Coreea de Nord anunţă că a testat din nou un "lansator de rachete multiplu"

62072049
Rodong Sinmun

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat un nou test al unui "lansator de rachete multiplu de foarte mare dimensiune", au informat miercuri media oficiale, confirmând tirurile de încercare semnalate cu o zi înainte de Coreea de Sud, relatează AFP.

Armata sud-coreeană a anunţat o nouă lansare de "proiectile" - termen cu care numeşte în general rachetele balistice cu rază scurtă de acţiune -, marţi dimineaţă, din centrul Coreii de Nord. Aceste proiectile au zburat circa 330 de kilometri după care s-au prăbuşit în Marea Japoniei.

Agenţia nord-coreeană KCNA a anunţat că Kim Jong Un a condus personal pe teren acest test destinat "să măsoare timpul de desfăşurare" a lansatorului de rachete. Ea a menţionat că mai este prevăzut cel puţin un test, scrie Agerpres.

La sfârşitul lui august, Coreea de Nord a anunţat un test al "lansatorului de rachete multiplu", după ce de la începutul verii a făcut numeroase exerciţii cu rachete cu rază scurtă de acţiune.

Testul de marţi a avut loc la câteva ore după ce regimul nord-coreean a afirmat că este dispus să reia negocierile cu Statele Unite, în punct mort din februarie.

"Vrem să ne aflăm faţă în faţă cu SUA la sfârşitul lui septembrie, la o dată şi într-un loc asupra cărora putem conveni", a declarat luni Choe Son Hui, adjunctul ministrului de externe din Coreea de Nord.

Cele două ţări au declanşat un dialog inedit după întâlnirea istorică dintre Donald Trump şi Kim Jong Un din iunie 2018, de la Singapore. Însă cel de-al doilea summit al lor, din februarie, de la Hanoi, s-a soldat cu un eşec şi negocierile au fost oprite de atunci, în pofida promisiunii unei relansări rapide făcute de preşedintele american şi de liderul nord-coreean cu prilejul celei de a treia întrevederi a lor, din iunie, de la frontiera dintre cele două Corei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62076117
Momente de panică la un miting electoral. Netanyahu, evacuat din cauza unor tiruri cu rachete

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost evacuat de la un miting electoral, la Ashdod, localitate situată în sudul țării, după ce s-au auzit sirene anunțând tiruri cu rachete dinspre Fâșia Gaza.

62076096
Motivul ciudat invocat de un deținut pentru a nu primi injecția letală după ce a ucis 2 oameni

Un american condamnat la moarte pentru că a împușcat fără milă o femeie de 61 ani, pe care a jefuit-o, susține că justiția ar trebui să anuleze execuția sa, programtă pentru joi, deoarece mama sa a băut atunci când era însărcinată cu el.

62076095
Gestul șocant făcut de o tânără din Iran, după ce a fost prinsă costumată în bărbat

O tânără din Iran, anchetată pentru că a încercat să intre pe un stadion îmbrăcată în bărbat, a murit după ce și-a dat foc în fața unui tribunal.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.