Care este prima țară din Uniunea Europeană care îşi va evacua cetăţenii din Israel. Sute de oameni vor fi repatriați

62552480
Getty

Ministerul de Externe al Poloniei a anunţat că va evacua aproximativ 200 de cetăţeni din Israel, devenind astfel prima ţară din UE care face acest lucru în contextul escaladării tensiunilor cu Iranul, relatează POLITICO.  

„Estimăm că vom fi pregătiţi în câteva zeci de ore. Evacuarea va viza turiştii şi polonezii care se află în Israel pentru o perioadă scurtă de timp”, a declarat luni ministrul adjunct de externe Henryka Mościcka-Dendys.

După ce Israelul a atacat instalaţiile nucleare şi militare iraniene vineri, cele două ţări s-au angajat în atacuri continue cu rachete şi drone.

Cel puţin 24 persoane în Israel şi 224 în Iran au fost ucise în atacuri aeriene de la începutul ostilităţilor.

În timp ce alte ţări din UE au emis avertismente de călătorie în privinţa vizitelor în Israel, Polonia este prima care îşi evacuează cetăţenii.

Ei vor călători cu autobuzul spre Iordania şi apoi vor zbura apoi spre Varşovia. Spaţiul aerian israelian rămâne închis.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat vineri că „regimul sionist şi-a pregătit o soartă amară şi dureroasă”.

După loviturile de retorsiune ale Iranului, ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat că „Teheranul va arde„ dacă îşi continuă atacurile.

Liderii europeni au făcut apel la „reţinere” şi la o rezolvare diplomatică a conflictului, însă ambasadorul Israelului în SUA a respins duminică apelurile la pace, declarând: „Obiectivul nu este de a limita războiul. Obiectivul este de a câştiga războiul”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62552571
Cine e Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului. Ce modificări a suferit lumea persană sub conducerea lui
Liderul suprem al Iranului s-a născut în orașul Mashhad, mai exact în provincia Khorasan la data de 19 aprilie 1939.
62375787
România se află în topul statelor cu cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante din UE. Cum arată clasamentul
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,2% în primul trimestru din 2025, în scădere de la 2,3% în precedentele trei luni şi de la 2,6% în perioada similară din 2024, arată datele publicate de Eurostat.  
62552628
Ursula von der Leyen, poziție fermă la Summitul G7: Iranul nu poate avea vreodată arme nucleare. Vom rămâne foarte vigilenți
Uniunea Europeană urmărește cu îngrijorare escaladarea violențelor din Orientul Mijlociu. Miniștrii de Externe ai statelor membre urmează să discute, marți, prin videoconferință, pentru a analiza efectele.