Ce se întâmplă cu armele trimise în Ucraina. Americanii nu pot urmări unde ajung

Arme
IMAGO IMAGES

SUA au puține modalități de a urmări aprovizionarea substanțială de antitanc, antiaeriene și de alte tipuri pe care le-au în Ucraina, au declarat surse pentru CNN, un unghi mort care se datorează în mare parte lipsei trupelor americane în această țară.

Este un risc conștient pe care administrația Biden este dispusă să și-l asume, scrie CNN. Pe termen scurt, SUA consideră că transferul de echipamente în valoare de sute de milioane de dolari este vital pentru menține capacitatea ucrainenilor de a opri invazia Rusiei.

Însă există riscul ca, pe termen lung, o parte dintre aceste arme să ajungă în mâinile altor armate și miliții pe care SUA nu intenționau să le înarmeze, spun mai mulți oficiali americani și analiștii militari.

Când a decis să trimită arme și echipamente în valoare de miliarde de dolari în Ucraina, administrația Biden a luat în considerare riscul ca unele dintre ele să ajungă în cele din urmă în locuri neașteptate, a spus un oficial din domeniul apărării. Însă acum administrația Biden consideră că eșecul de a înarma în mod adecvat Ucraina este un risc mai mare, a mai spus oficialul.

Deoarece americanii nu au trupe în teren în Ucraina, SUA și NATO se bazează foarte mult pe informațiile furnizate de guvernul de la Kiev. În discuții private, oficialii de la Washington recunosc că Ucraina are motive să ofere doar informații care să le susțină apelurile pentru mai multe ajutoare din partea statelor occidentale.

Citește și
Reza Pahlavi
Axios: Emisarul special al lui Trump s-a întâlnit în secret cu fiul ultimului șah al Iranului, Reza Pahlavi

„Este un război - tot ceea ce fac și spun public este menit să-i ajute să câștige războiul. Fiecare declarație publică este o operațiune de informare, fiecare interviu, fiecare apariție difuzată cu Zelenski este o operațiune de informare. Nu înseamnă că este în vreun fel greșit să facă asta”, a spus o altă sursă familiarizată cu informațiile occidentale.

Administrația Biden și țările NATO spun că furnizează arme Ucrainei pe baza solicitărilor făcute de forțele ucrainene, fie că este vorba de sisteme portabile, precum rachetele Javelin și Stinger, sau de sistemul de apărare aeriană slovacă S-300 care a fost trimis în ultima săptămână.

Rachetele Javelin și Stinger, precum și mitralierele și muniția, sunt mai greu de urmărit decât sistemele mai mari, cum ar fi S-300, care expediate pe calea ferată.

Deși Javelins au numere de înregistrare, există puține modalități de a urmări transferul și utilizarea lor în timp real pe câmpul de luptă, spun surse familiare cu problema.

Săptămâna trecută, SUA au decis să ofere Kievului tipuri de echipamente militare pe care unii oficiali ai administrației Biden le considerau ca fiind un risc mare de escaladare a conflictului în urmă câteva săptămâni. Americanii trimit în Ucraina 11 elicoptere militare Mi-17, 18 obuziere de 155 mm şi 300 de drone Switchblade.

„Nu aș putea să vă spun unde sunt în Ucraina și dacă ucrainenii le folosesc în acest moment. Nu ne spun despre fiecare cartuș de muniție pe care îl trag și cine și când. S-ar putea să nu știm niciodată exact în ce măsură au folosit dronele Switchblade”, a declarat săptămâna trecută un oficial de rang înalt din domeniul apărării.

Departamentul Apărării nu alocă armele pe care le trimite pentru anumite unități ale armatei ucrainene, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby.

Camioanele încărcate armele furnizate de SUA sunt preluate de forțele armate ucrainene - în primul rând în Polonia - și apoi conduse în Ucraina, a spus Kirby, „apoi rămâne la latitudinea ucrainenilor să stabilească unde merg și cum sunt alocate”.

Dar o sursă din Congresul SUA a subliniat că, deși SUA nu se află pe teren în Ucraina, are la dispoziție instrumente pentru a afla ce se întâmplă dincolo de ceea ce spun ucrainenii, menționând că SUA utilizează pe scară largă imaginile din satelit și că atât armata ucraineană, cât și cea rusă par să folosească echipamente de comunicații comerciale.

O altă sursă a Congresului a spus că armata americană consideră că informațiile pe care le primește de la Ucraina sunt în general de încredere, deoarece SUA a antrenat și echipat armata ucraineană timp de opt ani, dezvoltând relații puternice. Dar asta nu înseamnă că nu există puncte moarte, a spus sursa, cum ar fi probleme precum statutul operațional al S-300-urilor ucrainene.

Jordan Cohen, un analist de apărare și politică externă la institutul CATO, care se concentrează pe vânzările de arme, a spus că cel mai mare pericol în jurul fluxului de arme care sunt canalizate în Ucraina este ceea se va întâmpla cu ele atunci când războiul se va încheia sau va trece într-un fel de impas prelungit.

Un astfel de risc trebuie luat în calcul atunci când o țară trimite arme în străinătate. Timp de decenii, SUA au trimis arme în Afganistan, iar inevitabil, o parte au ajuns pe piața neagră, inclusiv rachete antiaeriene Stinger, de același tip pe care SUA îl furnizează acum Ucrainei.

"Aceasta ar putea fi o problemă peste 10 ani, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să fie ceva la care să ne gândim", a declarat Jordan Cohen.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Axios: Emisarul special al lui Trump s-a întâlnit în secret cu fiul ultimului șah al Iranului, Reza Pahlavi
Axios: Emisarul special al lui Trump s-a întâlnit în secret cu fiul ultimului șah al Iranului, Reza Pahlavi

Emisarul prezidențial american Steve Witkoff s-a întâlnit în secret cu moștenitorul șahului Iranului, Reza Pahlavi, în weekendul 10-11 ianuarie, relatează Axios, citând un oficial american de rang înalt.

Un cuib de dinozaur, cu ouă vechi de 150 de milioane de ani, a fost descoperit în Portugalia
Un cuib de dinozaur, cu ouă vechi de 150 de milioane de ani, a fost descoperit în Portugalia

Un cuib de dinozaur conţinând ouă ce datează din urmă cu 150 de milioane de ani, din Jurasicul târziu, a fost descoperit în zona stâncilor de pe plaja Santa Cruz, în apropiere de oraşul Torres Vedras, la aproximativ 50 kilometri nord de Lisabona.

Mark Ruffalo l-a criticat pe Donald Trump: „Cea mai rea ființă umană. Este un infractor condamnat, un pedofil”
Mark Ruffalo l-a criticat pe Donald Trump: „Cea mai rea ființă umană. Este un infractor condamnat, un pedofil”

Mark Ruffalo l-a criticat dur pe Donald Trump, numindu-l „cea mai rea ființă umană”, într-un interviu pe covorul roșu la Globurile de Aur.

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”
Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”

Premierul Ilie Bolojan spune că pachetul de reforme din administrația publică trebuie adoptat rapid, deoarece întârzierea duce la cheltuieli mai mari și prelungirea problemelor.