Imagini din cea de-a doua noapte de proteste antiguvernamentale de la Chisinau. Timofti nu demisioneaza

61714550

Protestele antiguvernamentale continua in centrul Chisinaului, unde in noaptea de luni spre marti s-au aflat cateva sute de persoane, in majoritatea tineri.

Luni seara, pe scena din fata cladirii executivului s-au perindat liderii unor ONG-uri si reprezentantii Platformei Civice 'Demnitate si Adevar' - o miscare de opozitie creata de jurnalisti, politologi si militanti ai societatii civile din Republica Moldova care militeaza impotriva coruptiei si pentru ca oficialii responsabili de 'jaful secolului' - cand din sistemul bancar al tarii au disparut, dupa diferite estimari, un miliard de dolari americani, ceea ce reprezinta cam jumatate din bugetul anual al tarii la sfarsitul anului 2014 - sa fie trasi la raspundere.

In cea de-a doua noapte de protest, manifestantii pareau foarte bine organizati, ei amenajasera doua cantine, un punct medical si instalasera doua WC-uri ecologice, relateaza Agerpres.

Totodata, miscarea colecteaza bani si produse alimentare pentru manifestantii ramasi in piata. La ora actuala au fost colectate peste o 100.000 de lei moldovenesti.

Protestele din Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau vor continua pana cand actuala guvernare va fi demisa, a declarat luni seara avocatul Andrei Nastase, unul din organizatorii protestului, la Pro TV Chisinau.

"Cred ca nu vom ajunge la iarna sa inghetam in corturi. Vor sta in ele cei de la guvernare, daca nu vor ajunge la puscarie. Baietii acestia vor trebui sa plece, ei isi apropie sfarsitul. Daca nu vor fi satisfacute revendicarile, vor urma proteste in toata tara, chiar si in sate. Nu va fi niciun Maidan (dupa modelul miscarii de contestare din Piata Independentei din Kiev), caci ei vor pleca in cele din urma", a spus Nastase.

Reprezentantul protestatarilor a spus ca este gata sa discute cu liderii din conducerea statului.'Suntem dispusi la dialog. In special, cu presedintele Nicolae Timofti, care are competenta sa dizolve parlamentul si sa anunte alegeri anticipate', a adaugat Nastase.

Presedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, al carui mandat se incheie in martie 2016, 'nu-si va prezenta cu siguranta demisia', asa cum solicita protestatarii din centrul capitalei, a declarat tot luni Ion Paduraru, secretarul general al Cancelariei prezidentiale.

Ion Paduraru a declarat pentru 'Ziarul National' ca aceasta cerere a manifestantilor i se pare 'bizara' si 'nefondata', 'aparuta peste noapte' si 'devenita laitmotivul actiunii de parca nu ar mai exista si alte probleme'. 'Demisia presedintelui nu este nici in interesul populatiei, nici in interesul tarii', spune el.

Cat despre solicitarea ca presedintele Nicolae Timofti sa vina in piata, Paduraru a spus ca 'presedintele examineaza problema' si va oferi ulterior un raspuns.

Liderii Platformei 'Demnitate si Adevar', organizatoarea protestelor din centrul Chisinaului, au spus ca nu vor merge la intalniri cu presedintele Timofti, presedintele parlamentului Andrian Candu si premierul Valeriu Strelet, dar i-au chemat pe oficiali in centrul capitalei.

Printre revendicarile protestatarilor se numara demisia presedintelui R. Moldova si organizarea de alegeri anticipate.

"Orice demonstratie, orice expresie libera a opiniilor, orice incercare de a cere socoteala celor de la putere printr-un dialog direct este un exercitiu sanatos pentru democratie", astfel a comentat protestele de la Chisinau fostul Comisar european pentru extindere si politica vecinatatii, diplomatul ceh Stefan Füle, cel sub al carui mandat Republica Moldova a negociat si semnat Acordul de Asociere la Uniunea Europeana.

Intr-un interviu cu Europa Libera, Füle a atras atentia ca este gresit din partea oricarui politician sa creada ca 'nu va mai fi banuit de coruptie' numai pentru ca se declara proeuropean.

Referindu-se la motivele care au scos lumea in strada la Chisinau, Füle reaminteste ca de multi ani Comisia Europeana a atras atentia ca problema 'coruptiei este una din cele mai mari amenintari la adresa democratiei, indiferent daca alegi sa mergi spre Uniunea Europeana sau Uniunea Vamala...' (Rusia, Belarus si Kazahstan).
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61714540
Atac fara precedent al Marii Britanii: 2 jihadisti, cetateni britanici, ucisi cu drone in Siria. Planuiau asasinarea reginei

Premierul David Cameron a dezvaluit luni seara ca Marea Britanie a lansat o prima lovitura aeriana in Siria la sfarsitul lunii august, cu o drona, omorand trei jihadisti, intre care doi britanici, relateaza AFP.

61714528
Trei soldati ucraineni, arestati in Crimeea de graniceri rusi, dupa ce au venit sa "bea votca impreuna". Ce mai aveau la ei

Trei soldati ucraineni, dati disparuti de autoritatile ucrainene, au fost arestati luni in Crimeea de graniceri rusi dupa ce au venit "sa bea votca impreuna" in aceasta peninsula ucraineana anexata de Moscova in martie 2014.

61714529
Regina Elisabeta a II-a preia recordul de longevitate pe tronul britanic. Cati premieri a schimbat in 63 de ani de domnie

Regina Elisabeta a II-a, in varsta de 89 de ani, se pregateste sa preia de la stra-strabunica sa, regina Victoria, recordul de longevitate pe tronul britanic.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Grindeanu psd 061026
Sorin Grindeanu: „PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR”

Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, precizează, vineri, că PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării.

Avion
Alertă pe aeroportul Otopeni. Un avion cu 228 de pasageri s-a întors din drum după câteva minute și a aterizat de urgență

Situație de urgență pe cel mai mare aeroport al țării, „Henri Coandă” din Otopeni. Un avion care a decolat cu destinația Londra ar fi lovit un stol de păsări, iar pilotul s-a întors și a solicitat să aterizeze de urgență. La bord erau 228 de pasageri.