Coloana lui Macron, blocată de cea a lui Trump, la New York. Liderul Franței l-a sunat imediat pe președintele SUA | VIDEO

62577130

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost nevoit să meargă pe jos, la New York, după ce a recunoscut într-un discurs Palestina ca stat la tribuna ONU, din cauză că convoiul său a fost blocat de coloana oficială a lui Donald Trump la o intersecţie.

Această scenă insolită a fost filmată de publicaţia Brut, care l-a surprins pe preşedintele Republicii franceze pe străzile din Big Apple discutând cu un poliţist.

”Îmi pare rău, domnule preşedinte, îmi pare cu adevărat rău. Totul este blocat, pentru moment”, şi-a cerut scuze agentul.

Circulaţia rutieră a fost blocată pentru a lăsa să treacă convoiul lui Donald Trump, i-a explicat el.

”Dacă nu-l vedeţi venind, lăsaţi-mă să traversez”, i-a cerut Emmanuel Macron.

Însă, văzând că cererea sa este zadarnică, vizibil amuzat, şeful statului francez l-a sunat direct pe omologul său american.

”Ce mai faci? Ia ghiceşte, trebuie să am răbdare în stradă, pentru că totul este închis pentru tine”, îi spune el.

Situaţia s-a deblocat apoi parţial, potrivit jurnalistului Remy Buisine, însă Emmanuel Macron nu a putut să urce înapoi în maşină.

Înconjurat de gărzi de corp şi de echipele sale, preşedintele francez şi-a continuat drumul de jos - timp de 30 de minute - pentru a se duce la un dineu organizat de reprezentanţa permanentă a Franţei la ONU.

Pe drum, Emmanuel Macron şi-a făcut selfie-uri și a fost pupat de trecători, potrivit News.ro.

Emmanuel Macron a oficializat la tribunal ONU, cu câteva ore mai înainte, recunoaşterea Palestinei ca stat, un gest puternic în contextul în care situaţia din Fâşia Gaza este de nesuportat.

După ce a tergiversat timp de mai multe luni, şeful statului francez a accelerat procesul recunoaşterii, apreciind că acesta este singurul mijloc de păstrare a soluţiei cu două state, tot mai fragilă, având în vedere cuceririle militare şi ale politicii anexării totale asumate de către premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Aproximativ zece state au urmat exemplul Franţei la această sesiune ONU. Însă această recunoaştere a iritat Statele Unite.

Donald Trump, un susţinător fervent al Israelului, urmează să se exprime la tribuna ONU marţi.

El urmează să condamne decizia Franţei, pe care o consideră ”o recompensă pentru Hamas”, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Casei Albe.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62455666
Danemarca denunță cel mai grav atac asupra infrastructurii critice, după incidentul cu drone la Copenhaga. Reacția Rusiei

Premierul danez Mette Frederiksen denunţă marţi „cel mai grav atac împotriva unei infrastructuri critice” în Danemarca, după ce aeroportul din Copenhaga a fost survolat de drone - timp de patru ore - luni seara, iar autorul rămâne necunoscut.

62576552
Cu ochii la Nobelul pentru Pace, Trump a reușit o performanță de neegalat: A pus capăt unui război care nu există

Preşedintele american Donald Trump, care-şi doreşte Premiul Nobel pentru Pace, a făcut o gafă, lăudându-se că a pus capăt unui război între Armenia şi Cambodgia, care nu a avut loc vreodată.

62577075
Doi români, arestați pentru spionaj în Grecia. Au fotografiat cea mai mare o bază navală a marinei elene, lângă Atena

Doi cetățeni români au fost arestați, luni, în Grecia, după ce în telefoanele lor mobile au fost găsite fotografii ale bazei navale din Salamina, aflată lângă capitala elenă.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.