35 de ani in sertar, dar vanduti cu 1,4 milioane de lire. Cerceii daruiti Elenei Lupescu de Carol

60569913

Cerceii cu perle pe care regele Carol al II-lea i-a daruit amantei sale Elena Lupescu si care, ulterior, au stat intr-un sertar timp de 35 de ani, au fost vanduti cu 1,4 milioane de lire sterline la o licitatie in Marea Britanie.

Cerceii, care au avut un pret estimativ de pana la 120.000 de lire sterline (146.850 de euro), au ajuns la 1,4 milioane de lire sterline (1.716.951 de euro). Cu tot cu comisionul casei de licitatii, pretul final al cerceilor a ajuns la 1.661.600 de lire sterline (1.962.229 de euro).

Licitatia a fost organizata joi, de casa Woolley and Wallis din Salisbury, iar expertii acestei firme estimau ca cerceii ar putea ajunge la 500.000 de lire.

Acesti cercei au fost un cadou al regelui Carol al II-lea pentru amanta sa Elena Lupescu, care i-a lasat mostenire la randul ei unei femei britanice din Wiltshire - al carei nume nu a fost mentionat in presa. Femeia, necunoscandu-le valoarea, i-a tinut intr-un sertar pentru ca bijuteriile acestea mari nu erau pe gustul ei.

Fiecare cercel este alcatuit dintr-o perla uriasa, de care este atasat un lantisor incrustat cu diamante, care are o lungimea de aproximativ 1,25 centimetri. Se crede ca perlele, care sunt naturale si au fost descrise de experti ca fiind albe cu nuante de roz si albastru, au fost descoperite in Golful Persic sau in largul Australiei.

Cerceii au fost mosteniti apoi de nepotul femeii si de sotia acestuia, care au descoperit din intamplare ca acele bijuterii sunt extrem de valoroase, abia dupa ce au discutat cu reprezentantii unei case de licitatii. Perlele au fost examinate de Swiss Gemmological Institute, un organism la care lucreaza unii dintre cei mai renumiti experti in perle si pietre pretioase.

Orice perla care cantareste peste 6,47 grame este considerata deosebit de rara. Cele doua perle din cerceii scosi la licitatie cantaresc 8,94 grame, respectiv 8,55 grame.

Regele Carol al II-lea al Romaniei, stranepotul reginei Victoria, a cumparat cerceii pentru amanta lui Elena Lupescu, in timpul unei calatorii prin Europa.

Fostul suveran roman, care avea reputatia unui playboy, a urcat pe tron in 1930, dar a abdicat in 1940, din cauza relatiei sale cu Elena Lupescu, si s-a mutat in Portugalia, unde s-a casatorit cu amanta sa.

Regele Carol al II-lea a murit in 1953, iar Elena Lupescu a trait in Portugalia, unde a decedat in anul 1977.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
60524090
Amsterdamul risca sa ramana fara o treime din turisti. De cand ar putea fi interzis canabisul

Cei aflati in vizita la Amsterdam, dar si in alte locuri din Olanda in care drogurile sunt "la liber", sunt in pericol sa fie privati de cautatele halucinogene.

60560305
Pacea imaginata de Kofi Annan a esuat in Siria. Vezi scenariul cel mai probabil pentru sirieni.VIDEO

Planul de pace imaginat de trimisul ONU in Siria, Kofi Annan, a esuat in prima instanta, dupa ce manifestatiile de protest nu au putut fi stopate.

60569834
Fenomenul bizar care i-a ingrozit pe rusi. "Trebuie sa evacuam Moscova, vine Apocalipsa"

Un nor bizar, de culoare verde, care a aparut joi deasupra Moscovei, i-a facut pe rusi sa tremure de frica. Retelele de socializare au fost asaltate de mesaje si au fost avansate tot felul de ipoteze care au creat panica.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.