Cele mai puternice rafale din ultimii 20 de ani, de aproape 160 de km/oră, în Regatul Unit. Furtuna Isha face ravagii

×
Publicitate

O furtună de o violență rară se dezlănțuie în Marea Britanie. Numeroase zboruri au fost anulate, traficul feroviar este îngreunat și mii de oameni nu au curent electric.

Au fost avertizați să rămână pe cât posibil în case, altfel urgia le pune în pericol viața.

Iarna rea a adus necazuri și în Spania, Italia sau Statele Unite.

Cu un vânt ce bate cu peste 130 de kilometri pe oră, furtuna Isha răvășește de două zile Regat Unit. În unele zone, s-au înregistrat cele mai puternice rafale din ultimii 20 de ani, de aproape 160 de kilometri pe oră.

Aceste imagini au fost filmate în Scoția. Proprietarul mașinii plecase din zonă cu doar câteva secunde înainte.

Vântul a bătut atât de tare acolo, încât meteorologii au emis avertizări de tornadă, valabile inclusiv în Țara Galilor și Irlanda de Nord.

Pe aeroporturile din Belfast și Dublin, piloții aflați la manșa avioanelor au avut probleme mari în menținerea stabilitătii aparatelor de zbor. Din cauza vijeliei, unii au ratat aterizarea.

Sunt probleme și în traficul feroviar. În Scoția nu circulă niciun tren, iar în gările din Londra sunt întârzieri cu orele. Au fost impuse restricții de viteză, din cauza crengilor rupte, care au ajuns pe șine.

Totodată, sunt în vigoare zeci de alerte de inundații.

Urgia nu se va opri până marți dimineață, anunță meteorologii englezi.

În Italia, valurile foarte mari, intensificate de vântul puternic, au îngreunat acostarea unui feribot în regiunea Lazio. Ambarcațiunea avea 120 de persoane la bord. Nimeni nu a fost rănit, dar zeci de mașini au fost avariate.

În schimb, nordul Spaniei a fost lovit în weekend de o furtună de zăpadă care a dus la blocaje pe câteva austostrăzi importante. Sute de oameni au rămas cu mașinile în nămeți, la aproape minus 15 grade Celsius.

"Situația este foarte complicată. Nu mă așteptam la așa ceva, am urmărit la televizor, dar nu au anunțat ce urmează. M-am uitat la meteo și au anunțat zăpezi mult mai în nord. Nimeni nu a preconizat că va fi chiar așa sau n-am fost eu atent."

"Ei bine, La zece kilometri de aici, nu era niciun pic de zăpadă. A început să plouă puternic, la un moment dat, apoi dintr-odată a început să cadă un fel de lapoviță, din ce în ce mai tare. Imediat autostrada a fost blocată. Ne-au redirecționat pe toți spre alte drumuri. Iar aici nu găsim nimic, nici un supermarket pentru a cumpăra ceva de mâncare."

În Statele Unite, zapada și gerul continuă să facă victime. Sunt cel puțin 82 de morți în 13 state federale. Tennessee, Mississipi și Oregon sunt cele mai afectate. Vremea severă nu s-a terminat încă, dar se schimbă. În unele locuri, temperaturile mai calde vor dezgheța troienele de zilele trecute, aducand un risc de inundații.

În China, 47 de oameni sunt dați dispăruți după ce, o alunecare de teren, le-a îngopat locuințele. Cauza tragediei e încă investigată, dar regiunea montană unde s-a produs e predispusă la astfel de fenomene din cauza precipitațiilor dese. Zona are, de asemenea, multe mine de cărbune.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Cine preia atribuțiile Casei Regale Britanice cât timp Regele Charles al III-lea este internat

Mai mulți membri ai Casei Regale Britanice au anunțat că au probleme de sănătate, așa că se pune problema cine preia atribuțiile regale cât timp Regele Charles al III-lea este internat.

48 de români au fost arestați în SUA după ce au clonat carduri sociale ale unor mame. Între ei se numără și Florin Duduianu

O operațiune spectaculoasă a autorităților federale americane a dus la arestarea peste ocean a 48 de suspecți, membri ai unui grup infracțional organizat. Printre ei se află și interlopul Florin Duduianu.

Un italian este acuzat că a omorât-o pe Andreea Rabciuc. Anchetatorii au descoperit rămășițe umane

Un italian este acuzat de autoritățile din peninsulă că a omorât-o pe o româncă de 27 de ani. Bărbatul este fostul iubit al tinerei și până acum era cercetat doar pentru sechestrare și distribuire de stupefiante, în acest caz.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.