CNN: Presa rusă a sărbătorit modul în care Vladimir Putin a fost primit de Donald Trump, numind strângerea de mână ”istorică”

×
Publicitate

Donald Trump și Vladimir Putin au continuat să laude summitul din Alaska, despre care spun că a fost un real succes, chiar dacă nu este clar care sunt rezultatele și nici măcar concluziile întâlnirii.

Între timp, cresc emoțiile cu privire la vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, de luni, 18 august, la Washington.

Liderii europeni încearcă să pregătească terenul pentru a evita un dezastru precum cel de la întrevederea dintre Trump și Zelenski, din februarie.

”O zi de mare succes în Alaska. Întâlnirea cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, a descurs foarte bine, la fel și discuția telefonică pe care am avut-o azi-noapte târziu cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și alți lideri europeni”. - a scris Donald Trump pe rețeaua Truth Social.

La rândul său, și Vladimir Putin a vorbit în termeni laudativi despre întalnirea cu Trump.

Vladimir Putin: ”Aș dori să menționez că vizita (în SUA) a fost oportună și foarte utilă. Am discutat practic toate aspectele ce țin de relația noastră, dar în primul rând am vorbit despre o posibilă rezolvare a crizei ucrainene pe o bază echitabilă. Și, bineînțeles, am avut ocazia să discutăm despre geneza, cauzele acestei crize, ceea ce am și făcut. Tocmai eliminarea acestor cauze profunde ar trebui să stea la baza soluționării”.

Frederik Pleitgen, jurnalist CNN: ”Rușii par a fi destul de mulțumiți de modul în care s-a desfășurat summitul Trump-Putin din Alaska. Presa rusă a sărbătorit modul în care Vladimir Putin, președintele rus, a fost primit de președintele american Donald Trump, numind strângerea de mână dintre cei doi lideri, citez, „istorică". De asemenea, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că timp de 3 ani Occidentul le-a spus oamenilor că Rusia este izolată pe scena internațională, iar acum Vladimir Putin este primit pe covorul roșu, chiar pe teritoriul american.”

Până și vicepreședinte Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, remarcă faptul că amenințarea lui Trump cu privire la noi sancțiuni pentru Rusia nu mai intră în discuție. Detaliu observat și de analiști.

Analist, International Institute for Strategic Studies: ”Putin trebuia să accepte un armistițiu sau să se confrunte cu o escaladare a sancțiunilor. Aceasta a fost întotdeauna trăsătura definitorie a cerințelor lui Trump, o cerere foarte simplă, dar foarte clară. Dacă acum se îndepărtează de acest aspect, asta sugerează că gândirea lui Trump se apropie într-un mod fundamental de a lui Putin. Deci, este o problemă ce ar trebui să ne îngrijoreze profund.”

Sir Laurie Bristow, fost ambasador al Marii Britanii în Rusia: ”Am impresia că Trump ar dori să ajungă la o înțelegere cu Putin. Adică, el pare să-l perceapă pe Putin, în esență, ca pe cineva cu care poate face o afacere. Deci, de la un om de afaceri la altul. Cred că aceasta este eroarea fundamentală. Putin este un agent KGB. Nu caută genul de înțelegere pe care o caută Trump aici. Ceea ce caută, și acest lucru a reieșit foarte clar în conferința de presă, este că vrea să câștige. Obiectivele sale în Ucraina nu s-au schimbat.”

După summitul din Anchorage, Donald Trump l-a invitat pe Volodimir Zelenski, luni, la Casa Albă. Până atunci, liderii europeni vor discuta într-o videoconferință la care va lua parte și președintele României, Nicușor Dan.

Nick Paton Walsh, corespondent CNN: ”Ne uităm acum, din nou, către o nouă întâlnire cu miză uriașă, între președintele Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, iarăși la Casa Albă, dar sperăm, pentru binele Ucrainei, că nu va fi o reluare a dezastrului pe care l-am văzut mai devreme în acest an. Zelenski va zbura către capitala D.C. pentru a continua discuția pe care abia a avut-o cu Trump la telefon. Un oficial european mi-a spus că cerințele lui Putin nu s-au schimbat. El vrea în continuarea întregul control asupra regiunii Donbas, pentru care duce lupte atroce, pentru că armata Ucrainei nu cedează și nu se retrage de acolo. ”

Kira Rudik, parlamentar al Ucrainei: ”Când se pune problema unor negocieri care să ducă direct la pace, în loc de un acord de încetare a focului, prima mea întrebare este: câți dintre noi vom supraviețui până în acel punct? Știm cum reacționează de obicei Putin la apelurile sau discuțiile cu președintele Trump. Acest lucru duce adesea la atacuri masive asupra Kievului. Așadar, ne așteptăm ca săptămâna viitoare să fie cu adevărat dificilă, Rusia să atace din nou orașele noastre pașnice.”

Între timp, îngrijorările cresc în rândul liderilor europeni. Potrivit The New York Times, aceștia se tem că președintele Donald Trump va forța Kievul să accepte condiții care favorizează prea mult Rusia, pentru a ajunge la un acord de pace, inclusiv cedarea unor teritorii pe care Moscova nu le controlează.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62567827
Spania și Portugalia luptă cu incendii uriașe. Zeci de mii de hectare au fost mistuite, iar victimele se înmulțesc

Spania intră în a treia săptămână de alertă de caniculă. Pompierii luptă cu incendiile care au mistuit deja mii de hectare de vegetație. Și în țara vecină, Portugalia, flăcări uriașe se extind cu repeziciune și amenință zonele locuite.

62567812
Armata israeliană, după moartea altor 40 de palestinieni, inclusiv copii: „Instituţiile din Gaza sunt controlate de Hamas”

Apărarea civilă din Gaza a anunţat sâmbătă moartea a 40 de palestinieni, între care copii, în cadrul ofensivei israeliene asupra teritoriului, unde armata pregăteşte primele evacuări ale civililor înaintea ofensivei anunţate asupra oraşului Gaza.

62543976
Zelenski acuză Rusia că refuză armistițiul, complicând planul de pace al lui Trump. „Nu a stabilit când va înceta să ucidă”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a denunţat refuzul Rusiei de a pune în aplicare un armistiţiu, care potrivit lui „complică situaţia" pentru realizarea planului de pace dorit de Donald Trump după întâlnirea sa cu Vladimir Putin.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.