Medicamentul pe care Japonia vrea să îl folosească pentru a trata coronavirusul

62118812

Japonia va spori producţia de Avigan, un medicament aflat în faza de teste clinice pentru a trata COVID-19, cu scopul de a-şi spori rezervele naţionale precum şi pentru a-l exporta mai multor ţări care s-au arătat interesate de noul medicament nipon.

Această măsură va fi finanţată de noul plan de stimulare financiară elaborat de executivul nipon, a cărui aprobare în Parlament este preconizată săptămâna viitoare, potrivit Agerpres.

Japonia aspiră să-şi tripleze actualele rezerve naţionale de Avigan, un medicament având ca substanţă activă favipiravir folosit experimental pentru tratarea gripei şi care se află în fază de probe pentru a trata simptomele respiratorii provocate de COVID-19.

Executivul japonez prevede distribuirea unor cantităţi de Avigan şi altor ţări interesate, "fără niciun cost", în vederea accelerării testelor clinice ale medicamentului.

Un număr de 30 de ţări s-au arătat interesate să participe la iniţiativa accelerării testelor acestui medicament dezvoltat de compania japoneză Fujifilm Holdings.

Potrivit mass-media locale, SUA, Germania, Indonezia sau Turcia ar fi lansat cereri Japoniei privind furnizarea unor mari cantităţi de Avigan.

Favipiravir, cunoscut şi ca Avigan, este un medicament antigripal care a fost aprobat de autorităţile japoneze în 2014. În 2016, Japonia a furnizat Favipiravir ca ajutor de urgenţă pentru Ebola, atunci când această epidemie a izbucnit în Guineea

În Japonia, medicii au folosit medicamentul în studii clinice pe bolnavii de coronavirus cu simptome moderate, în speranţa ca astfel să fie oprită multiplicarea virusului.

Avigan are nevoie de aprobarea parlamentară pentru a fi folosit la scară largă pentru pacienţii infectaţi cu Covid-19, având în vedere că a fost elaborat în principal pentru vindecarea gripei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62118786
Gestul administratorilor unui adăpost de animale din San Francisco, în plină pandemie
În San Francisco, administratorii unui adăpost pentru animale au decis să țină deschis, deși afacerea ascăzut cu aproape 90%.
62118784
Un francez s-a rătăcit în munți în timp ce mergea în Spania să-și cumpere țigări
Un bărbat din Franţa s-a rătăcit în Munţii Pirinei după ce a plecat de acasă, încălcând regulile izolării, pentru a-şi cumpăra ţigări din Spania.
62118781
America se pregătește pentru ce e mai rău: "Va fi multă moarte în următoarele două săptămâni”
"Va fi multă moarte în următoarele 2 săptămâni!". Este avertismentul dur, dat de președintele Donald Trump compatrioților săi.