Cauţiuni de până la 1 mil. $ pentru 3 foşti poliţişti acuzaţi de complicitate la uciderea lui George Floyd

×
Publicitate

Trei foşti poliţişti din Minneapolis trebuie să plătească o cauţiune de până la 1 milion de dolari fiecare, pentru acuzaţiile de ajutor şi complicitate la uciderea lui George Floyd de către un al patrulea poliţist, relatează CNBC, conform 

Dar, în anumite condiţii, cei trei bărbaţi ar putea fi eliberaţi pentru o cauţiune de 750.000 de dolari fiecare, a spus judecătorul Paul Scoggin, înainte de a stabili că aceşţia trebuie să apară din nou în instanţă pe 29 iunie.

Condiţiile de eliberare pe cauţiune prevăd ca aceştia să nu lucreze în cadrul forţelor de aplicare a legii, să predea toate armele deţinute, să renunţe la permisele de port-armă, să nu intre în contact cu familia lui Floyd şi să renunţe la dreptul de extrădare dacă părăsesc statul Minnesota.

polițiști George Floyd

Audierea de la tribunalul districtual din comitatul Hennepin a avut loc la o zi după ce procurorul general al statului Minnesota, Keith Ellison, i-a acuzat pe cei trei, J. Alexander Jueng, de 26 de ani, Thomas Lane, de 37 de ani, şi Tou Thao, de 34 de ani, de ajutor şi complicitate la crimă de gradul doi şi omor prin imprudenţă de gradul doi.

Citește și
Copiii de origine străină din Austria vor fi trimiși obligatoriu la cursuri de vară dacă nu stăpânesc bine limba germană
Copiii de origine străină din Austria vor fi trimiși obligatoriu la cursuri de vară dacă nu stăpânesc bine limba germană

Cei trei au asistat cum un alt poliţist, Derek Chauvin, îl aresta pe Floyd, pe 25 mai, sub suspiciunea de plată cu o bancnotă falsă de 20 de dolari.

Chauvin, care este alb, l-a imobilizat pe Floyd cu genunchiul pe gât timp de nouă minute, timp în care acesta s-a plâns în mod repetat că nu poate respira.

George Floyd

Niciunul dintre cei trei nu au spus cum pledează faţă de acuzaţiile care li s-au adus în instanţă, faţa judecătorului Scoggin. Ei s-au aflat în spatele unui geam mat, fără să poată fi văzuţi de persoanele prezente în sala de judecată.

Procurorul general adjunct din Minnesota, Matthew Frank, a motivat nivelul ridicat al cauţiunii cu notorietatea cazului şi riscul ca inculpaţii să fugă pentru a evita acuzaţiile, ceea ce ar avea ca rezultat sentinţe lungi cu închisoarea, dacă ar fi condamnaţi. Acuzaţia referitoare la crimă are o pedeapsă maximă de 40 de ani de închisoare.

Avocaţii bărbaţilor au solicitat un nivel mult mai scăzut al cauţiunii.

În paralel cu audierea, o ceremonie de comemorare a lui Floyd, una din mai multe planificate, a avut loc în centrul oraşului Minneapolis.

Chauvin, în vârstă de 44 de ani, este acuzat de crimă de gradul doi, crimă de gradul trei şi omor prin imprudenţă de gradul doi. Acuzaţia principală implică o pedeapsă maximă de 40 de ani de închisoare.

Procurorul Ellison a adăugat acuzaţia de omor de gradul doi împotriva lui Chauvin miercuri, când a înregistrat primele acuzaţii împotriva celorlalţi trei bărbaţi. Chauvin rămâne în arest.

Toţi cei patru poliţişti au fost concediaţi la o zi după ce Floyd a murit, când înregistrările video cu arestarea acestuia au devenit virale.

George Floyd

Thomas Plunkett, avocat al apărării pentru Kueng, a cerut cauţiune de sub 50.000 de dolari, a oferit condoleanţe familiei lui Floyd în cadrul audierii.

Plunkett a spus că Kueng nu îşi încheiase Floyd.
nici măcar al treilea schimb ca ofiţer cu drepturi depline la momentul arestării lui Avocaţii au mai spus că Kueng le-a spus colegilor săi poliţişti, în timpul incidentului: ”Nu ar trebui să faceţi acest lucru”.

Avocatul lui Lane, Earl Gray, a cerut, de asemenea, o cauţiune de până la 50.000 de dolari, menţionând că, imediat după incident, a dat o declaraţie anchetatorilor.

Lane l-a întrebat pe Chauvin în timpul arestării, de două ori, ”să îl întoarcem pe o parte?”, cu referire la Floyd.

Grey a subliniat că Chauvin era un ofiţer de instruire şi l-a întrebat pe judecător: ”Ce ar fi trebuit să facă clientul meu, decât să urmeze ce a spus ofiţerul de pregătire?”

Avocatul a mai spus că Lane a intrat într-o ambulanţă cu Floyd şi a efectuat manevre de resuscitare a acestuia.

Miercuri, la anunţarea acuzaţiilor, procurorul Ellison a afirmat: ”Suntem astăzi aici pentru că George Floyd nu este aici”.

”George Floyd conta. Era iubit. Familia lui era importantă. Viaţa lui a avut valoare. Şi vom căuta dreptate pentru el şi pentru voi”, a spus Ellison. El a menţionat că câştigarea cazurilor ”nu va fi un lucru uşor. Obţinerea unei condamnări va fi dificilă”.

Procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a notat joi, la o conferinţă de presă, că Departamentul de Justiţie al SUA şi FBI ”efectuează o investigaţie paralelă şi independentă cu privire la posibile încălcări ale legilor federale privind drepturile civile.

Barr a spus că preşedintele Donald Trump ”m-a îndrumat să nu scutesc niciun efort” în această investigaţie.

El a mai spus că ”purtarea poliţistului în imaginile video, aşa cum am mai spus, este chinuitor de văzut.”

”Când îl priveşti şi îţi imaginezi că unul dintre cei dragi ţie a fost tratat în acest fel şi a implorat pentru viaţa lui, este imposibil pentru orice fiinţă normală să nu fie îngrozită”, a spus Barr.
Barr a mai afirmat că ziua de joi este ”o zi de doliu” pentru Floyd.

”Şi va veni în curând ziua, sunt încrezător, când va fi servită justiţia. Moartea lui George Floyd nu a fost prima de acest fel şi expune îngrijorari care depăşesc cu mult acest caz. În timp ce marea majoritate a poliţiştilor îşi fac treaba cu curaj şi dreptate, este incontestabil faptul că mulţi afro-americani nu au încredere în sistemul nostru american de justiţie penală. Acest lucru trebuie să se schimbe", a adăugat Barr.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Copiii de origine străină din Austria vor fi trimiși obligatoriu la cursuri de vară dacă nu stăpânesc bine limba germană
Copiii de origine străină din Austria vor fi trimiși obligatoriu la cursuri de vară dacă nu stăpânesc bine limba germană

Copiii de origine străină cu un nivel insuficient de germană vor urma două săptămâni de cursuri obligatorii vara, după o decizie a parlamentului austriac, relatează AFP.

Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Inundații devastatoare în Grecia: doi morți după ploi torențiale în Atena și alte regiuni
Inundații devastatoare în Grecia: doi morți după ploi torențiale în Atena și alte regiuni

Două persoane au murit în Grecia după ce ploi torenţiale au inundat case şi mașini în Atena, dar şi în alte regiuni ale ţării.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.