Cehia limitează accesul rușilor cu pașapoarte diplomatice. Măsura unică în UE, motivată de securitate

62578964
Shutterstock

Guvernul ceh a anunțat marți că vrea să fie prima țară din UE care limitează imediat intrarea rușilor cu pașapoarte diplomatice sau vize de afaceri, invocând motive de securitate, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Această măsură se va aplica pe aeroporturile din ţară. Cetăţenii ruşi acreditaţi la ambasada din Praga vor fi în continuare autorizaţi să intre, a precizat Ministerul Afacerilor Externe ceh.

Uniunea Europeană intenţionează să impună restricţii de deplasare pentru diplomaţii ruşi în spaţiul Schengen.

Cehia vrea să inspire alte state

„Suntem singurii care facem aceasta astăzi", ceea ce „ar trebui să inspire alte ţări şi să completeze sancţiunile europene ce vor urma", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ceh al Afacerilor Externe, Daniel Drake.

„Nu este ideal", a declarat pentru jurnalişti şeful diplomaţiei cehe, Jan Lipavsky, care ar fi preferat o decizie colegială, însă măsura luată "va permite soluţionarea problemei noastre de securitate, pentru că reţeaua diplomatică rusă disimulează agenţi ce pun în pericol" securitatea.

Membră a UE şi NATO, Republica Cehă (10,9 milioane de locuitori) a furnizat un ajutor umanitar şi militar Ucrainei de la începutul războiului.

În cel mai recent raport anual al său, Serviciul de Informaţii Ceh (BIS) a declarat că Rusia îşi continuă eforturile pentru a întreţine o vastă reţea de spionaj ce operează sub acoperire diplomatică la ambasada rusă de la Praga.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62578963
Peste 22 de morți în urma protestelor violente din Madagascar. Președintele malgaș a concediat întregul guvern
Preşedintele malgaş Andry Rajoelina a concediat întregul Guvern, inclusiv pe neclintitul Christian Ntsay, premier din 2018, numit de către precedentul preşedinte, în urma mai multor zile de manifestaţii violente, relatează AFP, preluat de News.ro.
62578413
Mesajul SUA după ce partidul Maiei Sandu a câștigat alegerile parlamentare din Republica Moldova
Statele Unite ale Americii au felicitat partidul Maiei Sandu, PAS, care a câștigat alegerile parlamentare din Republica Moldova. Washingtonul a avut numeroși observatori la scrutin și au transmis în ultimul timp semnale de susținere a Chișinăului.  
62578943
Țările UE care plătesc Rusiei miliarde de dolari pentru GNL. Dau mai mulți bani Kremlinului decât pentru sprijinirea Ucrainei
Rusia profită semnificativ de pe urma vânzărilor de gaz natural lichefiat (GNL) către companii din Uniunea Europeană, se afirmă într-un studiu realizat de organizaţia de mediu Greenpeace şi publicat marţi, potrivit dpa.