Ce măsuri a luat Trump până acum pentru a reforma guvernul SUA

62517031

Donald Trump a semnat o serie de ordine executive şi a avut mai multe iniţiative de la învestirea sa în funcţie, la 20 ianuarie, pentru a reface şi a reduce dimensiunea forţei de muncă federale din Statele Unite.

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a fost numit în fruntea DOGE, „angajat special al guvernului” pentru a superviza o reducere drastică a aparatului bugetar federal.

Printre aceste măsuri se numără oferirea de stimulente financiare pentru angajaţii guvernamentali care îşi dau demisia, demiterea sau redistribuirea a sute de funcţionari, eliminarea organismelor de supraveghere şi emiterea unui ordin care ar putea facilita concedierea a mii de funcţionari publici.

Reuters trece în revistă câteva dintre măsurile pe care Trump şi administraţia sa republicană le-au luat până acum.

Beneficii contra demisie 

Administraţia Trump a oferit stimulente financiare pentru cei 2,3 milioane de lucrători federali civili cu normă întreagă dacă demisionează de bunăvoie. „Programul demisie amânată” care se adresează angajaţilor civili federali le-ar permite acestora să rămână pe statul de plată până la 30 septembrie, dar fără a fi obligaţi să vină fizic la serviciu şi, posibil, urmând să aibă sarcinile reduse sau eliminate între timp.

Un judecător american a blocat temporar, joi, termenul-limită dat lucrătorilor federali pentru a se decide, amânându-l până cel puţin la 10 februarie şi oferind o victorie iniţială sindicatelor care vor să oprească măsura.

Înghețarea finanțării

Administraţia Trump a emis un memoriu prin care suspendă ajutoare federale în valoare potenţială de trilioane de dolari, semănând haos în întregul guvern şi stârnind temeri că va perturba mii de programe federale de subvenţionare care deservesc zeci de milioane de americani.

Un judecător federal a oprit temporar şi această directivă, apoi a prelungit această pauză, după ce mai multe grupuri de advocacy au susţinut că îngheţarea ajutoarelor ar devasta programe ce variază de la îngrijirea sănătăţii la construcţia de drumuri.

Administraţia Trump se confruntă şi cu o altă provocare juridică, din partea procurorilor generali ai statelor democrate. Într-un proces separat, aceştia susţin că îngheţarea finanţării încalcă Constituţia SUA şi ar avea un efect devastator asupra statelor care se bazează pe ajutorul federal pentru o parte substanţială a bugetelor lor.

Concedierea inspectorilor guvernamentali 

Trump a concediat 17 inspectori generali de la mai multe agenţii guvernamentale, o măsură care deschide calea înlocuirii unor observatori independenţi cu loialişti.

Inspectorii generali de la agenţii care includ departamentele de Stat, Apărare şi Transporturi au fost notificaţi prin e-mailuri de către directorul de personal al Casei Albe că au fost concediaţi cu titlu imediat.

Într-o scrisoare adresată Casei Albe, Consiliul independent al inspectorilor generali pentru integritate şi eficienţă a afirmat că aceste concedieri par să încalce legea federală, deoarece Congresul SUA nu a primit un preaviz de 30 de zile sau un motiv pentru concedieri.

Reducerea dimensiunii forței de muncă

Trump a ordonat angajaţilor federali să se întoarcă la birou şi să nu mai lucreze de acasă, iar agenţiilor să ia măsuri pentru a pune capăt contractelor de muncă la distanţă.

El a îngheţat angajările la nivel federal, cu excepţia posturilor militare, de aplicare a legii imigraţiei, de securitate naţională şi de siguranţă publică.

A restabilit apoi ordinul său executiv din primul mandat privind programul F, care ar putea priva sute de mii de lucrători guvernamentali de protecţia muncii şi poate face mai uşoară concedierea lor. Într-o notă a directorului interimar al Biroului de gestionare a personalului din SUA, şefii agenţiilor au fost rugaţi să identifice angajaţii aflaţi în perioade de probă sau care au lucrat mai puţin de doi ani. Astfel de angajaţi sunt mai uşor de concediat.

Restructurări la agenții cheie

Douăzeci de jurişti de carieră, cu experienţă, din cadrul Departamentului de Justiţie, inclusiv avocaţi specializaţi în probleme de mediu, penale, de securitate naţională şi de drepturi civile, precum şi o parte din personalul instanţelor de imigrare, au fost redistribuiţi.

Unii dintre aceştia au fost trimişi la un nou grup de lucru pentru aplicarea legii în oraşele-sanctuar, pe măsură ce Trump încearcă să împiedice oficialii guvernamentali ai statelor şi oraşelor să se împotrivească planurilor sale de reprimare a imigraţiei ilegale.

Administraţia a lansat, de asemenea, o restructurare la Departamentul de Justiţie care părea să se concentreze asupra agenţilor FBI şi a altor persoane care au lucrat la cazuri legate de atacul din 6 ianuarie 2021 al susţinătorilor lui Trump asupra Capitoliului SUA.

Departamentul de Justiţie a ordonat, de asemenea, procurorilor să ia în considerare urmărirea penală a oficialilor locali şi de stat care refuză să coopereze cu agenţii federali de imigrare.

Departamentul a emis, de asemenea, o măsură de îngheţare a noilor litigii privind drepturile civile.

Administraţia Trump a suspendat toate litigiile în curs în materie de mediu, potrivit a două surse familiarizate cu această chestiune şi a două note de serviciu consultate de Reuters.

Reformarea FEMA

Trump a ordonat o reformare a Agenţiei Federale pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă (FEMA), în timp ce analizează dacă să închidă sau să remodeleze principala agenţie federală de răspuns la dezastre din ţară.

Trump a acuzat FEMA că eşuează în eforturile de ajutor de urgenţă şi a declarat că preferă ca statele să primească bani federali pentru a se ocupa singure de dezastre. Democraţii şi alţi critici spun că Trump politizează ajutorul pentru sinistraţi.

Concedieri

Trump spune că intenţionează să concedieze peste 1.000 de funcţionari numiţi de predecesorul său democrat Joe Biden.

În prima sa zi de mandat, şefii Gărzii de Coastă a SUA şi ai Administraţiei pentru Securitatea Transporturilor au fost concediaţi, împreună cu alţi oficiali. Comandantul Gărzii de Coastă, amiralul Linda Lee Fagan, prima femeie în uniformă care a condus o ramură a forţelor armate, a fost demisă în parte pentru că, potrivit unui oficial al Departamentului pentru Securitate Internă, a acordat o atenţie excesivă politicilor privind diversitatea, echitatea şi incluziunea (DEI).

Trump a demis, de asemenea, Consiliul Naţional pentru Relaţii de Muncă, o schimbare majoră care va bloca sute de cazuri în care companiile sunt acuzate de practici de muncă ilegale, ceea ce deschide calea pentru controlul republican al agenţiei.

De asemenea, el a demis Comisia pentru egalitate de şanse în ocuparea forţei de muncă, care aplică legile federale ce interzic discriminarea la locul de muncă, precum şi Comisia pentru consumatori.

La Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe, 160 de membri ai personalului au fost trimişi acasă.

Fără programe guvernamentale de diversitate

Trump a semnat un ordin prin care solicită eliminarea programelor guvernamentale de diversitate. Aceasta include desfiinţarea tuturor birourilor şi locurilor de muncă federale legate de politica DEI.

Într-un decret publicat la 21 ianuarie, administraţia Trump stipulează că tot personalul birourilor federale DEI va fi plasat în concediu plătit până la ora 17.00 a zilei următoare, deoarece birourile lor vor fi închise. Ordinul cere administraţiei să verifice ce contractanţi federali au furnizat materiale de formare DEI agenţiilor guvernamentale şi revocă ordinul privind egalitatea de şanse în materie de angajare semnat în 1965 de preşedintele de atunci, Lyndon B. Johnson.

Trump a ordonat agenţiilor să nu mai folosească identitatea de gen sau pronumele preferate.

Lucrătorilor federali li s-a spus să raporteze colegii care ar putea încerca să continue programele DEI.

Schimbare de direcție la Pentagon

Trump a semnat ordine pentru a elimina directivele DEI şi din armată, pentru a repune în drepturi mii de soldaţi care au fost daţi afară pentru că au refuzat vaccinurile COVID-19 în timpul pandemiei şi a luat în vizor trupele transsexuale.

Unul dintre ordinele executive semnate de Trump spune că exprimarea unei „identităţi de gen” diferite de sexul unei persoane la naştere nu îndeplineşte standardele militare. Grupurile pentru drepturile transsexualilor au intentat un proces împotriva ordinului.

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a promis că va aduce schimbări majore la Pentagon. Reuters a relatat anterior despre posibilitatea concedierii în masă a cadrelor superioare, lucru pe care Hegseth a refuzat în mod repetat să îl excludă în timpul audierilor pentru confirmarea sa.

Reviziurea USAID

Administraţia Trump a anunţat că îi va trimite în concediu pe toţi angajaţii direct angajaţi ai Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională la nivel global şi va rechema mii de membri ai personalului care lucrează în străinătate.

USAID aparţine Washingtonului şi distribuie ajutoare în valoare de miliarde de dolari în străinătate. Revizuirea vine în contextul în care Trump intenţionează să fuzioneze USAID cu Departamentul de Stat şi să desfiinţeze efectiv agenţia ca entitate independentă.

Articol recomandat de sport.ro
Norvegia, avertisment serios în privința Rusiei: „O greșeală!”
Norvegia, avertisment serios în privința Rusiei: „O greșeală!”
Citește și...
Taco Bell a eliminat salata din meniurile unor restaurante din SUA. Aproape 100 de persoane, infectate cu un virus

Lanţul american de restaurante fast-food Taco Bell a decis să elimine salata verde din meniurile unor restaurante din Statele Unite.

SUA își reduc discret prezența militară în Europa de Est. Aliații NATO se tem de consecințe

Câteva sute de militari americani desfăşuraţi în Estonia în timpul iernii trecute au fost retraşi discret, a dezvăluit ministrul apărării Hanno Pevkur jurnaliştilor locali, când se pregătea să plece la summitul NATO de la Ankara din această lună. 

Knesset, Parlamentul Israelului, s-a dizolvat. Premierul Benjamin Netanyahu se luptă să-și păstreze puterea

Parlamentul israelian s-a dizolvat vineri dimineață, după ce a adoptat mai multe proiecte de lege, în ultimele momente ale coaliției de guvernare, condusă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu.

Recomandări
ANM a prelungit avertizarea de caniculă. Codul galben a fost extins la 13 județe și București | HARTĂ

Canicula se extinde în România și aduce temperaturi de până la 37 de grade în următoarele zile. ANM avertizează și asupra furtunilor puternice în mai multe regiuni ale țării.

Legea salarizării. Dragoș Pîslaru: Sindicatele au cerut să fie alocate 20 de miliarde de lei, dar pragul este 12 miliarde

Reprezentanţii partidelor ”pro-occidentale” şi ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, au discutat vineri, 17 iulie, la Palatul Cotroceni, pe tema legii salarizării, care este jalon PNRR.

Clanul Buricea avea bani ascunși în ziduri și o colecție de mașini de lux. Averea confiscată valorează peste 680.000 de euro

Procurorii DIICOT au confiscat de la clanul Buricea din Brăila 12 autoturisme în valoare de o jumătate de milion de euro, trei ambarcaţiuni, bijuterii, o armă, peste 30 de săbii, dar şi 80.000 de euro, o parte din bani fiind găsiţi ascunşi în zidărie.