată pentru toţi cei aflaţi în interior pentru că este absurd ca o clinică privată că aceasta să rişte sănătatea şi vieţile acestor oameni, care sunt cei mai fragili.”

Aproape 7.000 de pensionari italieni din căminele de asistenţă au murit în ultimele 2 luni de Covid-19. Dar numărul lor ar putea fi de trei ori mai mare.

UPDATE 19:30 - Peste 1.800 de cadre medicale sunt infectate în Italia

 

În Italia, peste 1.800 de cadre medicale s-au infectat cu COVID-19. În rândul lor sunt şi câteva sute de decese. Cu toate astea nu renunţă ba chiar mai uniți ca niciodată.

Se susţin unii pe alţii, iar pentru pacienţi sunt că o mare familie.

Cristina Settembrese, asistentă: „Sunt pacienţi care te marchează sufleteşte pentru că sunt aici în spital singuri. Nu mai au rude şi trec prin această dramă singuri, unii chiar mor singuri, din păcate. Noi suntem singură lor familie.”

UPDATE 19.25 - În Italia, a scăzut numărul deceselor. 482 de victime în ultimele 24 de ore

 

Datele primului buletin transmis de Protecţia Civilă din Italia fără însă a organiza o conferinţă de presă confirmă o scădere a numărului persoanelor internate.

La Terapia Intensivă se află sâmbătă 2.733 de persoane, cu 79 mai puţine faţă de vineri. Încă sunt internaţi cu simptome 25.007 de oameni, cu 779 mai puţini în comparaţie cu ziua precedentă, notează La Repubblica.

În ultimele 24 de ore au murit 482 de persoane, în comparaţie cu vineri, când au fost 575 de victime, totalul deceselor ajungând la 23.227.

Persoane vindecate sunt 44.927, o creştere în 24 de ore cu 2.200. Vineri, au fost declarate vindecate 2.563 de persoane.

Numărul celor bolnavi de Covid-19 este de 107.771, cu 809 mai mulţi decât vineri.

Noile cazuri raportate în ultimele 24 de ore au fost 3.491, faţă de 3.493 cu o zi înainte.

Sâmbătă au fost efectuate 61.725 de teste, în timp ce ieri au fost efectuate 65.705.

De la începutul epidemiei în Italia au contractat virusul 175.925 de persoane, scrie news.ro.  

UPDATE 17:00 - 888 de decese raportate în ultimele 24 de ore în Marea Britanie

 

Marea Britanie a anunţat sâmbătă alte 888 de decese în spitalele naţionale ale unor pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, iar numărul total al victimelor care au murit de COVID-19 în această ţară a crescut la 15.464, informează AFP.

Această cifră marchează o creştere în raport cu cele 847 de decese raportate vineri de Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie.

Numărul de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus a ajuns la un total de 114.217, în creştere cu 5.526 în raport cu ziua precedentă, potrivit aceluiaşi minister britanic.

UPDATE 16:00 - Numărul de decese a depăşit pragul de 5.000 în Iran

 

Numărul de decese cauzate de noul tip de coronavirus a crescut cu 73 în ultimele 24 de ore în Iran, majorând la 5.031 numărul total de morţi provocate până acum de pandemie în această ţară, a anunţat sâmbătă ministrul iranian al sănătăţii Kianush Jahanpour, informează Reuters.

Jahanpour a ţinut să sublinieze că numărul de morţi înregistrat sâmbătă este unul dintre cele mai scăzute din ultimele zile.

Numărul total de iranieni diagnosticaţi cu COVID-19 a urcat sâmbătă la un total de 80.868.

Cu toate acestea, un raport parlamentar dat publicităţii săptămâna aceasta informa că numărul de morţi ar putea fi de aproape două ori mai mare decât cel anunţat de Ministerul Sănătăţii al Iranului, iar numărul de contaminări de 8-10 ori mai mare.

Iranul este ţara cea mai afectată de COVID-19 din Orientul Mijlociu şi a înregistrat până acum una dintre cele mai mari rate de deces.

UPDATE 13:18 - Peste 2,25 milioane de cazuri de Covid-19 în întreaga lume  

 

Cel puţin 2.251.695 de cazuri de coronavirus au fost oficial declarate, sâmbătă, în lume, dintre care jumătate în Europa, potrivit unui bilanţ AFP.

Europa numără 1.115.555 de cazuri şi 97.985 decese. Statele Unite, unde pandemia se răspândeşte cel mai rapid, sunt 706.779 de cazuri, dintre care 37.079 decese, scrie News.ro.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă decât o parte din numărul real al infecţiilor din cauză că un număr mare de ţări testează doar cazurile grave.

UPDATE 13:13 Spania a înregistrat peste 20.000 de decese 

 

Spania a raportat un total de 20.043 persoane decedate în urma infectării cu noul coronavirus, scrie El Mundo.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 565 de decese, în uşoară scădere faţă de 585 înregistrate vineri.

De la începutul pandemiei, în Spania, 20.043 de persoane au murit din cauza Covid-19.

În total, 191.726 de persoane au contractat coronavirusului, iar 74.662 de persoane au fost declarate vindecate.

UPDATE 12:40 Rusia anunţă că bilanţul morţilor a crescut la 313
 

Rusia a anunţat sâmbătă că bilanţul deceselor provocate de noul coronavirus în ţară a crescut la 313, o creştere peste noapte de 40, postând în acelaşi timp un nou record al creşterii zilnice de noi cazuri, informează Reuters.

Autorităţile au raportat 4.785 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, ridicând numărul total la 36.793.

Moscova, care a devenit epicentrul epidemiei de coronavirus în Rusia şi a fost de asemenea prima regiune din ţară ce a introdus restricţii, a înregistrat 2.649 de cazuri noi şi 21 de noi decese, a declarat Centrul rus de răspuns la criza coronavirusului.

Infecţiile cu coronavirus în Rusia au început să crească brusc în această lună, deşi ţara a raportat mult mai puţine decât multe ţări din Vestul Europei în stadiile timpurii ale epidemiei.

La fel ca în multe ţări, autorităţile de sănătate din Rusia nu efectuează teste în masă. Rezultatele testelor private la Moscova în rândul persoanelor fără simptome sugerează că virusul a pătruns mai profund în populaţia sa decât arată datele oficiale.

UPDATE 11:50 18.681 de morţi în Franţa, spitalizarea continuă să scadă
 

Numărul persoanelor care au murit de coronavirus în Franţa era de 18.681 vineri, luând în considerare spitalele, precum şi centrele medicale de îngrijire a bătrânilor şi alte facilităţi medico-sociale, adică 761 mai multe persoane în 24 de ore, a anunţat directorul general al Departamentului Sănătăţii Jerome Salomon, citat de France Presse.

Pentru a treia zi consecutiv, numărul persoanelor spitalizate din cauza maladiei Covid-19 a scăzut, cu 115, la un total de 31.190, a declarat Salomon într-un briefing de presă.

De asemenea, numărul persoanelor aflate la reanimare este de asemenea în scădere, pentru a opta zi consecutiv, o reducere de 221 de pacienţi, la 6.027.

"Este un declin lent, dar constant", a subliniat el. Cu toate acestea, "suntem la un nivel excepţional de nevoi la reanimare", a spus el.

Prin măsurile de izolare, "am încetinit puternic această epidemie", a asigurat Salomon.

"Primul val a fost atenuat foarte puternic de toţi francezii, ei trebuie să fie conştienţi de acest lucru", a subliniat el.

UPDATE 10.30 Numărul de cazuri confirmate în Japonia a ajuns la 10.000 (NHK)
 

Numărul de cazuri confirmate de persoane infectate cu noul coronavirus în Japonia a ajuns la 10.000 sâmbătă, a anunţat canalul public nipon NHK, la doar câteva zile după ce o stare de urgenţă a fost extinsă în întreaga ţară în încercarea de a încetini răspândirea virusului, relatează Reuters.

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a făcut apel la populaţie vineri să rămână acasă în timp ce noile cazuri au înregistrat un record în capitala Tokyo şi temerile că serviciile medicale ar putea ceda în zonele rurale unde trăiesc multe persoane în vârstă au determinat extinderea stării de urgenţă de la şapte zone stabilite iniţial.

Peste 200 de persoane au murit din cauza virusului în Japonia, dar Tokyo rămâne zona cea mai afectată, raportând numai vineri 201 de noi infecţii - un nou record.

Tokyo a anunţat 181 de cazuri noi sâmbătă, a informat NHK.

UPDATE 10:20 Coronavirus: Mulţi migranţi la bordul unui zbor de deportare din SUA au coronavirus (preşedintele Guatemalei)
 

Preşedintele Guatemalei Alejandro Giammattei a declarat vineri că un mare număr de migranţi aflaţi la bordul unui zbor de deportare spre Guatemala din Statele Unite la începutul acestei săptămâni au noul coronavirus, adăugând că autorităţile americane au confirmat o duzină de infecţii, relatează sâmbătă Reuters.

Potrivit lui Giammattei, 12 migranţi selectaţi aleatoriu şi îmbarcaţi la bordul zborului de deportare au fost testaţi pozitiv la coronavirus când au fost examinaţi de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, agenţia americană de protecţie a sănătăţii.

El a sugerat că mai mulţi la bordul zborului au fost testaţi pozitiv la coronavirus.

"O mare parte dintre ei sunt infectaţi", a declarat preşedintele într-un discurs televizat, referindu-se la un zbor ce a plecat din
Statele Unite spre Ciudad de Guatemala luni.

Zborurile de deportare a migranţilor guatemalezi din Statele Unite au fost suspendate din nou temporar joi, după rapoarte privind infecţii în masă. Zborurile de deportare au reînceput doar luni, după o suspendare de cinci zile.

UPDATE 9:30 Bilanţul Covid-19 în Germania creşte cu 3.609 de contaminări, totalul fiind de peste 137.000 de cazuri
 

Bilanţul zilnic al contaminărilor cu noul coronavirus a crescut cu 3.609 de cazuri - a patra zi consecutiv -, iar bilanţul total al contaminărilor a crescut la 137.439 de cazuri de la începutul epidemiei, a anunţat, sâmbătă, Institutul de boli infecţioase Robert Koch (RKI), relatează Reuters.

Bilanţul deceselor din cauza covid-19 a crescut cu 242 de morţi în 24 de ore, la 4.110, precizează RKI.

UPDATE 8:15 China: 27 de noi contaminări cu coronavirus, dintre care 17 ”importate”
 

Comisia Naţională chineză a Sănătăţii a anunţat, sâmbătă, 27 noi cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care 17 sunt "importate", relatează Reuters.

Vineri fuseseră anunţate 26 de noi infectări, din care 15 importate.

Comisia Naţională chineză a Sănătăţii a anunţat un bilanţ total de 82.719 de contaminări şi 4.632 de decese de la începutul epidemiei în ţară, conform unui bilanţ revizuit.

UPDATE 8:00 SUA au depăşit pragul de 700.000 de cazuri înregistrate
 

Statele Unite au depăşit pragul de 700.000 de cazuri înregistrate de COVID-19, potrivit bilanţului în timp real prezentat de Universitatea Johns Hopkins, citat de AFP.

SUA, care de la sfârşitul lui martie sunt ţara cea mai afectată de pandemie la nivel mondial, numără în prezent 700.282 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 36.773 de morţi, potrivit Universităţii Johns Hopkins.

Conform sursei, consultată la ora locală 20.30 (sâmbătă, 00.30 GMT), ţara a cunoscut 3.856 de decese suplimentare în 24 de ore. Acest număr include şi cazurile de morţi "probabil legate" de COVID-19, dar care până în prezent nu au fost luate astfel în calcul.

În cursul săptămânii, oraşul New York a anunţat că va adăuga la bilanţul său 3.778 de morţi "probabil" din cauza COVID-19.

Potrivit bilanţului de la ora 20.00 al Centrelor americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), o agenţie guvernamentală, ţara număra 33.049 de morţi, dintre care 4.226 probabil legate de COVID-19.

Valori uşor mai mici decât cele anunţate de Universitatea Johns Hopkins.

Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară din lume, în faţa Italiei (22.745 de morţi), Spaniei (19.478) şi Franţei (18.681).

Situația în Europa
 

Marea Britanie este acum ţara europeană cu cei mai mulţi morţi în 24 de ore, din cauza pandemiei de coronavirus.

Au fost 847 de decese, iar în total sunt peste 14.500 şi asta doar în spitale. Un reputat specialist în sănătate publică a avertizat că Regatul Unit ar putea avea cea mai ridicată rată a mortalității, din Europa.

În Italia sunt în continuare peste 570 de decese în ultimele 24 de ore, iar în Spania peste 580.

Marea problemă acum, pentru ambele țări, este actualizarea datelor, pentru că multe persoane în vârstă au murit acasă sau în cămine, iar în aceste condiţii bilanţul ar putea fi mult mai mare.

În Italia, o situație disperată este la un cămin de bătrâni din afara Romei, unde 118 pensionari și 30 de asistenți sociali au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. Până acum, cinci locatari ai căminului au murit, iar 34 sunt în stare gravă, dar încă nu au fost transportați la spital, pentru că nu sunt locuri libere. Căminul a fost izolat de armată, pentru a preveni răspândirea virusului.

Veronica Cimino, primarul localității Rocca di Papa: „În momentul de față sunt îngrijorată pentru toți cei aflați în interior, pentru că este absurd ca o clinică privată ca aceasta să riște sănătatea și viețile acestor oameni, care sunt cei mai fragili. E important de menționat că această clinică nu a oferit datele pe care eu, în calitate de primar, le-am cerut la începutul stării de urgență.”

Potrivit statisticilor oficiale, 6.773 de pensionari italieni din căminele de asistență au murit, de la 1 februarie, iar 40% dintre aceștia au fost diagnosticați cu Covid-19, dar numărul ar putea fi de trei ori mai mare, pentru că datele au fost culese de la doar o treime din cele aproximativ 3.000 de cămine, în care s-ar afla aproape 280.000 de bătrâni.

În Spania, morgile, chiar și cele improvizate sunt copleșite, iar în cimitire nu mai sunt locuri de veci.

Femeie: „E ca în război. E mai rău ca într-un război.”

La fiecare 10 minute sosește o altă mașină mortuară. Fiecare sicriu este înfășurat în folie de plastic, pentru a nu exista risc de contaminare. Preoții se străduiesc, dar e aproape imposibil să țină o slujbă cu toată demnitatea cuvenită pentru defunct.

Preot: „În mod normal, aici ținem 10 - 12 slujbe de înmormântare zilnic, însă, în această epidemie de coronavirus trebuie să oficiem 25 - 30 de slujbe.”

Această slujbă pe repede înainte este transmisă online pentru familie și apropiații celui decedat. Sunt cazuri când preoții au dat ultima împărtășanie pe WhatsApp, din cauza măsurilor stricte de izolare.

Alex Rossi, Sky News: „Înmormântările celor dragi se desfășoară cu restricții severe. Nu poate participa toată familia, doar câțiva membri pot să vină aici. Poartă echipamente de protecție și trebuie să stea la distanță, pentru a preveni, pentru a limita răspândirea coronavirusului.”

Într-o altă biserică din Madrid, enoriașii depozitează urnele cu cenușa celor dragi, pe care i-au pierdut, până când le vine rândul la slujba funerară.

Măsurile de izolare în Regatul Unit vor continua cel puțin trei săptămâni. Guvernul consideră că răspunsul la această criză pandemică a fost cel potrivit, însă un expert de top în sănătate publică spune că Marea Britanie a ajuns să aibă cea mai ridicată rată a mortalității din Europa, din cauza a ceea ce el numește erori sistematice.

Anthony Costello, expert: „Nu au reușit să pună în practică un sistem care să permită testarea rapidă în comunități, în căminele de bătrâni și să se asigure că au rezultatele foarte rapid.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății din Germania anunță scăderea considerabilă a numărului de noi infecții.

Jens Spahn, ministrul Sănătății din Germania: „Criza pandemică poate fi gestionată acum și ținută sub control. Până acum, în Germania, am efectuat peste 1,7 milioane de teste pentru coronavirus. Facem în jur de 350.000 de teste pe săptămână.”

Germania va redeschide școlile pe 4 mai, la fel magazinele mai mici,  dacă asigura respectarea măsurilor de izolare socială. Purtatul măștii este obligatoriu, iar un laborator le testează eficiența.

Specialist: „Masca trebuie să acopere corespunzător nasul și gura și să poți respira prin ea. Multe măști nu trec nici acest prim test. Apoi, unele nu corespund în privința permeabilității filtrului.

Multe dintre teste sunt cerute de importatori, în special pentru măștile aduse din China.

Situația în SUA

După un val de critici, la nivel mondial, China a revizuit numărul deceselor cauzate de acest virus nemilos.

Acum, numai pentru Wuhan, sunt anunțați cu 50 la sută mai mulți morți, adică aproape 3.900, iar în Statele Unite, decesele au depășit 37.000.

Pe de altă parte, Donald Trump, în încercarea de a limita impactul economic al crizei, continuă să vorbească despre redeschiderea unor state federale, însă experții, unii guvernatori, dar și majoritatea americanilor, par să fie în dezacord cu el.

Fotograful Jeff Rhode a avut o misiune cu totul specială într-un spital din New Jersey, unde a documentat eforturile supraomenești din prima linie a frontului împotriva COVID-19. A suprins haosul. Spaima. Speranța. Doctorii și asistentele care duc greul.

Fiecare zi începea cu echiparea.

Fotograf: „Când mi-am dat dat seama că asist la momente istorice, am simțit că am obligația să merg înainte, chiar dacă oricum voiam s-o fac, nici nu s-a pus problema să mă opresc.”

De la 7 dimineața până cândnu  mai putea, Jeff apasă întruna pe buton, ca să imortalizeze momentele de cumpănă prin care treceau bolnavii, dar și personalul medical.

Fotograf: „Cea mai dificilă zi pentru mine a fost cam a patra sau a cincea, când numărul pacienților a explodat pur și simplu. Era haos. Încăperile au fost segmentate prin prelate de plastic. Locul destinat pacienților se tot micșora.”

L-a impresionat în mod aparte mobilizatea tuturor angajaților pentru a extinde spațiul destinat pacienților.

Fotograf: „Erau oameni de la radiologie, de la magazinul de suveniruri, de la creșa spitalului. Toți veniți să facă tot ce era de făcut. A fost o femeie infectată cu coronavirus care urma să nască prin cezariană, era pregătită pentru operație. Tot personalul avea emoții. Au adus un dispozitiv improvizat chiar în spital, în care femeia și-a băgat capul, ca să nu contamineze pe nimeni.”

În linia întâi, în spitalele din New York, lupta cu inamicul invizibil este departe de final.

Pentru că riscul de infecții e mult prea mare, familiile nu au voie să-i viziteze pe bolnavi.

Adel Bassily-Marcus, medic: „Am terminat vizita de azi. Avem o mulțime de pacienți grav bolnavi, le-au cedat organele interne. Puțini se vindecă și mai puțini pot fi mutați de la terapie intensivă. Avem mulți pacienți tineri. Avem internată și o femeie însărcinată, care, din păcate, va fi, probabil, intubată. Încercăm să îi salvăm viața.”

„Deschidem țara”, a declarat președintele Donald Trump, care a prezentat liniile directoare pentru ridicarea restricțiilor de izolare.

O primă etapă ar fi atunci când un stat înregistrează o scădere a cazurilor de COVID-19 pe o perioadă de 14 zile, iar spitalele nu mai sunt atât de aglomerate de afluxul de pacienți. Dacă nu va fi observat niciun puseu al pandemiei, va fi demarată faza a doua, cu redeschiderea școlilor și ridicarea restricțiilor de deplasare, iar ultima etapă va fi atunci când nu se va mai înregistra niciun caz de coronavirus.

Trump: „Decizia le va aparține guvernatorilor. Vom lucra împreună cu ei și îi vom ajuta. Vom fi la dispoziția lor.”

Trump spune că în unele state federale situația "nu este atât de gravă și ar putea fi redeschise, practic, "chiar de mâine".

Dar președintele nu a specificat ce state consideră că ar fi în această situație, însă expertul din celula de criză de la Casa Albă, Anthony Fauci, a avertizat că nu s-a terminat.

Statul New York, cel mai afectat de pandemie peste ocean, a prelungit măsurile de izolare până pe 15 mai.

Un pont anonim primit de polițiștii din New Jersey i-a trimis spre o descoperire macabră. Într-un azil de bătrâni au fost găsite 17 cadavre, ținute în condiții improprii.

Pe de altă parte, autoritățile sanitare din Wuhan, epicentrul pandemiei de coronavirus din China, au revizuit bilanțul deceselor provocate de Covid-19, anunțând cu 50% mai mulți morți. Astfel noul bilanț indică aproape 3870 de victime, încă departe de raportările din Statele Unite și din țări ale Europei occidentale, care au trecut de mult de 10.000 de decese.

Bilanțul a fost revizuit în contextul în care întreaga lume, inclusiv cetățeni chinzei, și-au exprimat scepticismul cu privire la datele raportate de regimul comunist.

Oficial, însă, Centrul de Prevenție și Control al Bolilor, din China, susține că revizuirea se datorează faptului că până acum nu au fost incluși în statistici pacienții care nu au putut ajunge la spital sau au ajuns mult prea târziu. 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Coronavirus România, LIVE UPDATE 18 aprilie. 8.418 persoane infectate, 421 au decedat
Coronavirus România, LIVE UPDATE 18 aprilie. 8.418 persoane infectate, 421 au decedat

Coronavirus România, LIVE UPDATE 18 aprilie. Până la această oră au fost confirmate 8.418 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.730 au fost declarate vindecate și externate.

Doi polițiști britanici au amânat nunta din cauza pandemiei, dar colegii le-au pregătit surpriza vieții
Doi polițiști britanici au amânat nunta din cauza pandemiei, dar colegii le-au pregătit surpriza vieții

Doi polițiști din Marea Britanie și-au amânat nunta din cauza pandemiei de coronavirus. În aceeași zi, colegii le-au pus la cale o surpriză, iar o ceremonie a avut loc în timp ce erau la serviciu, scrie BBC.

Johnny Depp: ”Carantina, o monotonie infernală”. Gestul cu care a strâns milioane de fani într-o zi
Johnny Depp: ”Carantina, o monotonie infernală”. Gestul cu care a strâns milioane de fani într-o zi

Johnny Depp s-a săturat de izolare și a făcut un pas așteptat îndelung de fanii săi.

Recomandări
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”
Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”

Elena Lasconi a declarat după consultările de la Cotroceni că Iohannis ”nu are legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român”. Președinta USR i-a cerut lui Klaus Iohannis să-și dea demisia.

Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan
Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan

Liberalul Crin Antonescu este varianta cea mai vehiculată pentru poziția de candidat comun al alianței PSD-PNL-UDMR-minorități la alegerile prezidențiale. Paradoxal, însă, nominalizarea sa este întârziată pentru că PNL ar înclina și spre Nicușor Dan.