Cine sunt cei mai mari parteneri comerciali ai Rusiei, pe care Trump îi amenință cu suprataxe. Surpriza uriașă de pe locul 2

62542164
Associated Press

Preşedintele SUA, Donald Trump, pune presiuni pentru încetarea războiului din Ucraina, prin ameninţarea partenerilor comerciali ai Rusiei cu suprataxe vamale, principalele ţări care ar putea fi vizate de aceste măsuri fiind China, India şi UE.

China este de departe cel mai mare partener comercial al Rusiei, cu o valoare a schimburilor comerciale de aproape 239 miliarde de dolari între luna mai 2024 şi luna mai 2025, potrivit cifrelor Institutului Bruegel.

După ce autorităţile de la Moscova au încetat mai dea publicităţi date statistice privind Rusia, în luna aprilie 2022, acest institut cu sediul la Bruxelles a calculat în fiecare lună schimburile comerciale ale Rusiei cu 38 de ţări, care reprezentau aproximativ 80% din comerţul său exterior în 2019.

De una singură, China este responsabilă pentru aproape jumătate din comerţul exterior al Rusiei (48,1% din totalul importurilor şi exporturilor).

Cifrele detaliate arată că în perioada cuprinsă între luna mai 2024 şi luna mai 2025, Rusia a importat produse chineze, în principal oţel, echipamente, electronice şi textile, în valoare de 113 miliarde de dolari. În schimb, Rusia a exportat spre China produse în valoare de 125 de miliarde de dolari, mai ale materii prime (gaze naturale, petrol), dar şi echipamente medicale şi produse chimice.

India este al treilea mare partener comercial al Rusiei, cu o valoare a schimburilor comerciale de 68 de miliarde de dolari între luna mai 2024 şi luna mai 2025, potrivit Institutului Bruegel.

Mare parte din comerțul Indiei cu Rusia, realizat fără a fi declarat, prin flote fantomă

Însă balanţa comercială a Indiei este una dezechilibrată, în condiţiile în care este compusă în proporţie de 90% de importurile venite din Rusia, în principal hidrocarburi. India este cel mai mare cumpărător de petrol rusesc. În replică, India exportă spre Rusia în special reactoare nucleare, utilaje şi molecule folosite la producţia de medicamente.

Cu toate acestea, schimburile comerciale între cele două ţări ar fi, în realitate, mult mai mari, deoarece se derulează printr-o reţea de expediţie clandestină, arată mai multe instituţii media. Cotidianul financiar Wall Street Journal a acuzat în special mai mulţi armatori indieni că transportă petrol rusesc spre India graţie unei flote fantomă, pentru a ocoli sancţiunile internaţionale.

Belarus, un aliat politic al Moscovei şi o ţară care este deja vizată de sancţiuni americane pentru susţinerea Moscovei în războiul din Ucraina, depinde puternic de hidrocarburile ruseşti pentru aprovizionarea cu energie. Schimburile comerciale dintre cele două ţări s-au ridicat la aproape 60 de miliarde de dolari în perioada ianuarie-octombrie 2024, potrivit administraţiei vamale ruseşti.

Însă expunerea Belarusului la suprataxele americane este una limitată, în condiţiile în care anul trecut a exportat produse în valoare de doar 21 milioane de dolari spre SUA, în principal produse alimentare, potrivit platformei UN Comtrade.

Schimburile UE cu Rusia: 71 de miliarde de dolari

Potrivit Institutului Bruegel, UE ar fi al doilea mare partener comercial al Rusiei, cu o valoare cumulată a schimburilor comerciale de aproximativ 71 de miliarde de dolari în perioada mai 2024 şi mai 2025, adică 14% din schimburile totale ale Rusiei.

Însă UE încearcă să reducă această pondere. La mijlocul lunii mai, Comisia Europeană a dezvăluit o strategie care vizează reducerea importurilor de gaze ruseşti până la sfârşitul lui 2027.

La rândul său, Turcia este al patrulea partener comercial al Rusiei, potrivit sursei citate, cu o valoare a schimburilor comerciale care anul trecut s-a ridicat la 52 de miliarde de dolari, printre cele mai importante fiind importurile de hidrocarburi ruseşti şi exporturile turceşti de electronice.

Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Citește și...
Benzina și motorina se scumpesc din nou. Europa se îndreaptă spre o criză a carburanților, avertizează analiștii

Analiștii unei mari bănci americane avertizează că Europa se va confrunta în curând cu o criză de motorină. Potrivit acestora, stocurile vor coborî până la finalul lui 2026 la cele mai reduse niveluri din ultimii ani.

Ce fel de informații ar fi ascuns Pentagonul de la ruperea armistițiului cu Iranul. Dezvăluiri peste Ocean

Donald Trump anunță că forțele americane lovesc "foarte dur" Iranul, pentru a-i răzbuna pe cei patru soldați americani uciși în ultimele zile de atacurile lansate de Gărzile Revoluționare din Republica Islamică. 

Primii lideri străini care l-au felicitat pe noul prim-ministru britanic Andy Burnham. Ce i-a transmis Nicușor Dan

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost, luni, unul dintre primii lideri străini care l-au felicitat pe noul prim-ministru britanic Andy Burnham, spunând că speră să dea împreună cu acesta „un nou impuls parteneriatului dintre Regatul Unit şi UE”.

Recomandări
„Cu 39 de ani de muncă în spate, voi pierde 1.700 de lei”. Ce venituri le-ar fi tăiate medicilor prin noua lege a salarizării

A fost grevă de avertisment în spitalele din întreaga țară. Nemulțumiți de noua lege a salarizării, angajații din sănătate și-au întrerupt activitatea două ore și au asigurat doar urgențele.

Reformele de care depind cinci miliarde de euro de la UE nu au ajuns încă în Parlament. PSD deja pregătește amendamente

Două din cele șase legi pe care România trebuie să le adopte pentru a primi încă cinci miliarde de euro de la Comisia Europeană nu au ajuns încă în Parlament.

Cum arată dezastrul din Bușteni lăsat în urmă de viitură. Apele venite de pe munte au luat oameni și mașini

Sunt probleme serioase în Prahova, după ce duminică o viitură a luat oameni și mașini și a inundat aproape 70 de gospodării în stațiunea Bușteni.