Franța a recunoscut oficial existența statului Palestina. Macron: „A sosit momentul”. Casa Albă critică decizia

×
Publicitate

Franța recunoaște oficial existența statului Palestina. Anunțul a fost făcut, luni seară, de președintele Emmanuel Macron de la tribuna Organizației Națiunilor Unite.

Decizia a fost aplaudată de delegația palestiniană aflată în sală. Conferința ONU, organizată la inițiativa Hexagonului și Arabiei Saudite, a fost boicotată de Statele Unite și Israel.

Casa Albă a transmis că recunoașterea acestui stat „răsplătește” Hamas pentru atacul terorist din 2023.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „A sosit momentul. De aceea, fidel angajamentului istoric al țării mele în Orientul Mijlociu, pentru pace între poporul israelian și poporul palestinian, declar că Franța recunoaște astăzi statul Palestina”.

Emmanuel Macron a transmis, însă, că Franța își va deschide ambasadă într-un stat palestinian când Hamas va elibera toți ostaticii israelieni și va fi semnat un armistițiu în Gaza.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „A sosit momentul ca cei 48 de ostatici să fie eliberați de Hamas. A sosit momentul să oprim războiul, bombardamentele din Gaza, masacrul și exodul. A sosit momentul păcii, pentru că suntem la un pas de punctul în care va fi imposibil să o mai obținem”.

Prin videoconferință, întrucât nu a primit viză de Statele Unite, liderul palestinian Mahmoud Abbas a cerut Hamas să depună armele și a vorbit despre instituirea în Fâșia Gaza a unei administrații palestiniene cu sprijin și participare internațională.

Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene: „Hamas nu va avea niciun rol în conducerea Fâșiei Gaza. Hamas și celelalte facțiuni trebuie să predea armele Autorității Palestiniene, pentru că ne dorim un singur stat fără arme, o singură lege și o singură forță de securitate legitimă”.

Statele Unite și Israelul - care a declanșat recent o operațiune militară de amploare în orașul Gaza - au boicotat întrunirea.

Statele Unite și Israelul - care a declanșat recent o operațiune militară de amploare în orașul Gaza - au boicotat întrunirea.

Danny Danon, ambasadorul Israelului la ONU: „Mulți lideri vor vorbi astăzi despre viitorul în care Hamas nu va mai avea influență în Gaza. Dar îi întreb: cine va impune acest lucru? Cine va garanta cu adevărat că Hamas nu va mai face parte din conducerea Fâșiei Gaza? Responsabilitatea este pe umerii noștri. Israelul este hotărât să continue acest război până când vom aduce înapoi toți ostaticii. Și până când Hamas va fi complet eliminat. Abia atunci vom putea vorbi despre viitor, nu înainte și nu cu gesturi goale”.

Belgia, Luxemburg și Malta s-au alăturat Franței în valul de țări care au recunoscut la conferința de la ONU existența unui stat palestinian. Marea Britanie, Canada, Australia și Portugalia au făcut același demers duminică.

Germania și Italia rămân singurele state importante din Europa care nu au dat un răspuns. Guvernul condus de Georgia Meloni se află sub o uriașă presiunea populară să recunoască Palestina.

Șosele, linii de cale ferată și porturi din zeci de orașe au fost blocate, luni, de greve și proteste cu mesaj pro-palestinian. La Milano, manifestanții au ars un steag american și s-au luat la bătaie cu forțele de ordine. Scene similare s-au repetat la Bologna.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
Citește și...
„Niciun avion nu poate decola sau ateriza”. Aeroportul din Copenhaga, închis din cauza unor drone neidentificate

Aeroportul din Copenhaga a fost închis luni după ce mai multe drone neidentificate au fost observate în spaţiul aerian din jurul acestuia, provocând devierea a aproximativ 15 zboruri, au anunţat poliţia şi aeroportul, citate de AFP.

Taxa uriașă impusă de Trump la vize provoacă reacții. Marea Britanie și China răspund cu propriile programe

Donald Trump a decis surprinzător să majoreze la 100.000 de dolari taxa pentru vizele H-1B, măsură ce alarmează companii și mari economii, dar creează oportunități pentru huburile de talente din Europa, Orientul Mijlociu și Asia, potrivit CNBC.

Trump a sfătuit femeile însărcinate să nu ia paracetamol că poate provoca autism. Studiile nu au stabilit o legătură clară

Preşedintele american Donald Trump a sfătuit insistent luni femeile însărcinate să nu ia paracetamol (Tylenol în SUA), spunând că acesta este "probabil asociat cu un risc foarte crescut de autism", comentarii condamnate ferm de specialişti.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.